Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

Tehnologia ajuta sa mentii controlul si daca externalizezi distributia

Activitatea de distributie devine din ce in ce mai importanta pentru producatori, care realizeaza ca degeaba investesc in dezvoltarea de produse noi si in promovarea acestora, daca acestea nu sunt accesibile unui numar cat mai mare de consumatori.
Distributia este nu numai o activitate de transport al marfii din fabrica/depozit central la magazine, ci este in primul rand o activitate comerciala, care implica facturare, receptie a marfii si inchidere a documentelor de livrare la client, tocmai de aceea unii dintre producatori prefera ca aceasta activitate sa o pastreze in-house, pentru a avea controlul asupra vanzarilor, promotiilor, preturilor etc.
 

Sunt insa producatori pentru care distributia a devenit extrem de costisitoare, mai ales catre anumite zone unde nu se produce nimic, deci nu exista posibilitatea de a reduce costul de transport prin umplerea capacitatilor de transport pe retur. In plus, sunt zone in care se vand numai marfuri ieftine, dar din care brandurile premium nu isi permit sa lipseasca in totalitate. Astfel, multi producatori au ajuns la concluzia ca pot externaliza distributia, concentrandu-se pe productie si activitati de marketing cat mai eficiente pentru cresterea vanzarilor, cu atat mai mult cu cat, in vestul Europei, producatorii au inceput sa introduca metode inteligente de control al activitatii de distributie efectuate de terti prin inserarea in paletii care le transporta marfa a unei etichete inteligente care colecteaza diferite date de la punctul de plecare din fabrica pana la magazin – respectiv temperatura, viteza, greutatea paletului, socurile produse asupra sa cu data si ora la care au avut loc, chiar si localizare GPS – informatii ce pot fi accesate online. Este vorba, mai precis, de o eticheta „activa” (dotata cu o baterie cu durata de viata de doi ani) prin care se poate comunica prin Bluetooth sau GPS, dupa montarea in hypermarketuri, de pilda, a unor mini-routere, dintre care unul este echipat cu dispozitiv mobil. Toate colecteaza informatiile de pe eticheta si le transmit la cel cu dispozitivul mobil de unde ajung mai departe la serverul de internet.
Cele mai importante informatii provenite de la aceasta eticheta sunt cele din GPS, deoarece in special pentru producatori este important sa vada unde le este localizata marfa in magazin. Mai ales cand se fac promotii, producatorii si retailerii se pun de acord asupra locului unde va fi expusa marfa, asupra timpului de expunere, dar si a pretului. Pe baza acestei intelegeri, producatorul porneste o campanie de informare a clientilor cu privire la promotia sa. Potrivit unui studiu realizat in Germania, 18% din promotii nu ajung la magazine, deoarece angajatii retailerilor uita sa le activeze sau nu au spatiu suficient. Iar pentru producator este important sa stie daca marfa sa a fost plasata sau nu unde a agreat cu retailerul. Iar procentul de 18% creste in perioada sarbatorilor pana la 40%, pentru ca in aceasta perioada este atat de multa marfa de expus incat nu exista spatiu suficient.
Si cum aceasta eticheta poate fi accesata si prin Bluetooth, specialistii in marketing se gandesc deja sa treaca la nivelul urmator, respectiv clientul sa poata primi in magazin informatii cu privire la pozitionarea promotiei prin Bluetooth. Aceasta este o noua cerere in industrie, care poarta numele de „location based marketing“. Fiecare telefon are un numar unic de identificare, astfel ca tehnologia va putea arata inclusiv de cate ori o persoana a trecut pe langa promotie, cat timp a stat in dreptul acesteia etc., aceasta solutie fiind mai ieftina decat cea prin softuri montate in camere video.
Tehnologia este deja atractiva si pentru organizatorii de evenimente, care pot transmite participantilor informatii despre program, si revista Tranzit testand-o cu ocazia Galei Tranzit 2015.

Articole similare

Ad