Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

Și şoferii olandezi solicită deschiderea restaurantelor

Transportatorii rutieri olandezi, la fel ca cei italieni, protestează împotriva închiderii restaurantelor de pe autostrăzi, una dintre măsurile adoptate de Olanda pentru combaterea pandemiei de Covid-19. Posibilitatea de a obține un prânz la pachet pentru a fi consumat în cabină nu este suficientă pentru uniunea șoferilor CNV. „Ministrul Transporturilor consideră potrivit ca șoferii, după ce au fost pe drum toată ziua, să ia o masă singuri, la volan. Ei bine, noi nu credem că este normal”, arată CNV într-o notă. „Restaurantele de pe șosea trebuie să fie deschise pentru şoferii de camioane. Aceştia se pot identifica simplu, cu permisul auto, aşa cum fac şi cei din Franța.“

Pentru a susține această solicitare, sindicatul a lansat o petiție, semnată în primele zile de 600 de persoane, pe care o va trimite ministrului transporturilor Cora van Nieuwenhuizen. Uniunea subliniază o altă problemă depistată şi în Italia în primul val de pandemie, și anume că șoferii nu pot folosi nici toaletele sau cantinele de la punctele de încărcare / descărcare. „Angajatorii şi clienţii fac prea puţin pentru şoferi. Ar trebui să le ofere şoferilor acces la cantină cel puțin pentru o cafea, dar și la toaletă”, spune directorul CNV, Tjitze van Rijssel.

Articole similare

Ad