Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

Verificarea pauzei de 45 de ore în cabină poate preceda verificarea indemnizației

La începutul lui noiembrie, doi șoferi ai unei firme de la noi, care circulau în echipaj, au fost controlați în timp ce descărcau marfă pe o platformă logistică din (Franța) pentru o mare companie de comerț online. Inspectorii au constatat că aceștia nu aveau contractele de muncă decât în română și engleză, nu și în franceză, că nu au putut dovedi efectuarea pauzei săptămânale normale la o cunoștință, așa cum au declarat, că, și dacă ar fi luat pauza departe de camion, ar fi trebuit să treacă în tahograf drumul până acolo și înapoi ca „alte activități“ și că nu au respectat o lege franceză din 1973 referitoare la cazarea colectivă. Firmei angajatoare i s-a cerut ca în 18 zile să trimită documente justificative pentru fiecare dintre abateri și să precizeze modul cum suportă cheltuielile pentru cazarea șoferilor.

Conform CMR și datelor din cardul unuia dintre șoferi, cei doi au urmat traseul: încărcare în Spania pe 31.10 la ora 03.02, cu destinația St. Martin de Crau, adică minimum 445 km, conform Google Maps, și 470 km înregistrați de tahograf; încărcare la St. Martin de Crau pe 2.11 la ora 18.03 cu destinația Satolas et Bonce, adică cel puțin 311 km conform Google Maps și 317 km înregistrați de tahograf; și încărcare pe 3.11 la ora 11.47 la Satolas et Bonce cu destinația St. Martin de Crau, adică 311 km conform Google Map și 324 km înregistrați de tahograf.

Kilometrajele constatate arată că vehiculul nu a făcut un ocol pentru a permite cazarea ambilor șoferi la o locație aflată la 57 km distanță, unde cei doi au spus că au făcut pauza săptămânală normală. De altfel, și ei au declarat că vehiculul a fost lăsat lângă platforma logistică unde a avut loc controlul.

Când au fost inserate cardurile celor doi, pe 2.11 la ora 16.01 și 16.02, fiecare a indicat că a fost în pauză tot timpul cât a fost scos cardul din tahograf, ceea ce exclude posibilitatea că au folosit un alt mijloc de transport pentru a se duce la locul de cazare, pentru că atunci o parte din acest timp ar fi trebuit înregistrat ca „altă activitate“. Or, utilizarea defectuoasă a dispozitivelor de comutare a tahografului constituie infracțiuni pasibile de contravenții de clasa 5 prevăzute la art. R 3315-11 din Codul transporturilor și 3 e) din codul transporturilor sau de sancțiune administrativă de 4.000 de euro conform art. L 1325-1 4. Iar dacă sunt în formă continuată pot constitui delict de folosire improprie a aparatului, care se pedepsește cu închisoare de un an și cu amendă de 30.000 de euro, conform art. L 3315-4-1. În plus, această situație ar împiedica verificările inspectorilor, ceea ce se pedepsește conform L 3315-5 alin 2. Pentru aceste constatări ale inspectorilor angajatorului român i s-a cerut să transmită explicații și să prezinte documente justificative.

Cei doi șoferi au afirmat că s-au dus la Avignon, la 57 km de locul unde au lăsat vehiculul, pentru a se caza la o cunoștință, fără a putea da însă adresa sau date de contact ale persoanei respective, pentru verificări. În plus, fiind vorba despre un loc de cazare colectiv, pentru două persoane, acesta trebuie să facă obiectul unei declarații în prefectură, conform dispozițiilor unei legi franceze din 27 iunie 1973, care prevede că neraportarea cazării colective se sancționează conform art. 8-1 cu amendă de 4.500 de euro și doi ani de închisoare.

În aceste condiții, și pentru că în tahograf nu apăruse drumul până la Avignon, inspectorii au suspectat că de fapt șoferii au luat pauza de pe 31.10 ora 12.21 până pe 2.11 ora 16.02 în apropierea vehiculului.

Pauza săptămânală normală în cabină „costă“ 4.000 de euro…

Efectuarea pauzei săptămânale normale în cabină este susceptibilă de a fi sancționată cu amendă administrativă de 4.000 de euro. De aceea angajatorului celor doi șoferi controlați i s-a cerut și să precizeze modalitățile prin care acoperă cheltuielile de cazare ale acestora, mai ales când e vorba de pauza săptămânală normală care nu se poate lua la bordul vehiculului.

Ministerul francez însărcinat cu transporturile precizează că în cazul unei indemnizații forfetare globale angajatorul declară, pe răspunderea sa, partea care estimează el că ar corespunde indemnizației cheltuielilor de cazare și masă și, dacă e cazul, de călătorie. ªi, pentru că pauza săptămânală normală nu poate fi luată la bordul vehiculului, angajatorul trebuie întotdeauna să acopere costurile corespunzătoare cazării salariatului dacă el este departe de baza firmei.

… la fel și absența de la bord a contractului de muncă în franceză

Conform dispozițiilor articolului R 1331-7 din Codul transporturilor, în vehicul trebuie să fie prezent contractul de muncă tradus în franceză. Nerespectarea acestei prevederi se pedepsește cu amendă de clasa a treia conform articolului R 1331-9 și R 1331-10. În plus, absența documentelor necesare la locul prestației, adică în cabină, este susceptibilă de a fi sancționată cu amendă administrativă de 4.000 de euro.  

Articole similare