Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

ICCJ respinge definitiv pretențiile Ministerului Transporturilor privind plata garanției de 10 milioane de euro depusă pentru participarea la privatizarea CFR Marfă în 2013

Înalta Curte de Casație și Justiție a respins pe 18 februarie 2021  definitiv pretențiile Ministerului Transporturilor privind plata scrisorii de garanție de zece milioane EUR depusă de operatorul privat SC Grup Feroviar Român SA (GFR) pentru participarea la procesul de privatizare al Societății Naționale de Transport Feroviar de Marfă – CFR Marfă SA, în 2013.

În vederea participării la privatizare, Grup Feroviar Român a depus în luna iunie 2013 o scrisoare de garanție bancară emisă de Raiffeisen Bank International AG, însoțită de confirmarea de autenticitate emisă de Banca de Export Import a României – Eximbank.

În septembrie 2013, Statul Român, prin Ministerul Transporturilor, și Grup Feroviar Român, în calitate de cumpărător, au semnat contractul de vânzare-cumpărare a 51% din acțiunile CFR Marfă. În cele din urmă, procesul de privatizare a eșuat pentru că băncile creditoare CFR Marfă nu și-au dat acordul pentru schimbarea de acționariat. În consecință, contractul a fost reziliat, iar cumpărătorul – nefiind culpabul de eșecul privatizării, a fost exonerat de orice obligație ce i-ar fi revenit, implicit de plata garanției de 10 milioane de euro.

În plus, nu au existat motive pentru sancţionarea financiară a companiei Grup Feroviar Român, aceasta executându-și integral obligațiile și depunând toate eforturile pentru finalizarea cu succes a respectivului proces de privatizare.

În 2017, Ministerul a intentat proces instituțiilor financiare Eximbank și Raiffeisen Bank Internațional, cauză în care Grup Feroviar Român s-a alăturat în calitate de intervenient – calitate prin care poate participa la proces, formulând pretenții proprii și prevenind astfel o eventuală acțiune ulterioară în instanță pe aceeași speță.

Articole similare

Ad