Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

E nevoie de clarificarea detașării transnaționale în transporturi

De la începutul anului au fost începute 46 de controale pe retratarea diurnei drept venit de natură salarială, un număr destul de mare comparativ cu 67 pe durata întregului an 2020. Analiza mai multor RIF-uri și sentințe în instanță arată că inspectorii de control ai ANAF și ai Inspecției Muncii acționează de multe ori în contradictoriu. Sunt cazuri câștigate în instanță de transportatori pe motiv că IM a efectuat control la o firmă de transport și nu a constatat situația de detașare transnațională, după care, la două luni ANAF încadrează aceeași firmă la detașare transnațională (deși IM are competența stabilirii condițiilor de detașare). Există și un alt caz, câștigat in instanță de ITM împotriva transportatorului, care obligă firma de transport la plata diurnei, pe motiv că în transportul internațional unde șoferii lucrează pe teritoriul diferitelor state ale UE, șoferii sunt delegați și au dreptul la diurnă. Transportatorul în cauză fost controlat anterior de ANAF, care a stabilit că șoferii nu sunt delegați, ci detașați transnațional, astfel că firma de transport nu a mai acordat diurna, iar unul dintre șoferi l-a reclamat la ITM, care a dispus obligația acordării diurnei. Obligația a fost întărită de Curtea de Apel Brașov care a considerat că ITM are dreptate: șoferul este delegat și are dreptul la diurnă!

În asemenea condiții, APTE2002, Apulum Alba Iulia, ATM Bucovina și FORT au semnalat Ministerului Finanțelor necesitatea opririi imediate a controalelor ANAF la firmele de transport pe reconsiderarea diurnelor drept venituri de natură salarială (și anularea RIF-urilor întocmite până acum sau instituirea amnisitiei fiscale în aceste cazuri) din cauza legislației neclare privind aplicarea prevederilor detașării transnaționale în transporturi.

Reprezentanții celor patru asociații patronale au subliniat că toate țările europene așteaptă intrarea în vigoare a Reg. 1057/2020 – lex specialis pentru transportul rutier (în ceea ce privește detașarea) – care intră în vigoare din 2 februarie 2022, pentru a aplica detașarea la transporturi. Inclusiv ITM exemplifică situațiile de detașare transnațională folosind Reg. 1057/2020 care nu e încă în vigoare, semn că legislația actuală nu acoperă domeniul transporturilor.

În plus, chiar dacă s-ar autoreglementa într-o situație de detașare transnațională, șoferii nu pot fi trecuți în Revisal într-o rubrică specifică pentru angajații detașați transnațional, unde trebuie menționată firma la care este detașat șoferul, însă, prin natura muncii lui, șoferul livrează lunar către 3 până la 10 clienți!

Ca să nu mai spunem că, potrivit Legii 172/2020, norma socială a detașării transnaționale prevede respectarea remunerației minime, care include indemnizația de detașare. Indeminzație de detașare care se comportă fiscal la fel ca diurna, adică este neimpozabilă în limita a 2,5 ori suma acordată funcționarilor de stat, dacă transportatorul menționează în contractul de muncă faptul că această sumă nu se acordă pentru cazare, transport și masă. Deci totul se rezumă, birocratic, la a adăuga o frază în contractul de muncă! Și dacă nu conține cheltuiala de hrană, cât trebuie să fie indemnizația de hrană? E o întrebare la care nici ANAF, nici Ministerul Finanțelor, nici Inspecția Muncii nu ne-au răspuns vreodată. Pentru că NU SE ȘTIE. LEGEA NU PREVEDE ASTA. În schimb, ANAF excută transportatorii pentru că nu adaugă o frază formală în contracte.

ANAF ajunge la reconsiderarea diurnei ca venit de natură salarială inclusiv considerând șoferul lucrător mobil – care nu poate fi delegat niciodată deoarece cabina e locul lui de muncă. O asemenea considerație exclude diurna nu numai de la detașarea transnațională, ci și de la transportul național!

Toate aceste bâlbâieli ale instituțiilor de control fac necesară clarificarea de urgență a legislației, elaborarea unui ghid de aplicare a legislației referitoare la detașarea transnațională în transporturile rutiere sau așteptarea intrării în vigoare a Reg. 1057/2020.

Abia după aceea se pot face controale și se pot acorda sancțiuni, când lucrurile vor fi clare atât pentru cei care controlează, cât și pentru cei controlați.

În plus, există un principiu de drept in dubio contra fiscum – care interpretează în favoarea contribuabilului acele prevederi ale legislației fiscale care rămân neclare chiar și după aplicarea regulilor de interpretare menționate de Codul de procedură fiscală.

Pentru moment, controalele ANAF au fost sistate, iar Ministrul Finanțelor a promis crearea unui grup de lucru format din specialiști ai ANAF, Inspecției Muncii și reprezentanți ai transportatorilor, care să analizeze cazurile controlate și să elaboreze un ghid de interpretare a relgementărilor fiscale în domeniu, pentru ca firmele de transport să înțeleagă când și cum au dreptul să acorde diurnă sau indemnizație de detașare. Ce rămâne de făcut cu firmele aflate în curs de control și cum “se vede” actualmente problema diurnei, până la elaborarea ghidului “de bune practici” vom discuta la videoconferinta Tranzit de maine, 25 martie, ]ntre 14:30 si 17:00. Inscrieri la office@traficmedia.ro

Articole similare

Ad