Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

Dachser construieste o noua agentie in Elvetia

Dachser isi va extinde prezenta in Elvetia, odata cu deschiderea noii agentii din regiunea Berna. Aici, compania va construi cel de-al noualea depozit din Elvetia, cu o suprafata de 12.200 m2, ce va genera 40 de noi locuri de munca in regiune. Depozitul va deveni functional din septembrie anul acesta. Ceremonia de incepere a lucrarilor s-a desfasurat la locul constructiei, in parcul industrial Lyss. “Noul site ne va permite sa dezvoltam operatiunile in regiunea Berna si, in acelasi timp, sa diminueze presiunea asupra agentiei din Birsfelden”, explica Urs Haener, director general Dachser Elvetia. In plus, apropierea de partea de vest a Elvetiei, va scurta timpii operationali cu o zi. Lyss este un alt nod important al unei retele care se bucura de o acoperire europeana. „Cu cele 9 filiale ale sale, Dachser are acum o prezenta in cele mai importante centre economice ale Elvetiei”, a spus Urs Haener.
 

Acolo vor fi create in total 40 de noi locuri de munca in domenii precum administratie, depozitare si transport.
Prima faza reprezinta construirea unui depozit de 2.260 m2 pentru produse industriale, unde 18 camioane vor putea fi incarcate/descarcate simultan. Fiecare etaj al cladirii de birouri va avea 680 m2. In plus, o zona de 4.000 m2 a fost rezervata pentru o posibila extindere a cladirii. Aceasta a doua faza este planificata pentru 2019.
Dachser Spedition AG (Dachser Elvetia) are sediul central in Kempten, Germania. Prima filiala din Elvetia a fost deschisa in 1967. Astazi, Dachser Elvetia are o prezenta de opt locatii, care cuprind 239 de angajati. Anul trecut, compania a transportat 506.600 partide de marfa, cu o greutate totala de 332.900 tone.
Cu un personal de 21.650 de angajati in 37 de tari, in 347 locatii de pe tot globul, in 2012 Dachser a generat venituri de 4,41 miliarde de euro si a manipulat 49.800.000 loturi de marfa, cu o greutate totala de 37,46 milioane tone.

Articole similare

Ad