Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

Transportatorii spanioli au ajuns, în sfârșit, la un acord cu guvernul

După mai mult de 12 ore de negocieri, asociațiile transportatorilor din Spania care fac parte din Comitetul Național Rutier și Guvernul au ajuns la un acord ce prevede oferirea a 1,125 de miliarde de euro pentru această industrie.

Acordul presupune un bonus de minimum 20 de eurocenți pe litrul sau kilogramul de combustibil, din care 15 eurocenți de la buget și cel puțin 5 eurocenți de la companiile furnizoare. Ca urmare a acestei măsuri – care se va aplica deocamdată până pe 30 iunie, cu posibilitate de prelungirea în funcție de evoluția pieței – un camion diesel ar putea economisi peste 700 de euro/lună. Ajutorul total se poate ridica la peste 600 de milioane de euro.

Se vor mai acorda 450 de milioane de euro pentru firme de transport de marfă și de pasageri, sub formă de ajutor direct care se ridică la 1.250 de euro/camion, 950 de euro/autobuz, 500 de euro/van și 300 de euro pentru vehicule ușoare pentru taxi, ambulanțe ș.a., până la un maxim de 400.000 de euro/firmă.

Guvernul a mai decis prelungirea scadenței unor credite și linii de credit, creșterea de la 10 la 20 de milioane de euro a bugetului pentru ajutor în caz de încetare a activității de operator de transport și returnarea lunară, în loc de trimestrială, a unei părți din acciza pe combustibil, începând din aprilie.

Acest acord completează măsurile luate prin Decretul Regal de Lege – printre care se numără și aceea de a interzice participarea șoferilor la încărcare/descărcare, reducerea timpilor de așteptare de la două ore la o oră sau ajustarea obligatorie a tarifelor în funcție de evoluția prețurilor combustibililor – și prin legea pentru combaterea întârzierilor la plată, care prevede sancțiuni pentru cei care întârzie cu peste 60 de zile achitarea facturilor de transport.

Articole similare

Ad