Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

La Fântâna a deschis o nouă linie de îmbuteliere automatizată

La Fântâna, lider pe piața B2B de servicii de apă din România, a anunțat demararea unei linii de îmbuteliere 100% automatizată la fabrica sa din Tălmaciu, județul Sibiu. Investiția de două milioane de euro va dubla capacitatea de îmbuteliere pentru apa ambalată în sticlele reutilizabile de 8 litri. Totodată, capacitatea de îmbuteliere pentru bidoanele de 19 litri se va majora cu aproximativ 40%. Noua linie de producție va simplifica procesul prin reconfigurarea celor două tipuri de ambalaje.

Recent tehnologizată această linie de îmbuteliere beneficiază de multiple componente, precum un robot tip „sniffer”, care verifică fiecare sticlă reutilizabilă înainte de spălare și dezinfectare. Robotul de tip „sniffer” sesizează 19 mirosuri necunoscute și are un sistem de detecție cu infraroșu, care recunoaște posibile corpuri străine, impurități sau crăpături de până la 0,4 milimetri.

Grupul La Fântâna, deţinut de fondul de investiţii suedez Oresa Ventures şi de antreprenorul român Cristian Amza, a înregistrat, anul trecut, o cifră de afaceri de 48 de milioane de euro, în creștere față de 44 de milioane de euro înscris în 2020.

„Investiția de la Tălmaciu se aliniază deciziilor sustenabile de business ale companiei La Fântâna, noua tehnologie asigurând un volum mai mare și mai eficient de producție, prin utilizarea unui consum energetic similar celui anterior, precum și un mediu de lucru sigur și mai confortabil pentru angajați”,

a declarat Cristian Amza, CEO La Fântâna.

„Această nouă linie e un obiectiv atins în planul mai elaborat de dezvoltare a grupului, care include investiții majore, în echipamente și în oameni, pentru a putea satisface așteptările clienților noștri și a putea vorbi doar de superlative când vine vorba de siguranța, performanța, eficiența și guvernanța La Fântâna”,

a precizat Cristian Amza.

Articole similare

Ad