Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

Cushman & Wakefield Echinox: Noi orașe vor fi adăugate pe harta dezvoltatorilor de spații de retail în acest an

Potrivit datelor companiei de consultanță imobiliară Cushman & Wakefield Echinox, dezvoltatorii au livrat în prima jumătate a anului patru proiecte de retail modern în România, pe o suprafață totală de 30.000 metri pătrați, în orașele Giurgiu, Călărași, Dej și Vaslui. Mai mult, pentru a doua jumătate a anului sunt planuri ca oferta să fie mult mai consistentă, fiind programate aproape 260.000 metri pătrați de spații, urmând a fi finalizate până la sfârșitul anului.

Printre proiectele finalizate în prima jumătate a anului se numără Funshop Park Vaslui (10.000 metri pătrați) dezvoltat de Scallier, Retail Park Dej (7.000 metri pătrați) aparținând grupului Cometex (deținut de retailerului electro-IT Altex), Shopping Park Giurgiu (7.000 metri pătrați) deținut de Square 7 Properties & Mitiska și Irimia Shopping Center (6.000 metri pătrați), investiție realizată de un om de afaceri local.

România are un stoc total de 4,23 milioane de metri pătrați de spații de retail modern, situându-se ca a treia piață din Europa Centrală și de Est, după Polonia (stoc de 16 milioane metri pătrați) și Cehia (4,5 milioane metri pătrați).

Livrările din a doua jumătate a anului includ zece proiecte, din care patru vor avea o suprafață de peste 25.000 metri pătrați, respectiv Promenada Craiova (78.500 mp mp – centru comercial, parc de retail și un magazin Dedeman) dezvoltat de NEPI Rockcastle, Prima Shopping Center (70.000 mp) dezvoltat de Oasis Consulting la Sibiu, Alba Iulia Mall (29.000 mp) investiție a Prime Kapital – MAS REI și AFI Park Arad (29.400 mp) dezvoltat de AFI Europe. Promenada Craiova și Alba Iulia Mall vor reprezenta cele mai mari proiecte dezvoltate în cele două orașe.

În parcuri de retail vor fi livrate mai mult de jumătate din spațiile de retail din a doua parte a anului (60%), restul fiind în format de centre comerciale de tip mall.

Anul 2023 va înregistra un nivel record de livrări de spații de retail din 2008 până în prezent, depășind pragul de 4,5 milioane de metri pătrați la finalul acestui an la nivel național.

Chiriile headline pentru spații de 100-150 metri pătrați dintr-un centru comercial din București sunt în jur de 75-80 €/mp/lună, în timp ce în principalele orașe regionale, precum Timișoara, Iași, Cluj-Napoca sau Constanța, valorile chiriilor pentru astfel de spații sunt de 50-65 €/mp/lună, respectiv 30-35 €/mp/lună pentru spațiile în orașele secundare.

„După doi ani și jumătate în care dezvoltatorii au livrat în special proiecte de retail cu suprafețe de până în 10.000 de metri pătrați și în orașe de dimensiuni mai reduse din punct de vedere al populației, începând cu a doua jumătate a acestui an, investițiile se vor concentra deopotrivă și către scheme de peste 20.000 metri pătrați, în orașe mari, precum Craiova, Sibiu, Iași, Pitești, Arad, Alba Iulia sau Brașov. Astfel, în prezent sunt anunțate mai mult de zece proiecte de retail de peste 20.000 de metri pătrați, parte dintre acestea fiind deja în construcție sau în faze avansate de autorizare, ceea ce indică angajamentul pe termen lung al dezvoltatorilor față de România în general și față de piața de retail în special, în ciuda presiunilor inflaționiste și a celor legate de comprimarea consumului.”,

a declarat Dana Radoveneanu, Head of Retail Agency Cushman & Wakefield Echinox.
  • Foto: Cushman & Wakefield Echinox

Articole similare

Ad