AdAdvertisement
Ad
Ad
AdAdvertisement
Ad
Ad
Ad
AdAdvertisement
Ad
Ad
Ad

ANAF trebuie să recunoască nulitatea inspecțiilor fiscale pe diurnă

După cinci ședințe care au durat câteva ore fiecare, grupul de lucru pe diurnă creat prin ordin comun al miniștrilor Finanțelor și Muncii și-a încheiat discuțiile cu reprezentanții transportatorilor pe 25 mai. Punctele de vedere ale industriei de transport au fost constant de aplicare a prevederilor legale din legislația muncii și cea fiscală, care susțin fără echivoc dreptul șoferilor la indemnizație de delegare/detașare/diurnă – pentru a compensa disconfortul de a fi îndepărtați de mediul lor obișnuit (natura muncii aducându-i în situația de a avea cheltuieli care nu pot fi justificate fiscal – cum ar fi taxa de duș/toaletă etc.) – și că orice indemnizație de delegare/detașare sau „diurnă” este neimpozabilă în limita a de 2,5 ori suma acordată funcționarilor de stat.

Nici Ministerul Finanțelor, nici ANAF nu contestă neimpozitarea indemnizației, cu condiția ca aceasta „să fie acordată cu adevărat pentru a compensa disconfortul de a fi îndepărtați de mediul lor obișnuit”, ANAF sugerând că șoferii au știut de multe ori încă de la angajare că vor lucra pe teritoriul altor țări decât România, astfel asumându-și condițiile de muncă. Cu această judecată, însă, ANAF contestă dreptul șoferilor la indemnizație de detașare, deși îi consideră detașați! Or orice instanță ar decide contrariul, Inspecția Muncii arătând și în cadrul grupului de lucru că orice lucrător detașat sau delegat are dreptul social la o indemnizație!

Un alt argument al ANAF pentru reîncadrarea diurnelor este că în unele cazuri valoarea indemnizației este diferită de la un șofer la altul, de la o perioadă la alta, explicând acest lucru prin faptul că în realitate diurna este acordată pe criterii de performanță, ceea ce o duce în sfera veniturilor de natură salarială. ANAF însă ignoră faptul că și un ministru sau director ANAF are un alt nivel al diurnei față de un funcționar simplu, pentru că fiecare lucrător are nevoi individuale. Iar legislația permite agenților economici să acorde un nivel minim și un nivel maxim (neimpozabil) al diurnei, fiecare caz fiind negociat individual, în funcție de cât își permite angajatorul să ofere.

Mai departe de aceste discuții, ANAF are de analizat contradicția majoră din mai toate rapoartele de inspecție fiscală, care consemnează că șoferii firmelor controlate lucrează exclusiv pe teritoriul altor state, concluzia fiind că șoferii sunt detașați transnațional și trebuie plătiți cu salarul minim din țările în care sunt detașați. Trecând peste faptul că, și detașați, șoferii au dreptul la indemnizația de detașare, care este tot neimpozabilă în limita a de 2,5 ori suma prevăzută pentru funcționarii publici, ANAF face o gravă greșeală în RIF-uri. În momentul în care constată că șoferii unei companii lucrează exclusiv pe teritoriul altei țări, conform Regulamentului 883/2004, respectiva firmă nu poate detașa, pentru că nu îndeplinește condiția de a avea o activitate consistentă pe teritoriul țării de origine. În acest caz vorbim despre o „falsă detașare”, așa cum confirmă și Inspecția Muncii. Și atunci contribuțiile pentru lucrătorii „fals detașați” se plătesc în țara în care se presupune că au fost detașați. Această contradicție face practic nule toate RIF-urile bazate pe astfel de argumente.

Sigur, ulterior firma poate demonstra că nu se află deloc în sfera detașării, ci într-o situație de pluriactivitate, dacă nu se găsesc suficiente elemente care să lege activitatea șoferilor de teritoriul unei singure țări, așa cum prevede decizia Curții de Justiție a Uniunii Europene pronunțată pe 1 decembrie 2020 în cazul van den Bosch Transporten. Dacă șoferul ar încărca/descărca efectiv marfa pe teritoriul unei țări, dacă ar face cabotaj pe teritoriul aceleiași țări, ar repara el singur camionul tot acolo, ar face toate pauzele de condus pe teritoriul acelei țări, ar primi toate instrucțiunile legate de comenzi de la o firmă de acolo sau managementul firmei pentru care lucrează ar fi în același stat, atunci s-ar putea identifica mai multe astfel de elemente care ar încadra activitatea șoferilor într-un stat terț. Dar dacă doar preia camionul dintr-o țară, de unde pleacă în diferite curse în alte țări europene, nu se poate constata situația de detașare. Cel puțin nu raportându-ne la legislația actuală. Din 2022 există o lege specială pentru transportul internațional, care aplică detașarea transnațională la transporturi mult mai extins și mai clar decât în prezent. Însă nu putem aplica o lege care intră în vigoare în 2022 pentru controale retroactive din 2015!

Astfel, așteptăm cu interes concluzia autorităților, care va fi exprimată în grupul de lucru pe 3 iunie. Singura soluție acceptabilă este amnistia fiscală.

Articole similare