Piața utilajelor de construcții traversează o perioadă de recalibrare, iar 2025 a confirmat faptul că sectorul intră într-o nouă etapă, marcată de prudență investițională, presiune pe costuri și o accelerare clară a digitalizării. În acest context, Bergerat Monnoyeur Romania estimează că următorii ani vor fi definiți mai puțin de volume și mai mult de eficiența operațională, de capacitatea de a controla costurile și de integrarea tehnologiei avansate în activitatea de șantier.
Compania a prezentat aceste perspective în cadrul conferinței de presă „Rezultate, realizări și provocări pe piața utilajelor de construcții”, organizată la începutul lunii februarie, într-un climat economic și geopolitic caracterizat de incertitudine, volatilitate și presiuni tot mai mari asupra marjelor.
Piața utilajelor de construcții: corecție după anii de vârf
După nivelurile ridicate din perioada 2022–2023, anul 2025 a adus o ajustare vizibilă a pieței utilajelor de construcții, atât la nivel european, cât și în România. Pe plan local, vânzările s-au situat la aproximativ 2.540 de unități, ceea ce înseamnă un recul de circa 19% față de anul precedent. Această evoluție reflectă o temperare a investițiilor, dar și o selecție mai atentă a proiectelor, în care criteriile de eficiență și sustenabilitate au devenit dominante.
În acest context, Bergerat Monnoyeur România a raportat o cifră de afaceri estimată la 126 milioane de euro (neauditata), menținându-și în același timp structura organizațională, cu aproximativ 300 de colaboratori. Strategia companiei a fost orientată către proiecte cu valoare adăugată ridicată, soluții integrate și performanță măsurabilă în exploatare, într-un an în care creșterea volumelor nu a mai fost principalul obiectiv.
Poziție solidă pe piață și leadership pe segmente-cheie
În pofida scăderii generale a pieței, poziția Bergerat Monnoyeur pe piața locală rămâne una robustă. Datele prezentate arată că unul din cinci utilaje aflate în exploatare în România este marca Caterpillar, cu o dominație clară pe anumite segmente: jumătate dintre buldozerele utilizate, o treime din excavatoare și buldoexcavatoare și aproximativ două treimi din motogradere. Aceste ponderi reflectă nu doar forța brandului, ci și criteriile după care clienții își fundamentează deciziile: fiabilitate, cost total de operare controlabil și acces la servicii și finanțare adaptate.

La nivel global, Caterpillar își consolidează avantajul competitiv printr-un ecosistem tehnologic extins, bazat pe conectivitate și automatizare. Flota globală include peste 2,1 milioane de utilaje active, dintre care 1,6 milioane sunt conectate, iar experiența acumulată în zona autonomiei este semnificativă: utilajele autonome au mutat până în prezent circa 11 miliarde de tone de material, fără incidente raportate, demonstrând impactul tehnologiei asupra siguranței și productivității.
Conectivitate, date și inteligență artificială în șantier
Unul dintre mesajele centrale ale companiei vizează schimbarea de paradigmă în industrie. Datele colectate din șantiere – ore de funcționare, timpi de staționare, consumuri, emisii – nu mai sunt simple instrumente de raportare, ci devin elemente esențiale pentru decizii operaționale rapide și predictibile. Conectivitatea și inteligența artificială permit transformarea acestor date în recomandări concrete, cu impact direct asupra costurilor și respectării termenelor.
Potrivit conducerii Bergerat Monnoyeur România, viitorul construcțiilor nu este definit de opoziția dintre om și tehnologie, ci de colaborarea dintre acestea. Conceptul de echipă mixtă – om, utilaj și AI – descrie modul în care șantierele evoluează către ecosisteme inteligente, capabile să optimizeze permanent performanța. La finalul anului 2025, aproximativ 5.000 de utilaje Caterpillar din România erau deja conectate, ceea ce indică un nivel ridicat de adopție a soluțiilor digitale.
2025 și lecțiile unei piețe instabile
Pentru Bergerat Monnoyeur România, anul 2025 a fost unul care a impus disciplină și selecție atentă a proiectelor. Într-o piață fragilă, influențată de factori geopolitici și economici externi, compania a ales să prioritizeze eficiența operațională, calitatea soluțiilor și valoarea livrată în șantier, chiar dacă acest lucru a însemnat o presiune mai mare asupra volumelor.
Mesajul pentru perioada 2026–2027 este clar: criterii precum uptime-ul utilajelor, consumul controlat și productivitatea măsurabilă vor cântări tot mai mult în deciziile de achiziție. Într-un sector caracterizat prin marje reduse și investiții semnificative, predictibilitatea costului total de operare devine un element central, iar tehnologia – în special inteligența artificială și conectivitatea – se conturează ca un diferențiator competitiv esențial.














