Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

Black Friday: Sameday și-a dublat numărul de expediții față de 2019. Peste 2 milioane de colete livrate!

Sameday, parte a grupului eMAG, a livrat, în timpul campaniei de Black Friday, desfășurate în intervalul 13 – 20 noiembrie, peste 2 milioane de colete, 95% dintre acestea fiind comenzi în sectorul ecommerce, anunță compania într-un comunicat. Cifra este dublă față de aceeași perioadă a anului trecut, în timp ce volumul de comenzi înregistrate în ziua campaniei de reduceri, pe data 13 noiembrie, a fost de patru ori mai mare decât cel al unei zile obișnuite a anului.

Mai mult, prima zi de luni de după Black Friday, a înregistrat și ea o creștere de 250%, comparativ cu 2019, iar cea mai aglomerată zi, din punctul de vedere al volumului de expediții, a fost marți, 17 noiembrie, când echipa de curieri Sameday a livrat cu 35% peste vârful istoric atins în perioada stării de urgență, mai arată sursa citată.

În privința metodei de livrare, ridicarea coletelor din rețeaua de lockere easybox a fost în topul preferințelor, serviciul înregistrând o rată adopție de trei ori mai mare față de anul trecut. Numărul coletelor livrate în easybox în cadrul Black Friday 2020 a fost egal cu jumătate din întregul volum de livrări al ediției precedente. Pe regiuni, 37% dintre destinatarii din București au ales să își ridice comenzile din lockere, în top urmând Cluj-Napoca și Timișoara. Coletele au fost ridicate din easybox, în medie, cu 3 ore mai repede decât în luna octombrie, iar cel mai scurt timp pentru preluarea unui colet a fost de un 1 minut.

„Experiența anilor precedenți, dar și perioada dificilă de la începutul pandemiei, ne-au ajutat să ne optimizăm resursele și să ne organizăm echipele, astfel încât să facem față celei mai aglomerate perioade a anului. Ne-am menținut promisiunea de livrare, mai mult decât atât, peste 85% dintre comenzile generate în această perioadă au ajuns la destinatari a doua zi. Capacitatea operațională creată va fi menținută și în luna decembrie, când ne așteptăm la un volum de comenzi similar celui din noiembrie”, explică Lucian Baltaru, CEO Sameday.

95% dintre coletele livrate prin Sameday, între 13 și 20 noiembrie, au fost de tipul B2C, servind, astfel, sectorul de ecommerce. În materie de categorii de produse, românii și-au orientat atenția spre următoarele: modă (14.7%), casă, decorațiuni și bricolaj (13.9%) și IT&C (13.6%).

În perioada Black Friday, Sameday a operat cu o flotă de peste 2.500 de vehicule, ce au parcurs 2,5 milioane de km și 855 de lockere, de trei ori mai multe decât în aceeași perioadă a anului trecut.

Articole similare

Ad