Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

Brexit: Întreruperi semnificative în aprovizionarea supermarketurilor din Irlanda de Nord

Mai multe lanțuri britanice de supermarketuri au avertizat asupra unor dificultăți suplimentare apărute în aprovizionarea cu alimente din Irlanda de Nord din cauza Brexit-ului. Într-o scrisoare adresată secretarului de stat Michael Gove, șefii Tesco, Sainsbury’s, Asda și alții au solicitat extinderea acordului tranzitoriu privind controalele simplificate şi după primul trimestru. În caz contrar, ar putea exista „întreruperi semnificative” în aprovizionarea cu alimente în Irlanda de Nord, se spunea în scrisoare. Afirmaţia este întărită de recentele fotografii cu rafturi goale. „Aceste blocaje au fost depășite în mare măsură. Nu există cozi semnificative, iar supermarketurile au stocuri bune“, afirmă Michael Gove.

Primul ministru, Boris Johnson, și-a apărat afirmația că acordul cu UE, care a intrat în vigoare la începutul anului, nu va crea bariere comerciale, însă asociația comercială britanică BRC a avertizat cu privire la noi probleme. “Dacă nu vom găsi o soluție viabilă pentru retaileri în următoarele câteva luni, vor exista perturbări semnificative de aprovizionare în Irlanda de Nord”, a declarat expertul BRC, Andrew Opie.

Probleme apar și pe Canalul Mânecii, unde se înregistrează un trafic relativ mic de la 1 ianuarie 2021. Astfel, dacă de obicei traversau circa 10.000 de camioane zilnic, acum trec numai 2.000 de vehicule. „Situaţia se înrăutățește”, a declarat şi șeful Asociației Producătorilor de Alimente și Băuturi FDF, Ian Wright, potrivit www.verkehrsrundschau.de.

Articole similare

Ad