În documentul publicat de Comisia Europeană, care cuprinde interpretarea oficială a noilor standarde referitoare la cabotaj, se răspunde și la întrebarea dacă poate avea loc cabotajul în mai mult de un stat membru UE, arătându-se că în perioada de șapte zile la care se referă primul sub-paragraf al articolului 8(2) sunt permise până la trei operațiuni de cabotaj. Un transportator poate decide să facă una, două sau trei operațiuni de cabotaj în state membre altul decât cel în care a intrat în urma unei curse de transport internațional. El poate face apoi cabotaj într-un singur stat membru sau într-unul sau mai multe state membre, dar numai o operațiune de cabotaj în fiecare stat membru care nu este statul membru al transportului internațional de intrare.
De exemplu, dacă un transportator a făcut o cursă de transport internațional spre Franța, poate apoi să facă o operațiune de cabotaj în Franța, apoi să meargă în Germania, pentru a face încă una, și apoi în Belgia, să facă ultima operațiune de cabotaj. De asemenea, se poate întoarce în Franța descărcat pentru a face a doua operațiune de cabotaj acolo, dar numai cu condiția respectării perioadei de patru zile de cooling-off. Nu se permite decât o operațiune de cabotaj într-un stat membru altul decât statul membru în care s-a ajuns în urma cursei de transport internațional.
CE mai clarifică și ce înseamnă limita de trei zile pentru operațiunea de cabotaj într-un alt stat membru decât cel al transportului internațional de intrare, arătând că fiecare operațiune de cabotaj efectuată într-un stat membru altul decât cel în care s-a făcut transportul internațional de intrare trebuie realizată în termen de trei zile de la intrarea fără încărcătură a transportatorului în statul membru respectiv și în termenul de șapte zile prevăzut la articolul 8 alineatul (2) primul paragraf.
În ceea ce privește calcularea perioadei de trei zile, se aplică aceleași explicații referitoare la zilele de week-end sau sărbători legale care au fost prezentate pentru perioada de șapte zile.