Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

Controlul întoarcerii șoferului în țara de origine se face la operator, nu la şofer

Luna trecută Ministerul german al Transporturilor a publicat un „sumar” al Pachetului Mobilitate I în care explica că „firmele de transport trebuie să organizeze activitatea șoferilor astfel încât aceștia să se poată întoarce la locul lor de reședință sau la sediul firmei unde își termină de regulă îndatoririle de serviciu cel puțin o dată la fiecare patru săptămâni cu scopul de a-și petrece acolo cel puțin un repaus de 45 de ore. Compania trebuie să probeze cum își îndeplinește această obligație, să păstreze documentele relevante la sediu și să le trimită autorităților competente de control la cererea acestora”. Deși nu este clar cum trebuie “documentată” această obligație de către companie, ministerul german al transporturilor vine cu o interpretare extrem de interesantă în completare: „Obligația companiilor de a le permite șoferilor să se întoarcă acasă cu regularitate nu înseamnă automat că șoferii chiar trebuie să se întoarcă acasă, ci aceștia sunt liberi să decidă unde își petrec perioadele de odihnă de peste 45 de ore, câtă vreme nu petrec acest repaus în cabină”.

Am întrebat BAG dacă această interpretare este valabilă doar pentru firmele germane de transport sau organismul de control german va ține cont de această precizare și atunci când verifică un operator/un șofer străin. BAG a menționat că toate legile din Germania se aplică fără discriminare oricărui operator de transport.

La întrebarea dacă precizarea ministerului german al transporturilor înseamnă că firma de transport poate prezenta organului de control o declarație pe proprie răspundere a șoferului prin care acesta susține că nu dorește să se întoarcă în țara de origine după 4 săptămâni de lucru pe Comunitate, probând astfel că și-a îndeplinit obligația de a-i permite șoferului să meargă acasă, dar acesta din urmă a refuzat, BAG a răspuns că nu poate răspunde la această întrebare, care ține de o consultanță juridică de specialitate. În orice caz, purtătorul de cuvânt al BAG a confirmat că documentele care să probeze îndeplinirea obligației de a-l aduce pe șofer acasă la fiecare 4 săptămâni nu trebuie prezentate de șofer la controlul în trafic, ci ele sunt trimise de companie, atunci când autoritatea competentă îi cere acest lucru pentru un șofer anume sau pentru toți șoferii.

Potrivit Secţiunii 8a, Paragraful 4 din legea care vizează timpii de condus, încălcările Regulamentului (EC) No. 561/2006 pot fi sancţionate cu amenzi de până la 30.000 de euro. În principiu, aceleaşi sancţiuni se pot aplica şi în cazul încălcărilor noului Art. 8 Paragraful 8a a Regulamentului CE Nr. 561/2006.  Normele cu privire la sancţiunile specifice pentru Art. 8 (8a) sunt încă în curs de elaborare în Germania, la fel cum se întâmplă și în România, astfel că după publicarea acestora probabil că va fi mai clar modul în care trebuie documentată obligația asigurării întoarcerii șoferului la 4 săptămâni.

În cazul petrecerii repausului de 45 de ore în cabina camionului, în Germania amenda pentru companie este de 750 de euro (în caz că antreprenorul nu a ştiut sau nu a avut altă posibilitate), respectiv de 1.500 de euro, în cazul în care  compania a lăsat şoferul intenţionat să facă pauza în cabină. De asemenea, şoferul este amendat cu 250 de euro, în cazul în care a încălcarea nu s-a făcut cu intenţie, respectiv 500 de euro, dacă s-a făcut intenţionat.

Articole similare

Ad