Revista Tranzit a revenit în Iași pentru conferința regională din zona Moldovei, după mai bine de șase ani, timp în care evenimentul Tranzit s-a desfășurat la Suceava. Reconstrucția Ucrainei, care va necesita cel puțin 400 de miliarde de euro, și posibila integrare europeană a Republicii Moldova și a Ucrainei, fac din Iași în acest moment orașul cu cel mai mare potențial de investiție din România, fiind legătura între Uniunea Europeană și cele două state care au schimburi comerciale semnificative cu UE.
Deja Iașiul cunoaște o dezvoltare importantă de câțiva ani, devenind poarta de intrare/ieșire pentru schimburile comerciale ale Republicii Moldova, care se bazează foarte mult pe infrastructura din România pentru a exporta după scoaterea din uz a Odessei. Despre fluxurile crescute de mărfuri dintre cele trei țări s-a vorbit și la conferința Tranzit de la Iași, ca și despre soluțiile găsite pentru reducerea timpilor de tranzit al punctelor de trecere a frontierelor.
Până la terminarea războiului și intrarea într-o nouă etapă de dezvoltare, transportatorii din zona Moldovei sunt atenți la problemele cu care se confruntă și ceilalți colegi din restul țării: controalele autorităților europene pe aspectele nou-introduse prin Pachetul Mobilitate, costurile crescute cu taxele de drum, motorină și forța de muncă mai ales, dar și celelalte elemente de cost în transporturi, în condițiile unor tarife rămase pe loc de ani buni sau chiar micșorate pe alocuri.
Discuții aprinse despre Convenția CMR și polița de asigurare CMR au estompat chiar și nemulțumirile legate de RCA, arătând că sectorul transporturilor încă se confruntă cu o lipsă de experiență și interpretări pe marginea unor informații esențiale pentru buna desfășurare a activității de transport.
O parte din aceste discuții sunt prinse deja în această ediție a revistei, urmând ca o parte suplimentară să fie relatată în ediția următoare.