Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

Cotațiile cerealelor la cote ridicate în condițiile blocării porturilor ucrainene

Preţul grâului şi al porumbului a urcat din nou luni, operatorii căutând soluții de rezervă în condiţiile în care porturile ucrainene de la Marea Neagră sunt blocate, iar Marea Azov este în continuare închisă pentru navigaţia navelor.

În jurul orei 12.30 GMT, pe platforma Euronext, tona de porumb cu livrare în luna martie s-a apreciat cu 31,75 euro, până la 321 de euro, iar cea cu livrare în luna iunie s-a apreciat cu 15,75 euro, până la 284 de euro, informează AFP. Cotaţiile la grâu s-au apreciat şi ele, dar într-o măsură mai mică, câștigând 21,25 euro, până la 311,25 euro pe tona de grâu cu livrare în luna martie.

Pe o hartă care arată navigaţia navelor cargo, publicată de firma Inter-Courtage, se putea constata luni dimineața că „Marea Azov este în continuare interzisă navigaţiei, iar porturile ucrainene sunt de facto blocate“. Operatorii urmăresc modul în care evoluează încărcarea navelor în porturile ruseşti de la Marea Neagră, precum şi în România şi Bulgaria.

Comisia Europeană, Statele Unite, Canada şi Marea Britanie au decis sâmbătă îngheţarea activelor Băncii Centrale a Rusiei, iar unele bănci ruseşti au fost excluse din sistemul interbancar SWIFT, un instrument esenţial pentru finanţele globale.

La bursa de cereale de la Chicago, cotaţiile futures grâului erau în creştere cu 8,7%, până la 9,34 dolari per bushel, în timp ce la porumb se înregistra un avans de 5%, iar la soia de 3,9%.

Preţurile mai mari ar veni într-o perioadă dificilă pentru ţările care se bazează pe importurile de grâu. Potrivit Organizaţiei Naţiunilor Unite pentru Alimentaţie şi Agricultură (FAO), preţurile mondiale la alimente sunt la cel mai ridicat nivel de după 2011.

Ucraina şi Rusia sunt responsabile pentru mai mult de un sfert din comerţul mondial cu grâu, o cincime din vânzările mondiale de porumb şi 80% din exporturile de ulei de floarea soarelui.

Ucraina este un exportator cheie în Orientul Mijlociu şi în Mediterana, iar printre importatori se află Egipt, Turcia, Italia şi statele din Africa.

Potrivit analiştilor, piaţa cerealelor va fi marcată în continuare de volatilitate în funcţie de modul în care va evolua pe teren criza ruso-ucraineană.

Articole similare

Ad