Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

Marian-Jean Marinescu: Fluidizarea transportului e la îndemâna statelor membre

Transportul este unul dintre domeniile aflate azi sub marea presiune a decarbonizării, dar și a contextului pandemic. Există voci care și-ar dori să transfere atât mărfurile din transportul aerian, cât și pe cele din transportul rutier, pe calea ferată, însă infrastructura feroviară nu e la nivelul operațional dorit. Numai pentru lanțurile de aprovizionare din retail, în România circulă câteva mii de camioane care nu au posibilitatea de a accesa stații intermodale în infrastructura existentă, ca să treacă marfa la nivel local pe calea ferată de pe camion sau invers. „Există un plan european TNT-T cu accent pe intermodal, care include și România, pentru dezvoltarea rețelelor de transport europene prevăzute cu noduri intermodale. Însă el trebuie inclus și la nivel național între planurile de investiții. De exemplu, calea ferată din România a avut peste un miliard de euro fonduri alocate în perioada 2014-2020, dar din păcate cele două mari proiecte de 600 de milioane de euro, respectiv 400 de milioane de euro, au fost pregătite cu întârzieri foarte mari. Apoi a venit pandemia, iar tot ce nu s-a cheltuit s-a relocat“, a explicat Marian-Jean Marinescu, eurodeputat PNL, în cadrul întâlnirii membrilor AHK. Acesta consideră că, în noul context pandemic, transportul rutier ar trebui facilitat prin respectarea Culoarelor Verzi. „Acestea și-au dovedit eficiența anul trecut, deci ar trebui respectate și anul acesta. Practic, fluidizarea transportului e la mâna statelor membre care ar trebui să adopte măsuri echilibrate. Nu cred că trebuie să existe neapărat reguli mai relaxate în transportul ruier, ci reguli care să permită efectuarea lui în orice fel de condiții.“

Pe de altă parte, Dragoș Anastasiu, Președintele AHK, este de părere că România e prea blocată în zona infrastructurii mari. „Prea mulți consideră că nu se poate trăi fără autostrăzi. Ar fi bine să le avem, dar să nu uităm de infrastructura digitală care există în momentul de față și care ne oferă multe posibilități. De asemenea, să nu neglijăm nici infrastructura mică, pentru că ea ne poate duce în turism la dublarea ponderii din PIB, cu o valoare adăugată mare. În plus, este important să se investească și în infrastructura umană“, a spus acesta.

Articole similare

Ad