Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

Mobilitatea electrică trebuie susținută prin infrastructură

Europa face pași hotărâți în direcția mobilității electrice, în conformitate cu obiectivele stabilite prin Green Deal de reducere a emisiilor poluante într-un orizont relativ apropiat de timp. Tehnologia există și devine tot mai performantă pe zi ce trece, iar Uniunea Europeană, dar și statele membre în mod individual, alocă sume importante pentru subvenționarea achiziției de vehicule electrice. Pentru ca tehnologia „verde” să câștige mai rapid teren este nevoie însă de o dezvoltare concomitentă a rețelelor de alimentare, nu doar pentru transportul urban, ci și pe distanțe lungi. Evenimentul Daimler eMobility Days, desfășurat la Mannheim, în Germania, la începutul lui mai, a abordat tocmai problema tandemului vehicul-infrastructură, subliniind importanța cooperării între toți factorii implicați – constructori, operatori de transport, clasă politică – pentru dezvoltarea sustenabilă în acest domeniu.

Chiar dacă numărul autobuzelor urbane diesel aflate în operare este în continuare covârșitor, mobilitatea electrică devine încet-încet realitatea de zi cu zi, așa cum arată evoluția înmatriculărilor de autobuze urbane electrice noi și a celor propulsate de motoare cu ardere internă. Astfel, dacă vânzările de autobuze electrice au crescut în 2021 cu 47% comparativ cu anul anterior, numărul celor convenționale a scăzut cu 17 procente. De altfel, se estimează ca vânzările anuale de vehicule urbane electrice la nivelul Uniunii Europene să depășească 35% din volumul total până în 2025, iar până în 2030 oferta pentru modelele noi să includă doar tehnologie verde.

Cu prilejul Daimler Buses eMobility Days, reprezentanții constructorului german și-au reafirmat obiectivul de dezvoltare și promovare a tehnologiei electrice, anunțând că special pentru autobuzele Clasa I motorul diesel Euro VI nu va mai face trecerea la nivelul superior, respectiv la Euro VII, toate eforturile investiționale pe acest segment orientând-se către zero emisii. Trecerea de la diesel la electric nu se rezumă însă doar la vehicul în sine, ci afectează întreg sistemul de operare: infrastructura de alimentare, configurarea traseelor, managementul depoului și, nu în ultimul rând, instruirea șoferilor. Dintre acestea, infrastructura este cel mai sensibil și costisitor punct, iar aici este nevoie, desigur, de implicarea activă a factorului politic.

Invitat la eveniment, ministrul federal pentru Transport și Digitalizare, Dr. Volker Wissing, a declarat că guvernul german susține în mod activ decarbonizarea transportului public și, în acest sens, a alocat 1,25 de miliarde de euro până în 2025, pentru a subvenționa achiziția de autobuze electrice cu 80% din diferența de preț a acestora din urmă comparativ cu modelele similare convenționale. Bugetul inițial mai poate fi suplimentat ulterior, obiectivul fiind ca, până în 2030, unul din două autobuze urbane aflate în operare în Germania să fie electric. Până în prezent s-au depus cereri de subvenționare pentru 5.000 de vehicule.

Tot pentru sprijinirea transportului public, ministrul Wissing a anunțat derularea unui proiect pilot pe perioada verii, în colaborare cu mai mulți operatori urbani, de oferire a abonamentului lunar de călătorie la prețul subvenționat de 9 euro.

Separat, Elke Zimmer, secretar de stat în ministerul Transporturilor din regiunea Baden-Württenberg, a anunțat că derulează un proiect pilot pentru a identifica oportunitatea instalării de stații de încărcare cu energie electrică pe autostrăzi. Obiectivul la nivel regional este ca până în 2030 una din trei tone de marfă să fie transportată cu zero emisii. Nu mai puțin de 10 milioane de euro au fost alocați anul trecut în Baden-Württenberg pentru subvenționarea achiziției de vehicule electrice, iar programul va continua și în perioada următoare.

Focus pe eficiență energetică

Daimler Buses și-a propus ca până la începutul deceniului următor să ofere vehicule electrice pe baterii sau cu pilă de combustie pe hidrogen pe toate segmentele de piață, iar până în 2039 să comercializeze în Europa doar modele neutre din punct de vedere al emisiilor de dioxid de carbon, așa cum a anunțat Till Oberwörder, Șeful Daimler Buses.

Sectorul transportului urban este, bineînțeles, cel mai avansat în ceea ce privește decarbonizarea. Producătorul german a prezentat autobuzul electric eCitaro pentru prima dată în 2018. Acum, după patru ani, vehiculul este disponibil în variantă solo sau articulată, cu diferite sisteme de alimentare – plug-in (cu 3 opțiuni separate de montare a prizei), pantograf sau șine de inducție. Pe lângă dezvoltarea conceptului modular eCitaro, inginerii Daimler Buses s-au concentrat și pe eficientizarea tehnologiei bateriilor, pentru finele acestui an fiind anunțată introducerea celei de-a treia generații de baterii NMC (Nichel-Mangan-Cobalt), cu densitate energetică mai mare cu până la 50% comparativ cu generația anterioară. Acest lucru contribuie la creșterea autonomiei, fără a afecta greutatea proprie a vehiculului electric, și a fost posibil grație optimizărilor aduse proceselor chimice din interiorul celulelor.

Pachetele de baterii NMC 3 sunt modulare și pot fi amplasate pe plafon și în partea din spate a autobuzului (maximum 6 disponibile). Capacitatea maximă instalată în cazul modelului de 12 m lungime este de 588 kWh, ceea ce permite o autonomie garantată de 280 km pe întreaga perioadă de viață a bateriilor (220 km autonomie în cazul autobuzului articulat). Mai mult, în condiții favorabile, autonomia poate depăși chiar 300 km. De remarcat faptul că, în doar 4 ani, autonomia eCitaro a crescut cu 80% pentru varianta solo și respectiv 120% la cea articulată, datorită progreselor tehnologice înregistrate în dezvoltarea bateriilor.

Anul acesta va fi lansat șasiul eCitaro pentru piața din America Latină și Oceania, configurat, de asemenea, cu noile baterii NMC 3. Nu mai puțin de 100 de șasiuri eO500U au fost deja comandate.

Sistem complementar pe H2, pentru creșterea autonomiei

Producătorul german a anunțat faptul că pentru 2023 pregătește lansarea unui sistem complementar, cu pilă de combustie pe hidrogen (H2), pentru producerea energiei electrice la bord, în vederea creșterii suplimentare a autonomiei până la 400 km (350 km la autobuzul de 18 m). În acest fel, eCitaro va putea răspunde tuturor cerințelor operatorilor urbani privind parcursul zilnic al vehiculelor. „Optăm deocamdată pentru tandemul baterii NMC 3 performante-sistem complementar pe H2 în locul unui sistem electric integral cu pilă de combustie pe H2, deoarece energia electrică este mult mai ieftină decât H2, iar companiile de transport o pot produce individual în anumite cantități, utilizând panouri solare”, a declarat Michael Klein, director de Dezvoltare și Producție Daimler Buses.

Sistemul electric cu pilă de combustie pe H2 este furnizat de Toyota și are o putere maximă de 60 kW. Designul plat îl face ideal pentru montarea pe plafonul autobuzului electric, la fel ca rezervoarele de H2, care înmagazinează câte 5 kg H2 fiecare. Sistemul este modular, astfel că eCitaro solo poate fi echipat cu 5 sau 6 rezervoare, amplasate în partea din față a plafonului, în timp ce versiunea articulată, permite instalarea a 6 sau 7 rezervoare, pentru o capacitate maximă de 35 kg H2. Pachetele de baterii care merg împreună cu sistemul de producere la bord a energiei au 294 și respectiv 392 kWh.

Sistemul dezvoltat de Toyota este garantat pentru 40.000 de ore de funcționare și utilizează H2 comprimat la 350 bar.

Următorul obiectiv stabilit este creșterea autonomiei la 450 km până în 2024. Tot peste doi ani se intenționează și creșterea suplimentară a gamei de autobuze electrice cu modelul compact și foarte manevrabil eCitaro K, iar pentru 2025 a fost anunțată lansarea autobuzului interurban electric. În fază de proiect este și autocarul electric, pentru un orizont de timp puțin mai îndepărtat.

Martin Daum, președintele consiliului de administrație al Daimler Truck AG, a anunțat în cadrul evenimentului că producătorul german va investi în construcția celei mai mare fabrici de pile de combustie pe H2 în apropiere de Stuttgart.

Managementul încărcărilor și optimizarea flotelor

După investiția inițială ridicată, determinată de achiziția noii tehnologii, operarea autobuzelor electrice aduce însă economii substanțiale comparativ cu vehiculele convenționale. Costul de exploatare poate fi redus chiar și mai mult, printr-un management optim al programului depoului și organizarea judicioasă a încărcărilor cu energie.

Daimler Buses oferă consultanță clienților pentru a-și optimiza activitatea și mai mult, software-ul managementului alimentărilor cu energie electrică fiind dezvoltat împreună cu IVU Traffic Technologies. Sistemul monitorizează practic activitatea bateriilor și analizează rapoarte de consum în baza cărora programează încărcările, prin coordonare și cu plajele tarifare cele mai avantajoase oferite de furnizorul de energie pe parcursul a 24 de ore. Operatorii de transport pot accesa serviciile de mai sus prin intermediul pachetelor Omniplus ON Portal și Omniplus On Data Interfaces.

Pentru ca utilizarea bateriilor să fie cât mai judicioasă, Daimler Buses, în parteneriat cu Mercedes-Benz Energy, organizează cel de-al doilea ciclu de viață pentru baterii, transformându-le în depozite fixe de energie. Un proiect pilot a fost demarat în acest sens împreună cu Üstra, în Hanovra. Este adevărat că durata de viață a bateriilor pe ciclul doi de viață nu este la fel de lungă, însă stațiile fixe sunt modulare, iar pachetele care se defectează se pot înlocui rapid. Bateriile uzate nu sunt însă de neglijat: acumulatorii de la o flotă de 28 de eCitaro asigură o capacitate instalată de peste 500 kWh într-o stație fixă de energie.

Articole similare

Ad