În competiția Trailer Innovation, din al cărei juriu face parte și revista Tranzit, s-au Înscris anul trecut mai puține vehicule și sisteme În cele șapte categorii: 50. Multe dintre ele Însă, mai ales cele aparținând unor producători de nișă, sunt extrem de ingenioase și aduc cu adevărat plus valoare operatorilor cărora le sunt dedicate.
La categoria Mediu marele premiu a fost obținut de Schmitz Cargobull, cu 93,5 puncte, pentru unitatea de răcire S.Cue, acționată electric, cu electronică integrată, fără motor cu combustie, proiectată pentru răcirea și Încălzirea fără emisii a mărfurilor. Acest lucru este posibil fără restricții În ceea ce privește răcirea (până la 15.900 W) și puterea de Încălzire (9.100 W). Componentele electronice de putere sunt protejate În interiorul aparatului frigorific, iar bateria este integrată În locul rezervorului de motorină, astfel Încât varianta de 34 kWh nu necesită spațiu suplimentar.
Principiul modular face posibilă scalarea capacităților bateriei Încă de la Începutul producției de serie. Folosind configurația cea mai mică a bateriei (34 kWh), producătorul garantează o operare electrică de până la 4,5 ore, În funcție de utilizare și cerințe. ReÎncărcarea are loc prin conexiunea trifazică CEE, instalată standard, și durează aproximativ 1,5 ore. Sistemul va fi echipat și cu o axă electrificată, care, printre altele, recuperează energia din timpul frânării, reducând astfel timpul de reÎncărcare a bateriei prin rețeaua electrică, ceea ce minimizează și timpii de așteptare la centrele de distribuție. Clasa de putere a axei electrificate este adaptată nevoilor mașinii frigorifice.
La Începutul producției de serie, sistemul va fi complet integrat În telematica Schmitz Cargobull, astfel Încât permanent să fie disponibile date despre starea sistemului (Încărcarea bateriei, intervalul rămas, timpul de Încărcare rămas etc.).
Produsul este interesant pentru transportatorii implicați În traficul de distribuție sau care operează În principal rute Între diferite centre de distribuție. În multe orașe mari, În special În Olanda, traficul de distribuție va fi caracterizat de zone cu emisii zero În centru. Cu produsul oferit de Schmitz Cargobull, În combinație cu un autotractor fără emisii, clienții pot circula fără probleme inclusiv În aceste zone.
Locul al doilea, cu 92 de puncte, a fost ocupat de Emons (În colaborare cu start-up-ul IM Efficiency), pentru SolarOnTop, care transformă semiremorca Într-un parc solar mobil.
În ultimii ani, cererea pentru camioane și semiremorci electrice este tot mai mare. Creșterea consumului electric al vehiculului În sine și utilizarea a tot mai multe echipamente precum sisteme telematice, accesorii (laptop, cuptor cu microunde, climă de parcare) și echipamente de siguranță (oglinzi electrice și sisteme de asistență) au generat o nevoie tot mai mare de energie electrică. Același lucru s-a Întâmplat și cu semiremorcile care au mai multe echipamente electrice la bord (transpalete, platforme de Încărcare, Încuietori de siguranță și sisteme telemetrice). Între timp, generarea energiei electrice Încă depinde de tehnologii Învechite, respectiv de un alternator care nu mai face față nevoilor crescute.
Pentru că societatea actuală are misiunea de a reduce poluarea, iar transportul rutier este unul dintre sectoarele care trebuie să devină sustenabil cât mai repede, IM Efficiency a dezvoltat SolarOnTop, o tehnologie care gestionează consumul complet de energie electrică auxiliară, În timp ce furnizează vehiculului electricitate curată de la panouri solare flexibile.
Datorită integrării unei baterii inteligente, SolarOnTop furnizează electricitate curată și când plouă sau pe timpul nopții. Întreaga energie furnizată vehiculului devine sustenabilă, În timp ce oferă o performanță mai bună decât alternatorul.
Soluția le oferă operatorilor de flote oportunitatea de a reduce poluarea Într-un mod accesibil, În vreme ce consumul de combustibil poate fi redus cu până la 5,5%. Aceasta poate fi instalată și pe vehiculele existente, mulțumită designului, dar și pe cele noi. Procesul de instalare este neinvaziv, ceea ce Înseamnă că nu e necesar să se taie firele electrice standard de pe autotractor sau semiremorcă. SolarOnTop are o greutate totală mai mică de 150 kg, cu o creștere minimă a Înălțimii (mai puțin de 15 mm), fiind ușor de instalat Într-o carcasă mică sub semiremorcă. Acesta este un sistem autonom care decide automat cum va trebui depozitată sau Încărcată energia, În vreme ce funcționalitățile inteligente de cloud Îi permit operatorului flotei urmărirea, monitorizarea și configurarea sistemelor cu ajutorul unei aplicații web prietenoase cu utilizatorul. Operatorii flotei pot configura Împreună cu IM Efficiency numărul panourilor solare, capacitatea bateriei și funcționalitățile sistemului, În funcție de specificul aplicației (distribuție, distanțe lungi, refrigerare), ceea ce face ca această soluție să fie optimă financiar și ecologic. IM Efficiency experimentează și panourile solare montate lateral, pentru a continua tranziția de la semiremorci la parcuri solare mobile și pentru a reduce activ nevoia de energie a Întregului vehicul.
Podiumul este Închis de Van Eck Trailers, care a primit 87 de puncte pentru unitățile modulare Încărcate pe platforme cu role, ce asigură automatizarea proceselor logistice. Platforma cu role inteligente pentru semiremorci, cu noua unitate de Încărcare modulară (NMLU), pune umărul acum la transformarea sistemului logistic prin Încărcarea rapidă și securizarea mărfurilor ambalate În unități modulare noi. Conceptul NMLU de Încărcare pe role oferă o eficiență operațională de până la 50% și o eficiență medie a capacității de Încărcare de 20%. Platforma promite și operațiuni mai eficiente În depozit, dar și pe calea ferată, feribot sau avion.
Van Eck Trailers este singurul producător de semiremorci care Își realizează propriile sisteme de platforme cu role Încă din 1983. Compania a creat prima platformă cu role pentru containerele cu prelată de 45″ și le-a testat cu unitățile modulare NMLU, cu rezultate foarte bune, În special pentru transportul din FMCG. NMLU este dezvoltat În cadrul proiectului Horizon 2020 2.0 ca o unitate standardizată, dar cu patru variații În dezvoltare. Placa de bază comună În toate cele patru cazuri asigură funcția cheie de rostogolire pe role, pe benzi conveioare, pe mai multe niveluri de Încărcături. Placa este proiectată și testată pentru a fi folosită la depozitarea mai multor unități de transport, precum europaleți, astfel Încât să formeze o unitate de Încărcare standardizată.
Unitățile modulare de Înaltă eficiență sunt standardizate ca dimensiuni, interfețe și greutăți și se Încadrează perfect În containerul de 45″ cu role, În semiremorcile cu prelată sau dube. Cu platformele cu role și NMLU standardizat, operațiunile de Încărcare pot fi automatizate rapid, fiind redusă la minimum nevoia de muncă umană. Întrucât Încărcătura se auto-asigură, Îndeplinind normele severe ale codului XL, soluția economisește forță de muncă și cheltuieli, reducând În același timp și pericolul privind sănătatea și siguranța care apare În timpul securizării mărfii. Conceptul standardizat elimină nevoia de ambalaje din plastic și reduce, astfel, eforturile de reciclare. Pentru a facilita Încărcarea automată din spate – manuală sau cu stivuitoare – este suficientă o pistă simplă cu role pentru a aduna câteva unități modulare.
Marfa poate fi Împinsă manual sau gravitațional, iar Încărcarea se face În câteva secunde. Modulele sunt fixate În container datorită formelor lor. Șoferul poate rămâne În camion, fără să intre În contact cu lucrătorii din depozit. În interiorul semiremorcii sunt montate platformele cu role, care se ridică pentru a permite Încărcăturii să alunece ușor și să intre. Pe lateral este montată o șină fixă, iar pe partea de descărcare un ghidaj lateral detașabil.
Pentru a descărca pe lateral, prelata poate fi deschisă și rolele de ghidare laterale din partea inferioară pot fi Îndepărtate fără echipamente suplimentare.
La categoria Mediu au mai concurat șapte producători, pe care Îi prezentăm În continuare În ordine alfabetică.
În condițiile În care la nivel mondial există aproximativ 4,8 milioane de camioane frigorifice cu motor diesel secundar, doar pentru refrigerare, care consumă, În medie, 6.000 l de motorină/an, sistemul hibrid plug-in propus de AddVolt este o tehnologie remarcabilă, brevetată pentru transportul sensibil la temperatură, care permite adaptarea, anticipând tranziția la refrigerarea electrică În camioanele frigorifice existente. În plus, este compatibil și cu camioanele pe gaz, electrice și cu hidrogen. În toate cazurile, acesta elimină motorul diesel secundar, economisind peste 29 de milioane de litri de motorină și evitând peste 57 de milioane de tone de emisii de CO2 pe an.
Prin urmare, este o soluție 100% curată, fără energie produsă din combustibili fosili. Sistemul reutilizează energia pe care camioanele o risipesc În timpul frânării și Încetinirii pentru a alimenta unitatea frigorifică a vehiculului, putând elimina consumul de combustibil dedicat refrigerării. Folosind energie electrică și sustenabilă pentru furnizarea unităților frigorifice, acesta le permite companiilor de logistică să efectueze livrări urbane În zone cu emisii reduse (LEZ) și zone sensibile la zgomot (standard PIEK), fără restricții. Soluția flexibilă și compactă utilizează generatorul de osie brevetat pentru a extinde autonomia În funcție de necesitățile operaționale de logistică.
Linia de asamblare AddVolt respectă standardele de producție. La fel, sistemul AddVolt Plug-in Hybrid Îndeplinește standardele auto ECE-R10 și certificarea CE. Prin reducerea zgomotului vehiculului și minimizarea vibrațiilor cabinei, această soluție Îmbunătățește nu numai condițiile de lucru ale șoferilor de camioane, ci și calitatea aerului În interiorul orașelor.
Sistemul are patru componente principale: o baterie compactă și extrem de puternică, o telecomandă intuitivă, ușor de manevrat, plasată În cabina camionului, un generator pe axă brevetat și o platformă digitală „My AddVolt” care Îi permite managerului flotei să monitorizeze și să gestioneze operațiunea totală a Încărcăturii oriunde și oricând, dar și economiile și emisiile de CO2.
Acest sistem plug-in hibrid folosește baterii litiu-ion, care pot fi Încărcate În orice depozit de mărfuri sau prin energie recuperată de generatorul brevetat AddVolt ce gestionează autonom și automat energia colectată de generatorul de pe axă, combinată cu cea din rețeaua electrică, pentru a-i furniza unității frigorifice performanțe maxime și impact minim asupra mediului. Această soluție multifuncțională este non-invazivă, ușor de instalat și nu compromite garanția vehiculelor.
În viața de zi cu zi, soluția cu mașini hibride devine din ce În ce mai frecventă, iar Cometto (parte a Faymonville) aduce această tehnologie În lumea transporturilor speciale. Principiul hibrid Înseamnă că remorca folosește două motoare, adică un motor electric și un motor diesel convențional. Un sistem de transport hibrid nu numai că reduce consumul de combustibil, dar produce și mai puține emisii de CO2. În acest context, Cometto a dezvoltat un nou produs În care unitatea Power Pack este integrată sub platforma de Încărcare. Așa-numitul Cometto Eco1000 este noul vehicul modular autopropulsat, direcționat electronic, cu unitate de alimentare integrată, utilizat pentru transporturi in-house, cu o sarcină utilă de maximum 1.000 t. Eco1000 este cea mai largă gamă de pe piață, vehiculul compact fiind disponibil cu două, patru și șase linii de axe. Pot fi combinate până la patru unități cu componente interschimbabile și o gamă largă de accesorii și diferite tehnologii Power Pack: tehnologie tradițională de propulsie pentru performanță continuă, hibridă sau pentru o soluție electrică. Iar această opțiune hibridă este unică și absolut nouă pe piață
Clientul are libertatea de a alege dintre trei tehnologii diferite de unități Power Pack, ceea ce asigură flexibilitate maximă. Toate unitățile au fost proiectate și testate În cele mai dificile condiții și reprezintă ultima generație de tehnologie și oferă cea mai Înaltă performanță și eficiență, fie În condiții arctice, fie În căldura deșertului.
Datorită tehnologiei hibride, clienții Power Pack pot combina o tehnologie tradițională de propulsie cu puritatea unui motor electric, obținând zero emisii. Bateria cu litiu va fi Încărcată În timpul conducerii, dar și la stația dedicată. Această unitate de alimentare este special concepută pentru o utilizare exterior-interior, În care se solicită funcționarea complet electrică doar pentru un anumit ciclu de lucru. Unitatea hibridă este disponibilă pentru tipul cu două axe, cu două suspensii antrenate, și pentru tipul cu patru axe, cu două suspensii antrenate.
Kässbohrer a concurat cu semiremorca frigorifică acoperită cu substanțe igienico-protectoare, ce oferă livrări sigure și al cărei caracter inovator constă În faptul că toate suprafețele exterioare sunt acoperite cu un agent hidrofob, În timp ce panourile interioare sunt acoperite cu nano-argint antibacterian aprobat HACCP, eficient 99,9%, iar podeaua e pulverizată cu soluție antibacteriană la fiecare trei luni. Spre deosebire de alte metode de dezinfecție, cum ar fi lumina UV, acoperirea antibacteriană propusă de Kässbohrer nu are efecte nocive pentru oameni.
Toate suprafețele exterioare, inclusiv șasiul, sunt acoperite prin sprayere cu un agent hidrofob aplicat după stratul final de vopsea. Agentul a fost testat pe suprafețe acoperite prin cataforeză (KTL) și pe suprafețe de oțel vopsite KTL, pe panouri GRP, pe piese din oțel inoxidabil și din aluminiu, obținându-se rezultate de aderență pozitive și o rezistență de cel puțin un an, care poate fi prelungită până la trei ani, În funcție de condițiile de utilizare a vehiculului.
Învelișul hidrofob previne contaminarea cu murdărie și reduce considerabil nevoia de curățare a vehiculului, diminuând cu 75% cantitatea de apă consumată la spălare și cu 60% timpul de curățare, În condițiile În care o spălare normală durează aproximativ 20 de minute și consumă În medie 300 l de apă și cantități variate de detergent. Acum se elimină necesarul de detergent, rezultând un proces de 12 minute și 225 l de apă economisiți la fiecare operație. Anual, aceste economii se ridică la 60.000 de zile recuperate și la 1,62 milioane de tone de apă În Întreaga UE.
Prevenirea contaminării cu murdărie a vehiculului minimizează, de asemenea, riscul de contaminare Încrucișată care poate apărea În timpul transportului internațional și trans-continental, asigurând că următoarea marfă poate fi Încărcată În siguranță În vehicul fără a fi necesară dezinfecția.
Maxwell and Spark a dezvoltat, În premieră, PolarLi, un „frigider verde“ accesibil, pe baterii, pentru camioanele frigorifice, ceea ce constituie un pas uriaș În transportul frigorific. PolarLi este un fel de Tesla al transportului frigorific prin aceea că e construit de la Început pe baterii. Nu este o soluție electrică de tip retrofit, ci mai degrabă un sistem all-in-one, integrat, așa cum explică producătorul.
Frigiderul va avea impact atât asupra planetei, cât și a finanțelor clienților, reducând cu circa 90% cheltuielile acestora cu energia. În 10 ani, asta echivalează cu economii de 50.000-150.000 de euro/unitate. În plus, soluția va reduce emisiile de seră cu 100% (dacă se folosește energie verde) și cu 50-70% dacă se utilizează energie gri și are și avantajul de a fi accesibilă, În condițiile În care pe piață există și alte soluții de „frigider verde“, extrem de scumpe comparativ cu o unitate tipică diesel. „Unitățile noastre sunt, În medie, cu 20-50% mai scumpe decât o unitate diesel, ceea ce conduce la un plus de 5.000-15.000 de euro/unitate sau la circa un an de energie economisită.“
Reprezentanții Maxwell and Spark afirmă că este primul sistem frigorific all-in-one care oferă o soluție cu emisii zero de carbon, ceilalți furnizori oferind fie o baterie litiu-ion, fie un sistem electric de răcire. PolarLi este complet integrat (un frigider electric plus o baterie) și astfel poate atinge eficiențe pe care alte sisteme nu le pot accesa.
PolarLi rezolvă costul cu motorina, extrem de mare, din transportul frigorific. Și, pentru că electricitatea este mult mai eficientă pentru sistemele de răcire, costul de proprietate pe Întreaga durată de viață a sistemului este redus cu 60-70%. Produsul este mai ușor de utilizat decât un sistem diesel frigorific. Principalele componente de răcire sunt aceleași (compresor, vaporizator, condensator), dar sunt două diferențe operaționale: se Încarcă bateria de la un furnizor de putere (În locul umplerii cu motorină), Încărcarea completă, de la un alimentator trifazic, durând 1-2 ore/zi, iar servisarea este simplă, mai ales că motorul electric necesită mult mai puține reparații decât unul diesel.
Maxwell and Spark este o companie sud-africană care vinde deja În Europa, urmând să configureze În 2021 și o unitate de producție, cel mai probabil În Olanda.
Sistemul de răcire complet electric TE30GAE, propus de Mitsubishi, combină perfect eficiența operativă cu durabilitatea mediului. Acesta este un sistem hibrid care include o sursă de alimentare comercială, o baterie de rezervă și un alternator dedicat frigiderului (răcitorului electric). Sistemul comută automat Între sursele de alimentare În funcție de starea de funcționare a vehiculului (mers În gol, mers, parcare etc.). În plus, prezența invertorului permite trecerea automată la unul dintre cele trei moduri (economie de energie, eficiență ridicată, capacitate maximă), În funcție de Încărcarea bateriei răcitorului și de temperatura camerei de Încărcare. Temperatura dubei este menținută fără a se baza pe șofer, iar consumul de energie este redus cu 14-54% În comparație cu unitățile convenționale. Capacitatea de răcire rămâne la 100%, indiferent de turația motorului vehiculului. TE30GAE va reduce emisiile de CO2, va scădea mult costul total al proprietății și va oferi soluția perfectă pentru distribuția urbană cu funcționarea sa extrem de silențioasă.
TE30GAE a fost distins În 2019 cu marele premiu pentru conservarea energiei de către ECCJ și Ministerul japonez al economiei, comerțului și industriei (METI).
Odată cu creșterea cererii de mărfuri congelate, este nevoie de o soluție fiabilă, ecologică și rentabilă. Un circuit de refrigerare Închis al TE30GAE nu asigură scurgeri de agent frigorific și, cu utilizarea agentului frigorific R410A (GWP scăzut), permite operarea fără verificări anuale ale scurgerilor și fără efect minim de Încălzire globală. Bateria de rezervă integrată permite oprirea camioanelor În timpul livrării, În timp ce unitatea frigorifică funcționează În continuare, ceea reduce masiv costurile cu combustibilul, emisiile și zgomotele În spațiile urbane. TE30GAE comută automat Între sursele de alimentare și modurile de funcționare pe baza cerințelor clienților, pentru răcire mai rapidă, economie de combustibil sau economie de energie. De asemenea, are un temporizator On-Off, care permite unității să pornească și să oprească la ziua și ora desemnate, fără a se conecta la sursa de putere sau fără a porni motorul camionului. TE30GAE a fost dezvoltat pentru utilizarea În livrările last mile sau la domiciliu, chiar și În zonele cu restricții de zgomot ambiental.
Schwarzmüller a concurat cu o semiremorcă ușoară de 14,98 m lungime interioară și greutate proprie de 5.300 kg, care scade costurile cu 10% și excelează În optimizarea emisiilor de CO2, comparativ cu vehiculele obișnuite. Această semiremorcă extra-lungă poate Încărca patru europaleți În plus pe cei 1,3 m adăugați față de varianta standard, reducând astfel costurile de operare cu peste 10%. De asemenea, datorită greutății sale inferioare, poate transporta o sarcină utilă mai mare, care, În general, reduce numărul de călătorii și emite mai puțin CO2.
Caracterul inovator al cutiei mobile Talson T.SWAU BK / 7.45 este structura sa modulară din aluminiu, care are o greutate mai mică și o durată mai mare de viață, ceea ce duce la câștiguri pentru mediu. Asociația Europeană a Aluminiului subliniază că utilizarea aluminiului ca material În sectorul transporturilor poate atrage economii de 70 de milioane de tone de emisii de CO2 anual.
În timp ce utilizarea aluminiului pe vehiculele comerciale grele și contribuția acestora la reducerea emisiilor de CO2 sunt aspecte care nu sunt detaliate În totalitate de UE, datele inițiale despre Talson T.SWAU BK / 7.45 subliniază importanța greutății reduse obținute prin utilizarea aluminiului, În condițiile În care transportul de marfă cu cutii mobile de 7,45 reprezintă 10% din totalul transportului de mărfuri din Europa și 6% din emisiile anuale totale de carbon. Întrucât T.SWAU BK / 7.45 este cu 17% mai ușor (având o greutate proprie de 2.700 kg, cu o capacitate de Încărcare similară cu produsele cu șasiu din oțel) decât media produselor de pe piață realizate din oțel, un singur produs are potențialul de a contribui cu o scădere de 0,1% din totalul emisiilor de carbon din Europa În 2025, ținând seama de conversia tuturor celor 745 de cutii mobile În aluminiu T.SWAU BK / 7.45 Într-un scenariu realist de reÎnnoire a flotei și păstrând aceeași cerere pentru transportul de marfă ca În 2020.
Studiile de caz Talson arată că T.SWAU BK / 7.45 are o durată de viață de 20 de ani, spre deosebire de cei 5 ani de viață ai produsului din oțel.
Cutia mobilă este echipată cu panouri de securizare a Încărcăturii Talfix, cu găuri multiple. Panourile multifuncționale permit o creștere a varietății tipului de marfă, prin opțiunea configurării cu podea dublă, și se adaptează și pentru transportul de textile.
Talson T.SWAU BK / 7.45 are un design modular cu 6 panouri separate pe fiecare parte. În cazul În care este necesară schimbarea unui panou deteriorat, construcția modulară permite Înlocuirea doar a acelui panou (de 1.230 mm x 2450 mm), față de produsele similare din aluminiu În care panourile sunt mult mai mari (6.930 mm x 2.350 mm). Designul modular nu aduce economii doar din mentenanță și costuri de reparații, ci și din aruncarea a cât mai puțin material de calitate atunci când un panou trebuie Înlocuit. Talson produce cutii mobile din aluminiu Încă din 1998.