Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

O nouă rezoluție PE referitoare la migrația legală a forței de muncă

Parlamentul European (PE) a adoptat, pe 20 mai, o rezoluție referitoare la noi modalități în care se poate desfășura migrația legală a forței de muncă, în contextul crizei de personal, și mai ales de personal calificat. Noua reglementare își propune să simplifice și să urgenteze procedurile de angajare și de muncă a cetățenilor din state necomunitare.

PE subliniază că actualul cadru juridic și punerea diferită în aplicare, de către statele membre UE, a directivelor existente au dus la inconsistențe cu privire la cetățenii necomunitari în ceea ce privește tratamentul egal, condițiile de angajare și re-angajare, permisele de muncă, statutul șederii, mobilitatea intra-UE, coordonarea sistemelor de securitate socială, recunoașterea calificărilor și reunificarea familiilor. În plus, eurodeputații subliniază faptul că aceste inconsistențe au creat și obstacole pentru companiile care angajează cetățeni din state nemembre UE.

De aceea noua rezoluție recomandă simplificarea și armonizarea cadrului legal prin armonizarea procedurilor de aplicare, acceptare sau refuz al unui lucrător, garanții procedurale, tratament egal, acces la piața de muncă, unificare a familiilor și de mobilitate intra-UE în toate directivele existente referitoare la migrația legală.

Parlamentul mai subliniază că mobilitatea intra-UE a cetățenilor din state terțe este un element cheie al politicii comunitare legate de migrația legală și oferă valoare adăugată clară care nu poate fi obținută la nivelul statelor membre. Și că reguli mai armonizate care să faciliteze mobilitatea intra-UE ar încuraja cetățenii din state terțe, ar fi o măsură pozitivă pentru angajatori și ar ajuta statele membre să-și rezolve problema crizei de forță de muncă. Iar integrarea în UE a cetățenilor din state terțe ar fi mai bună.

În cele din urmă, europarlamentarii mai propun dezvoltarea unei platforme UE unde să fie „colectate“ talentele și care să servească drept ghișeu unic pentru lucrători din state terțe, angajatori din UE și autorități naționale – deoarece implicarea instituțiilor publice din UE și din state terțe ar contribui la îmbunătățirea parteneriatelor dintre ele – iar această platformă să acopere toate sectoarele de ocupare a forței de muncă, inclusiv pe cele cu salarii mici și medii.

Articole similare

Ad