Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

Polonia, principalul operator de cabotaj din Germania, Italia și Franța

Un raport realizat de Ti, Upply și IRU pentru ultimul trimestru din 2021 arată că pe ruta Duisburg-Varșovia tarifele au crescut puțin: cu 0,6% cele dinspre Varșovia spre Duisburg, până la 1 euro/km, un record absolut, deși doar cu 0,2% mai mare decât în ultimul trimestru din 2020, și cu 2% cele dinspre Duisburg, până la 0,96 de euro/km. Tarifele de export din Polonia au fost încurajate de sectorul de producție aflat în creștere pe tot parcursul trimestrului al patrulea, care a asigurat volume mari de bunuri intermediare ca răspuns la cererea fabricilor germane, încă blocate de lipsa globală de cipuri, dar și din alte motive.

Polonia, mai amintește raportul, este cel mai mare transportator rutier din Europa, cu peste 20% din volumele de pe continent, iar unul dintre principalele motive ale acestei poziții puternice este competitivitatea operatorilor din punct de vedere al prețului. 93% din transporturile dintre Polonia și alte state sunt realizate de ei, dar și peste 33% din toate operațiunile de cross trade din UE. În plus, Polonia este principala flotă europeană din punct de vedere al activității de cabotaj.

Dintre transporturile bilaterale de bunuri între Polonia și UE, cele mai multe sunt între Polonia și Germania, iar 95% dintre acestea din urmă sunt transportate de firme poloneze. Datorită mărimii pieței de transport și proximității geografice, transportul polonez cross trade se concentrează tot asupra pieței germane, 60% dintre volumele comerțului dintre Germania și restul țărilor UE sunt operațiuni cross trade realizate de polonezi. În total, operatorii din această țară fac 10% din transporturile bilaterale dintre Germania și celelalte state UE. Și în ceea ce privește cabotajul piața germană este cea mai puternică pentru polonezi, 70% dintre operațiuni fiind desfășurate între expeditori și destinatari de transport din Germania. În același timp, cota firmelor poloneze din cabotajul de pe piața germană atinge 55%. În plus, Polonia este principalul operator de cabotaj din Italia și Franța.

În prezent în Polonia este nevoie de încă 80.000 de șoferi, iar conform asociației poloneze ZMPD s-ar putea ajunge la 300.000 în următorii cinci ani, din moment ce nu apar suficienți șoferi noi pentru a-i înlocui pe cei care se pensionează sau renunță pur și simplu la această meserie. În ultimul timp criza a fost accentuată și din cauza ratei mici de vaccinare în rândul șoferilor. În ciuda acestor problemele, magazinele din Polonia nu au fost goale, ca în Marea Britanie, deoarece în Polonia nevoile locale pot fi deservite de camioane poloneze care lucrează peste graniță, și care se pot întoarce oricând în țară, dar și de camioane din alte state europene, care pot face cross trade sau cabotaj în Polonia. Asta în timp ce Marea Britanie este izolată – era chiar și înainte de Brexit – cei mai mulți operatori lucrează exclusiv pe piața internă și din cauza Brexit nu prea mai vin mulți alți străini care să transporte produse în țară.

În Germania, nivelul producției era ridicat în decembrie 2021, dar este cel mai mic din ianuarie 2021 încoace, din cauza slabei aprovizionări cu piese și componente.

Articole similare

Ad