Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

Prima generație de camioane pregătită pentru viitor

Chiar dacă până acum nu și-a manifestat ambiția de a fi un pionier în inovație tehnologică, având o abordare mai mult pragmatică, orientată spre obținerea de profit, DAF se pare că și-a schimbat strategia, fiind primul dintre producătorii europeni care a lansat un camion pregătit pentru viitoarele cerințe legislative privind dimensiunile constructive și aerodinamica, dar și pentru cele de decarbonizare și conducere autonomă. Astfel, constructorul olandez a prezentat la începutul lui iunie primul camion cu o structură complet reproiectată. Modelele XF, XG și XG+ sunt mai lungi cu 160 mm în partea din față, iar podeaua este mai coborâtă cu 75 mm față de cea a vehiculelor încă disponibile XF Super Space Cab și Space Cab. Începerea producției de serie pentru autotractoarele și autoșasiurile 4×2 și 6×2 din noua generație XF, XG și XG+ este planificată pentru ultimul trimestru al acestui an.

DAF a lansat luna trecută noua generație de camioane pentru distanțe lungi, care are la bază o platformă complet nouă, inovatoare, proiectată având în vedere viitoarele cerințe legislative în materie de mase, dimensiuni, emisii poluante și conectivitate.

Noile modele XF, XG și XG+, a căror dezvoltare a durat 7 ani, au un design atractiv și foarte aerodinamic, ce permite optimizarea consumului de carburant, concomitent cu un nivel optim de siguranță și de confort pentru șofer. Vehiculele dispun de o grilă elegantă, cu accente cromate, iar bara distinctă, cu sigla DAF și o inserție lucioasă, conferă o notă de rafinament. Admisia aerului este integrată frumos în partea din față, contribuind la designul solid și elegant, susținut de grila proeminentă, care accentuează partea alungită. Bara de protecție din oțel, bine integrată, este realizată din material compozit și formată din trei elemente, ceea ce o face ușor de înlocuit în caz de coliziune și cu costuri mai mici comparativ cu bara dintr-o singură bucată.

O caracteristică importantă de design sunt și farurile LED, cu lumini de zi specifice și lumini de viraj integrate, care creează o semnătură unică și oferă vizibilitate excelentă pe timp de noapte. Imaginea exterioară a noii familii de camioane este completată de proiectoarele Skylight cu LED (standard pentru XG și XG+), cu un design separat pentru fiecare model.

Părțile laterale ale cabinei au un design suplu și neted, cu linii ascendente, care contribuie la aspectul dinamic. Parbrizul curbat, panourile de colț eliptice, învelitorile moderne ale montanților A, placa inferioară cu deflector de aer integrat și designul unic al deflectoarelor de pe cadrul roților contribuie la aerodinamica superioară, la fel cum fac și camerele video care înlocuiesc tradiționalele oglinzi (echipare opțională).

Pe lângă partea estetică, noua generație DAF oferă confort și stabilitate chiar și în cele mai dificile condiții. Datorită cabinei mai lungi cu 160 mm în partea din față a fost necesară reproiectarea șasiului. Traversele noi, consolidate, și noul scut față din aluminiu creează rigiditate la torsiune și, în același timp, reduc greutatea cu 38 kg, ceea ce contribuie la confortul șoferului. Un rol important îl are și suspensia nouă pentru cabină, cu amortizoare noi și suporți de impact integrați. Suspensia punții spate a fost, de asemenea, reproiectată pentru a include o nouă geometrie și o nouă poziție a șeii de cuplare, pentru un ampatament extins, de 4.000 mm, la modelele XG și XG+, oferind conducere și manevrare superioare. În plus, direcția este complet nouă și mai ușor de manevrat – aici DAF a optat pentru dezvoltarea unui sistem complet electric, mult mai eficient decât cel electro-hidraulic.

Noua generație XF…

Noua generație DAF XF se remarcă printr-un design complet nou al cabinei, alungit frontal, pentru aerodinamică de top, ce oferă eficiență energetică, dar și emisii reduse de CO2. Cabina – realizată din oțel de înaltă rezistență și, în același timp, foarte ușor – este poziționată cu 75 mm mai jos comparativ cu modelul anterior. Aceasta, împreună cu parbrizul larg, de 2,3 m2, și cu linia joasă a geamurilor, conferă o vizibilitate excelentă. Tot pentru o vedere optimă în trafic, DAF propune echiparea vehiculului cu camere video în locul oglinzilor retrovizoare, inclusiv cu sistemul DAF Corner View, dar și iluminarea integral LED.

Funcțiile suplimentare ale sistemului de camere includ panoramarea automată (urmărirea spatelui remorcii în viraje) și suprapunerile pe afișaj pentru informații suplimentare privind lungimea vehiculului, care ajută, de exemplu, la manevre și depășiri. Chiar și în condiții atmosferice extreme, camerele încălzite oferă o imagine clară și, în premieră, sunt retractabile electric.

DAF Corner View este soluția producătorului olandez pentru o vedere frontală și la bordură mult mai bună decât soluția convențională. Afișajul este poziționat pe montantul A al copilotului, ușor de reperat.

Opțional, tot pe dreapta este disponibil și un geam cu vedere la bordură (recomandat pentru camioanele ce intră des în orașe), care, în combinație cu noul scaun pliabil pentru copilot, oferă o vedere excelentă asupra pietonilor aflați lângă camion. Noile carcase ale oglinzilor au un design suplu, iar spațiile dintre oglinzi și dintre acestea și pilonul A facilitează vizibilitatea de jur împrejurul vehiculului.

Nu au fost făcute compromisuri nici la interior, astfel că înălțimea utilă variază între 1.900 și 2.075 mm.

… și noile modele vârf de gamă XG și XG+

Pe lângă XF, DAF lansează acum noile modele XG și XG+, creând astfel un nou segment superior de piață, pliat pe noile reglementări privind masele și dimensiunile. Pe lângă partea din față alungită, la fel ca la XF, XG și XG+ au o lungime suplimentară de 330 mm în spatele cabinei, care permite creșterea spațiului interior util.

Accesul la bord se face foarte ușor, prin urcarea a doar 3 trepte, dispuse sub formă de scară oblică. Noua cabină este foarte silențioasă, dar și cea mai spațioasă de pe piață, cu un volum de până la 12,5 m3 (cu 14% mai mare decât standardul actual, DAF XF Super Space Cab). De altfel, interiorul cabinei DAF XG oferă o înălțime utilă cuprinsă între 1.980 și 2.105 mm, în timp ce noul XG+ depășește orice camion de pe piață în termeni de spațiu interior, cu o înălțime a plafonului de maximum 2.220 mm.

Șoferul beneficiază de o poziție foarte bună la condus, cu numeroase opțiuni de reglare a scaunului și a coloanei de direcție. De remarcat scaunele pivotante (dotare opțională) pentru șofer și copilot, precum și panoul de bord superior, cu ecran de 12″ și un ecran opțional de 10″ pentru sistemul DAF Infotainment. Așa cum a declarat însă Richard Zink, directorul de marketing și vânzări al DAF, în cadrul evenimentului de lansare, mulți clienți de flote au deja această specificație inclusă în dotarea propriilor camioane.

Cele mai importante butoane sunt poziționate pe panoul de bord și pe volanul nou proiectat, pentru o utilizare intuitivă. Designul respectă perfect filosofia DAF, adică „mâna pe volan, ochii la drum”, pentru ca șoferul să nu fie nevoit să-și ia ochii de la trafic, dar și pentru un plus de confort și siguranță. Pe ecranul central, șoferul poate selecta între două designuri de configurație și patru niveluri de informații. Și setările de afișare pot fi personalizate.

Panoul de bord are două suporturi pentru pahar și include binecunoscuta masă panou de bord DAF retractabilă, acum chiar mai mare decât înainte. În plus, modelele XG și XG+ au un sertar practic în partea de jos a panoului de bord, în care se pot depozita cu ușurință documente sau un laptop.

Pentru un confort optim al șoferului, patul DAF Relax, electric și complet reglabil, are dimensiuni generoase, de 2.200×800 mm (Lxl), și învelitoare opțională. Iluminatul interior ambiental este elegant, cu lumini LED, iar finisajele, materialele și decorațiunile folosite sunt din gama premium. De asemenea, aerul condiționat pentru parcare e complet integrat.

Panoul de control nou de pe peretele posterior permite folosirea comodă a întregii game de funcționalități direct din pat: iluminat, climatizare, sistem de sunet și trapă în plafon. Panoul oferă chiar și un mod de supraveghere (care activează sistemul de vedere directă DAF cu sistemul de oglinzi digitale DAF și DAF Corner Eye) și un buton de panică ce acționează claxonul și luminile de avarie. Sub cușetă există multe opțiuni de depozitare, precum unul sau două sertare ori unul sau două frigidere, în care sticlele de 1,5 l pot sta în picioare. Iar dulapurile exterioare din dreapta și din stânga sunt accesibile prin niște deschideri mari.

Grupuri motopropulsoare noi și eficiente

Pentru a atinge un nivel superior de eficiență, vehiculele din noua generație DAF XF, XG și XG+ sunt echipate cu grupuri motopropulsoare noi, cu tehnologii noi de transmisie și inovații la nivelul punții spate.

Combustia motoarelor Paccar MX-11 de 10,8 l și MX-13 de 12,9 l a fost optimizată prin folosirea de componente noi – bloc motor, injectoare și chiulasă – ce permit presiuni mai mari la nivelul cilindrilor, precum și un design nou pentru pistoane și cămăși. O nouă generație de turbocompresoare eficiente se folosește pentru gestionarea optimă a aerului, iar noile compresoare de aer, pompe de ulei și alternatoare reduc la minimum pierderile parazite. Sistemul de tratare ulterioară a gazelor de eșapament a fost regândit pentru a obține cea mai scurtă rută de la ieșirea motorului la intrarea EAS, pentru o pierdere minimă a temperaturii gazelor de eșapament și o eficiență maximă.

A rezultat astfel un motor extrem de eficient, cu performanțe excelente la condus și frânat, emisii de CO2 mai mici, interval de service anual și o greutate cu 10-15 kg mai mică. Versiunea de 530 CP oferă acum 2.550 Nm în fiecare treaptă inferioară și 2.700 Nm în treapta maximă. Turbocompresorul HE400 de nouă generație îmbunătățește gestionarea aerului, consolidând performanțele de reducere a turației motorului, cu cuplul maxim disponibil acum la 900 rpm, chiar și pentru motorul MX-13. În plus, frâna de motor oferă un cuplu optimizat cu 20% la turații mici.

Noile camioane sunt echipate standard cu transmisie automată TraXon, cu funcție de selectare automată a treptei de pornire de pe loc, funcții predictive îmbunătățite și, opțional, impuls la plecarea de pe loc („urge-to-move”). De menționat este faptul că transmisia manuală nu va mai fi disponibilă. Pentru eficiența maximă a cutiei de viteze se folosesc punți spate cu niveluri scăzute de ulei și noi rulmenți pentru pinioane. O nouă generație de etrieri de frână duce la pierderi fricționale mai mici și o greutate redusă.

Consum de carburant redus cu 10%

Noile camioane DAF se remarcă prin reducerea consumului de carburant cu 10% față de generația anterioară. Cea mai mare contribuție aici o are aerodinamica excelentă, îmbunătățită cu 19% față de generația actuală, dar și compartimentarea optimă a motorului și faptul fluxurile de aer sunt gestionate inteligent. Vorbim, de asemenea, despre optimizarea spațiilor din jurul răcitorului de aer și al radiatorului, a ghidajelor de flux și a barierelor de recirculare, precum și a învelitorilor închise pentru cadrul roților.

Greutatea proprie redusă cu 200 kg (masa proprie a noului XF 4×2 în cea mai reprezentativă configurație are doar 6.912 kg) și sistemele îmbunătățite de asistență pentru șofer contribuie la reducerea consumului de combustibil. Vorbim aici de controlul predictiv al vitezei de croazieră de generație a 3-a, cu funcționalități EcoRoll extinse și control preliminar al vitezei la coborâre.

Structura robustă a cabinei, cu zone de impact integrate, și sistemul unic de deplasare laterală controlată a cabinei pe șasiu, de 400 mm, (ProCaDis) în caz de impact, garantează o siguranță sporită la rulare. Nu lipsesc nici celelalte sisteme performante de siguranță activă, cum ar fi sistemul avansat de frânare de urgență (AEBS-3), cel de asistare City Turn, care detectează alți participanți la trafic sau obiecte de pe partea copilotului, noua frână de parcare electronică (SAF), frâna pentru remorcă la viteze reduse sau asistența pentru frâna de parcare, care acționează toate sistemele de frânare de la bord.

Culoarea de lansare pentru noua generație de camioane DAF este Toscany Yellow (Apusul de soare în Toscana, Italia)

Compatibile cu tehnologiile alternative de propulsie

Noile camioane DAF sunt pregătite pentru viitoarele surse de energie, precum bateriile și hidrogenul, dar și pentru viitoarele grupuri motopropulsoare, inclusiv motoarele electrice, modelele hibride de tip plug-in și motoarele cu pilă de combustie pe hidrogen (H2). De altfel, tehnologiile alternative de propulsie sunt deja disponibile pentru actuala familie de camioane DAF și urmează să fie implementate și pe noile modele XF, XG și XG+, astfel încât să intre pe piață la momentul potrivit. Camionul electric de nouă generație va fi disponibil în următorii doi ani. Hidrogenul este, de asemenea, o alternativă în care DAF investește în prezent, doar că aici principala problemă este infrastructura. Orizontul pentru lansarea noilor vehicule pe H2 este de aproximativ 5 ani.

Între timp, motoarele diesel de ultimă generație ale vehiculelor sunt ecologice, eficiente și pregătite pentru cele mai noi generații de biocombustibili (inclusiv gaz lichid și HVO), precum și pentru e-combustibilii regenerabili, care vor continua reducerea carbonului generat de transportul rutier.

DAF va începe producția de serie a autotractoarelor și autoșasiurilor 4×2 și 6×2 din noua generație XF, XG și XG+ în ultimul trimestru al anului, iar caietul de comenzi a fost deja deschis pentru clienții interesați. De altfel, în urma unei avanpremiere realizate cu clienții, pentru a culege primele impresii, au fost comandate deja 90 de unități, care vor fi produse în avans, într-o serie limitată, ce va fi livrată în septembrie. Altfel, noile camioane vor începe să iasă de pe linia de producție în octombrie, urmând să le devanseze pe cele pentru actualul model XF, pentru care termenul de livrare a ajuns în februarie 2022. Tot anul viitor va fi disponibilă și frâna electronică de parcare pentru noua generație de camioane.

De menționat faptul că atât actualul XF, cât și CF rămân în producție, iar grupul olandez a anunțat că vor fi noutăți și pentru acesta din urmă.

Pentru producerea noii familii de camioane, DAF a construit o fabrică nouă în Westerlo (Belgia), special pentru asamblare și pentru producția de cabine. Aceasta este situată lângă actuala unitate de producție a cabinelor XF și CF. 

Articole similare