Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

“Sa fiu sofer de camion este cea mai frumoasa meserie!”

Cosmin Marian Corduneanu, de 27 de ani, este sofer al firmei Skiptrans din Cluj de trei ani si cateva luni. In februarie s-a inscris la o competitie interna din cadrul Grupului Jost, din care fac parte noua companii de transport din Europa, luna trecuta fiind invitat la testele finale de consum si manevrabilitate, dupa ce rezultatele activitatii sale curente au atras atentia initiatorilor concursului. Au contat consumul inregistrat zilnic, grija fata de camion, siguranta (numar cat mai mic de accidente sau incidente in care sa fie implicat), comportamentul in relatia cu dispeceratul si, mai ales, cu clientii, gestionarea timpului de condus s.a. In final, Cosmin Corduneanu a primit saptamana trecuta si premiul pus la bataie: posibilitatea de a lucra pe un camion MB Actros editie limitata, lansata cu ocazia aniversarii a 20 de ani de la aparitia modelului emblematic Mercedes-Benz. Tanarul din Botosani va “imparti“ acest privilegiu cu prietena sa, angajata de curand la Skiptrans, dupa ce si-a luat permisul de conducere categoria C+E si atestatul professional.

„Este o mandrie pentru mine castigarea acestui concurs, fapt care ma ambitioneaza sa particip si la alte competitii de profil poate tot cu acest camion.”

Cosmin Corduneanu

Cosmin a mostenit dragostea pentru camioane de la tatal sau, si el sofer profesionist, astfel ca adesea “evada” de la scoala, plecand in cursa cu tatal sau. Si-a luat permisul la 18 ani si dupa doi ani de lucru pe tara a plecat pe Comunitate. La Skiptrans a condus pana acum un Mercedes-Benz Actros cu cabina Streamline, astfel ca primirea unui camion puternic, cu motor de 630 CP si cabina GigaSpace, reprezinta o mare bucurie.

“Am mai condus si alte marci de camion, insa pentru mine Actros reprezinta camionul ideal: m-am obisnuit cu el si sunt foarte multumit. Pentru mine sa fiu sofer de cursa lunga reprezinta cea mai frumoasa meserie”

Botosaneanul este recunoscut printre colegii sai pentru pasiunea pentru camioane. In camionul condus pana mai ieri a investit aproape 800 de euro in diferite echipari care sa-i faca vehiculul remarcat. Noul camion nu are cum sa treaca neobservat, beneficiind de accente cromate si otel inoxidabil pe grila radiatorului, parasolar, paravanturi laterale, rezervor etc. Toate rotile au jantele din otel inoxidabil, purtand in centru logoul stea, in timp ce carcasele oglinzilor, radiatorul si partile atasate sunt toate vopsite in culoarea personalizata a caroseriei.

Cosmin isi propune sa isi infrumuseteze si mai mult camionul special cu care sa participe la competitii de profil, dar si la concursuri de consum sau manevrabilitate. In plus, tapiteria din piele, trapa electrica, clima de stationare sau sistemul de navigatie ii ofera un confort suplimentar, primit cu bucurie de soferul modest si constiincios al firmei Skiptrans.

Pana acum a lucrat mai mult pe transport de cargo aerian, facand naveta intre diferite aeroporturi din Europa, insa cu camionul nou ar putea prelua si alte tipuri de marfuri, mai grele, care sa puna la treaba motorul de 630 CP, care ar putea face diferenta atunci cand drumul cuprinde serii de dealuri si vai, ca sa poata sa ajunga la destinatie in intervalul de timp alocat.

Urmariti interviul cu Cosmin Marian Corduneanu mai jos:

Articole similare

Ad