Și s-a făcut decembrie… La finalul acestei luni expiră programele de transport județean din toată țara. După ce au așteptat și au sperat într-o prelungire acordată de Ministerul Dezvoltării, consiliile județene și-au luat rând pe rând sarcina în serios și s-au pus pe treabă. Unele și-au făcut temele mai temeinic și au pregătit atribuirea din timp. Altele încearcă pe ultima sută de metri să se încadreze în termene, întrucât au văzut că Guvernul nu dă semne că se va răzgândi în privința prelungirii. La jumătatea lui noiembrie multe consilii erau în fază de transparență decizională cu programele de transport, altele abia atunci le aprobau. Doar câteva erau mai avansate, însă și-au luat termen de pronunțare a deciziilor finale cât mai târziu, așteptând să vadă dacă nu se iau între timp alte decizii la nivel central. Mulți încă nu făcuseră niciun demers…
Separat, transportatorii luptă în instanță împotriva prevederilor ordonanței 70/2020, încercând să forțeze o suspendare a acesteia. Dar se mai poate obține acum ceva? Nimeni nu știe.
Îmi amintesc că aceeași stare de incertitudine era și la începutul lui 2014, când se pregătea tot atribuirea programului județean de transport (planificată atunci la aceeași dată pentru toată țara). Asociațiile patronale făceau lobby puternic pentru prelungire, aducând o sumedenie de argumente. Se vehiculau tot felul de scenarii. Unii cărăuși se pregătiseră de licitație și își cumpăraseră autobuze și microbuze noi. Alții nu voiau să investească în mașini, dar nici nu doreau să riște pierderea traseelor (criteriul vechimii pe traseu valora mult atunci, dar tot mai trebuiau și câteva vehicule noi, pentru siguranță). Prin ianuarie-februarie, stăteam de vorbă cu operatori care încă nu se deciseseră ce să facă. Ne gândeam că era totuși prea târziu pentru ca Ministerul Dezvoltării să mai dea înapoi: se făcuseră deja investiții și mai era aproximativ o lună până la licitație. Când, în ultimul moment, a venit vestea: programul de transport se prelungește. Cei care nu investiseră nimic erau bucuroși, în timp ce operatorii care își cumpăraseră mașini special pentru licitație se simțeau păcăliți…
Au trecut 7 ani de atunci. Lucrurile au mers mai departe din inerție, nimic nu s-a schimbat în practică, doar pasagerii s-au împuținat de la un an la altul. Acum se prefigurează o nouă licitație, după alte reguli și cu alte obligații pentru cărăuși.
Autoritățile centrale se țin ferme pe poziție, în timp ce consiliile județene – pe capul cărora a căzut toată responsabilitatea, odată cu descentralizarea – dau din colț în colț. Se mai cere un răgaz de încă un an și jumătate, justificat de contextul pandemic și de situația economică dificilă prin care trece industria. Să mai sperăm la prelungire?