Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

Studiul CE este finalizat! Întoarcerea camioanelor ar putea genera 2,9 milioane de tone de emisii CO2 în 2023!

Creștere cu 4,6% a emisiilor CO2 în transportul internațional de marfă, ceea ce înseamnă un total 2,9 milioane de tone de emisii suplimentare de CO2 în 2023! Comisia Europeană a publicat, vineri, rezultatele celor două studii cerute pentru a evalua impactul asupra celor două reglementări cuprinse în Pachetul Mobilitate1, adoptat la 15 iulie 2020: întoarcerea camioanelor la fiecare opt săptămâni și restricțiile privind cabotajul în transportul combinat. În total, vorbim de o cifră anuală de emisii suplimentare de CO2 de până la 3,3 milioane de tone.

În timpul TRILOG-ului, Comisia și-a exprimat îngrijorarea cu privire la cele două măsuri, care nu fuseseră supuse unei evaluări de impact înainte de adoptarea Pachetului, fiind în pericol atât impactul asupra mediului – Pactul Verde – , cât și buna funcționare a pieței unice. Cele două studii au fost întreprinse de consultanți independenți și au fost finalizate acum, iar CE a împărtășit rezultatele statelor membre și Parlamentului European.

Rezultatele sugerează că obligația de întoarcere a camioanelor și cotele impuse operațiunilor de transport combinat sunt susceptibile de a avea efecte negative, inclusiv o creștere a emisiilor de CO2 în transport, scrie CE. „Comisia evaluează îndeaproape rezultatele studiului în contextul Acordului Verde, al strategiei sale de mobilitate durabilă și inteligentă și al funcționării pieței unice.“

Citește și: Pachetul Mobilitate scumpește transportul combinat

În scenariul despre care studiu relevă că este cel mai probabil să apară, analiza obligației de întoarcere a camioanelor arată că vor apărea călătorii suplimentare ce ar putea duce la o creștere cu 4,6% a emisiilor CO2 în transportul internațional de marfă, respectiv la 2,9 milioane de tone de emisii suplimentare de CO2 în 2023. În cele trei scenarii studiate, creșterea emisiilor de CO2 variază de la 0,8% la 4,6%.

În privind studiului privind transportul combinat și folosirea cotelor de cabotaj, studiul estimează că „utilizarea pe scară largă de către statele membre a opțiunii de introducere a acestora ar putea duce la 397.000 de tone suplimentare de emisii de CO2 și la potențiale efecte negative pe termen lung asupra transportului feroviar și intermodal“. Sursa citată notează astfel că cele două măsuri ar putea duce la un total anual de emisii de CO2 suplimentare de până la 3,3 milioane de tone, „comparabil cu valoarea anuală a emisiilor totale de transport din Estonia“. De asemenea, ar putea genera până la 704 tone de oxizi de azot (NOx) și 251 tone de particule (PM2.5).

Comisia dorește acum să discute cu statele membre, Parlamentul European și toate părțile interesate cu privire la ce se va întâmpla în continuare pe baza datelor și a rezultatelor celor două studii. Totul se va întâmpla în lumina Green Deal, piața unică și standarde sociale corecte pentru șoferi, mai spune Comisia.

Articole similare

Ad