
TeraPlast SA a anunțat achiziția unei participații majoritare de 51% în Aquatica Experience Group (AEG), un jucător integrat de inginerie, care oferă soluții de tratare, epurare și management al apei, inclusiv componente digitale. Astfel, TeraPlast își extinde portofoliul și face un pas important în tranziția de la un producător de soluții pentru transportul apei curate și uzate la un furnizor complet de soluții integrate pentru managementul apei.
Recunoscut pe piață pentru abordarea sa inovatoare, Aquatica Experience Group oferă soluții complete de la proiectare și construire (EPC) până la digitalizarea proceselor prin tehnologia IoT. Portofoliul include monitorizarea și analiza parametrilor apei, optimizarea consumului, controlul la distanță și mentenanță, inclusiv studii de fezabilitate, proiectare și execuție pentru parcurile acvatice. Aceste servicii sunt aliniate la standardele europene din ce în ce mai stricte privind calitatea apei, în conformitate cu Directiva privind apa destinată consumului uman, care intră în vigoare în 2021.
„Ne adaptăm la evoluția nevoilor și preferințelor clienților noștri și facem un pas natural în evoluția TeraPlast, răspunzând provocărilor tot mai mari ale urbanizării. Suntem în mileniul apei, iar resursele de apă de calitate devin o prioritate globală. Nevoia de o infrastructură modernă și eficientă se va accentua pe măsură ce rețelele actuale se învechesc. Fără măsuri imediate și de anvergură, soluțiile de remediere vor fi mult mai costisitoare și dificil de implementat.
În 2024 ne-am extins prezența în întreaga regiune, iar prin achiziția AEG vom putea oferi soluții moderne de tratare și epurare a apei pentru piețele din România, Republica Moldova, Ungaria, Croația, Austria. În plus, digitalizarea management-ului apei va contribui atât la creșterea calității apei, cât și la reducerea pierderilor de apă. Având în vedere schimbările climatice, apa nu mai este o resursă nelimitată, pe care să ne permitem să o irosim în rețele vechi, cu scurgeri, sau stații de epurare care poluează râurile și pânza freatică.
Această achiziție încheie etapa strategică de extindere accelerată din ultimii doi ani. Prioritatea TeraPlast devine consolidarea acestor business-uri și generarea de profit net, în beneficiul acționarilor noștri.”,
a declarat dl Dorel Goia, președintele Consiliului de Administrație TeraPlast.
„Parteneriatul dintre Aquatica Experience și TeraPlast este o sinergie de succes ce creaza o forță inovatoare pe termen lung, dedicată unei provocări esențiale a prezentului: disponibilitatea și echitabilitatea resurselor de apă. Într-o lume în care accesul la apă devine tot mai limitat si costisitor, acest parteneriat reprezintă un răspuns rapid și eficient la o problemă globală urgentă.
Împreună, reunim expertiza în dezvoltarea de soluții sustenabile pentru managementul apei și excelența în infrastructură pentru a transforma modul în care această resursă esențială este gestionată și distribuită. Omenirea trebuie să acționeze acum, investind inteligent și responsabil în soluții inovatoare – iar noi suntem aici pentru a face această schimbare posibilă.”,
a declarat dna Daniela Marișcu, Director General al Aquatica Experience Group.
Transferul va deveni activ după ce vor fi îndeplinite condițiile prealabile și vor fi obținute autorizațiile necesare. La momentul transferului, TeraPlast va plăti vânzătorilor 2 milioane de euro. Suplimentar, TeraPlast va sprijini creșterea activității noii subsidiare, AEG, cu un împrumut de 1,5 milioane de euro. Valoarea finală a achiziției va fi determinată pe baza situațiilor financiare ale AEG la 31 decembrie 2025, în conformitate cu formula agreată de 5 x EBITDA, cu ajustările necesare (numerar, capital de lucru, datorii).
În 2023, Aquatica Experience Group a înregistrat o cifră de afaceri de 3 milioane de euro, în creștere cu 68% față de anul precedent. AEG va deservi toate piețele pe care TeraPlast Group își desfășoară activitatea prin segmentul său de instalații, inclusiv Republica Moldova, Ungaria și țările europene pe care le deservește.
Urbanizarea accelerată, resursele limitate și învechirea infrastructurii necesită soluții rapide și eficiente pentru a asigura accesul la apă curată și protecția mediului. Soluțiile integrate ale Grupului TeraPlast permit reducerea costurilor prin optimizarea consumului de apă, reducerea pierderilor, creșterea eficienței operaționale și digitalizarea companiilor de apă. Prin digitalizarea proceselor de monitorizare și mentenanță, clienții obțin acces la tehnologii avansate pentru a asigura continuitatea și calitatea serviciilor.