Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

TimoCom: A doua lună de scădere a raportului dintre mărfuri și camioane la export

În perioada 20 august-19 septembrie, raportul dintre cantitatea de mărfuri și numărul de camioane la export din România a fost, din nou, mai mic decât în luna anterioară: 26/74, față de 29/71. Cum însă perioada concediilor a trecut, cauza cea mai probabilă a acestei noi scăderi este numărul prea mare de camioane care pleacă din România și cantitatea prea mică de mărfuri exportate.

Trei relații au înregistrat o creștere a raportului dintre mărfuri și camioane față de luna anterioară: Germania (de la 30/70 la 40/60), Italia (de la 37/63 la 43/57) și Olanda (de la 12/88 la 22/78). Iar dintre celelalte relații, cele mai mari scăderi au fost cu Ungaria (de la 53/47 la 36/63), Marea Britanie (de la 22/78 la 7/93) și Polonia (de la 39/61 la 28/72).

Relațiile cu cele mai mari rapoarte dintre mărfuri și camioane la export sunt Bulgaria (50/50), Italia și Germania, iar relațiile cu cele mai mici rapoarte între mărfuri și camioane sunt Belgia (6/93), Marea Britanie și Spania (11/89).

În ceea ce privește importurile, raportul dintre mărfuri și camioane a crescut până la nivelul din urmă cu două luni, de 35/65, față de 29/71 în luna anterioară, semn că aici întoarcerea camioanelor în țara de origine nu are efecte la fel de dramatice ca la export sau că România importă mult mai mult decât exportă. Unele relații au înregistrat, totuși, scăderi: Italia (de la 34/66 la 17/83), Bulgaria (de la 75/25 la 71/29), Marea Britanie (de la 8/92 la 5/95) și Spania (de la 8/92 la 7/93). Iar dintre relațiile ce au avut creșteri cele mai mari au fost cu Austria (de la 19/81 la 39/61), Cehia (de la 41/59 la 59/41), Germania (de la 15/85 la 32/68), Ungaria (de la 22/78 la 38/62), Belgia (de la 11/89 la 25/75) și Olanda (de la 23/77 la 36/64).

Cele mai mari rapoarte dintre mărfuri și camioane pentru import se înregistrează, ca de obicei, pe relațiile Polonia (76/24), Bulgaria (71/29) și Cehia, iar cele mai mici au fost, ca și în luna anterioară, cu Marea Britanie și Spania, alături de Italia, care ia locul Belgiei.

Articole similare

Ad