Odată cu obligația licențierii autovehiculelor cu masa totală de peste 2,4 t, o parte din firmele specializate în transport expres cu vanuri au decis să-și închidă activitatea, nemaiavând avantajele rapidității după ce, din 2026, aceste autovehicule trebuie echipate cu tahograf. Fra Express a fost salvată de la închidere de omul de afaceri Răzvan Grancea, care a continuat să facă transporturi expres, pe baza aceleiași caracteristici importante – viteza de livrare – folosind însă camioane conduse de echipaje sau semiremorci predate de la un autotractor la altul în funcție de programul de condus al șoferilor. Fra Express și-a construit un portofoliu de clienți din industriile auto, aeronautică, farmaceutică, high tech, produse cosmetice ș.a., pentru care punctualitatea la livrare este extrem de importantă, în paralel cu un mod de operare bazat pe subcontractori plătiți pentru a fi disponibili oricând. Cu această strategie, compania din Alba Iulia a reușit să își crească cifra de afaceri în 2023 cu aproape cinci milioane de euro (+343%) față de 2022, ajungând la peste șapte milioane de euro.
Transportul expres cu camionul se bazează pe o rețea densă de subcontractori care să fie disponibili rapid pentru a prelua marfa fie de la punctul de încărcare, fie de pe traseu, astfel încât să nu staționeze deloc până la destinație. Pentru aceasta, Fra Express le oferă furnizorilor de transport un sistem de tip abonament, prin care li se plătește o sumă fixă săptămânal, pentru un anumit număr de kilometri, indiferent dacă îi efectuează sau nu. Iar fiecare kilometru peste rulajul stabilit este plătit suplimentar. Tariful variază în funcție de viteza de livrare asigurată (un șofer sau echipaje de doi șoferi) și de volumul de transport (semiremorcile mega aduc un avantaj în ceea ce privește volumul de încărcare).
În condițiile în care timpul este atât de important, prioritatea Fra Express este folosirea cât mai eficientă a programului șoferilor. De aceea camioanele/șoferii se întâlnesc adesea pe traseu pentru a schimba semiremorcile, astfel încât șoferul care tocmai a ieșit din pauza de condus să preia marfa care trebuie să ajungă mai repede la destinație.
„Specificul activității noastre este accentul pus pe timp, nu pe kilometri: noi vindem timp și spațiu în camioane”, a declarat Răzvan Grancea.
Contractele se încheie pe 5-6 săptămâni, după care subcontractorii sunt responsabili să-și aducă în țară camioanele așa cum cere Pachetul Mobilitate. Fra Express nu asigură marfă pentru plecarea sau sosirea din/în România decât în cazul în care țara noastră este deja parte a circuitului pe care îl va avea de efectuat un transportator.
Răzvan Grancea compară planificarea din acest gen de activitate cu strategia dintr-o partidă de șah. În fiecare zi în firmă au loc două ședințe: în cea de dimineață se determină câte mașini trebuie încărcate și unde, iar în cea de seară, câte mașini au rămas neîncărcate și dacă trebuie dislocate pentru a doua zi, în cazul în care nu se află în zone acoperite cu încărcături.
Toți subcontractorii au sisteme de management al flotei, iar Fra Express are conturile lor, pentru ca echipa de monitorizare să gestioneze vehiculele.
Muncă mereu sub presiune
În prezent compania are 70-80 de camioane subcontractate și plătite toate sub formă de abonament. În peste jumătate din cazuri se lucrează cu echipaje, iar cele mai multe curse au legătură cu Marea Britanie, „unde eu am și locuit o vreme și am creat relații de parteneriat. Avem contracte anuale, însă în cadrul lor se organizează licitații săptămânale și, dacă pierdem curse în câte o săptămână, se diminuează valoarea cu care începe un contract anul. Deci este o muncă stresantă, mereu suntem sub presiune și suntem una dintre puținele firme din România care lucrează non stop, 24/24, 7/7, astfel încât în 3-5 ore putem avea camioane oriunde în Europa, cu excepția extremităților continentului”, explică Răzvan Grancea.
Subcontractorii sunt firme cu până la cinci camioane și 10-15% dintre ei au un singur camion, dar în ultimul timp au apărut și unii cu flote mari, de câte 50 de mașini, dintre care câteva lucrează pentru Fra Express. Toate autovehiculele subcontractate sunt Euro 6, iar semiremorcile sunt și standard și mega, dar cele mai interesante pentru astfel de contracte sunt ansamblurile cu semiremorci mega conduse de echipaje.
Compania intenționează să-și sprijine în curând subcontractorii prin oferirea de carduri de combustibil – deocamdată le achită feribotul și trenul spre Marea Britanie sau prin Elveția și tunelurile din Italia.
Cifra de afaceri crește spectaculos datorită portofoliului tot mai mare de clienți
După ce a lucrat ca șofer de camion, Răzvan Grancea a fost acționar într-o firmă de transport din Alba Iulia, iar în 2021 a preluat Fra Express de la proprietarul ei, care intenționa să o închidă. În 2022 a început efectiv activitatea și a subcontractat 10 mașini, „neavând nimic, în afară de experiența mea în domeniu. Și echipa am format-o de la zero, cu excepția a 2-3 angajați care mai lucraseră în transport. Inițial voiam o firmă mică și liniște, deoarece îmi ajungea experiența de până atunci. Dar acum cred că îmi trebuia doar o pauză, după care am simțit nevoia de adrenalină și îmi place să lucrez așa, sub presiune.”
Prima comandă a venit în martie 2022, dar inițial nu se lucra pe modelul de acum, „deoarece acest proiect nu este sustenabil dacă ai mai puțin de 50 de mașini. Așa că inițial încărcam pur și simplu camioane, dar aveam deja relații pe segmentul transportului expres și era o chestiune de timp până să atingem numărul necesar de subcontractori și să punem proiectul în mișcare.”
În prezent transportul expres reprezintă 60% din activitatea Fra Express și procentul este în creștere, dovadă că în Europa încă este mare nevoie de astfel de servicii. Mai ales de când Pachetul Mobilitate, prin obligația de a aduce camioanele în țara de origine după cel mult opt săptămâni, a creat un gol pe piață.
Dar compania organizează și alte tipuri de curse decât cele expres, și repartizarea se face în funcție de șoferi: unii dintre ei nu sunt potriviți să lucreze contra cronometru, e prea mare presiunea, astfel că li se dau comenzi cu timpi mai lungi de livrare.
În 2022 cifra de afaceri a Fra Express fost de 1,62 de milioane de euro, în 2023 a crescut la 7,2 milioane de euro – deși piața europeană de transport de marfă pe rutele internaționale s-a contractat în 2023 – și în 2024 se estimează că va depăși 15 milioane de euro, cu o echipă care numără în prezent 20 de angajați. Iar marja de profit ar urma să fie de 5,5%. Creșterea din 2023 a volumelor și a cifrei de afaceri se datorează creșterii semnificative a portofoliului de clienți, ca urmare a intrării pe noi nișe de piață unde există companii care au nevoie de transport expres, iar în 2024, la fel, urmează să fie atrași noi clienți și noi subcontractori și să fie extinse rutele de transport.
2023 a fost, în opinia lui Răzvan Grancea, un an ciudat pentru industria auto, „dar pe nișa noastră am găsit soluții să facem profit raportat la dimensiunea firmei”.
Transportul expres nu va dispărea, doar se va modifica structura flotei
Dacă utilitarele de peste 2,4 t vor avea nevoie de licențiere și vor fi echipate cu tahograf, ele nu mai au practic viitor în transportul expres. De aceea Fra Express intenționează să cumpere vehicule sub 2,4 t, „deoarece întotdeauna va fi nevoie de partide mici de marfă, cererea mereu va fi mare, în transportul expres nu se poate vorbi de grupaje, iar camioanele, chiar și cu doi șoferi, nu pot fi la fel de rapide și de ieftine ca vanurile. Așa că vom merge în paralel cu utilitare mai mici de 2,4 t, cu capacitate de 1-2 paleți, și cu vehicule grele, în funcție de nevoia clientului. Deocamdată analizele noastre arată că un van parcurge cu câteva ore mai repede decât un camion greu o distanță de 2.000 km, dar când vor fi și vanurile reglementate nu știu cine le va mai folosi, dacă un camion poate încărca 20 t. În plus, în vanuri nu ai nici condiții de dormit, iar costurile ar crește dacă șoferii s-ar caza la hotel, deci transportul cu vanuri va rămâne la nivel de pasiune. De aceea cred că soluția optimă este să avem mașini sub 2,4 t și camioane.”
Fra Express intenționează să achiziționeze astfel de utilitare ușoare, dar când se va clarifica legislația, probabil la final de 2024. Mai ales că și clienții au nevoie de timp să se pregătească pentru ele – de exemplu, să schimbe paleții dacă cei de acum sunt prea mari.
O flotă proprie și francizarea, printre direcțiile posibile de dezvoltare
Printre planurile Fra Express se numără construirea sau închirierea a două centre de cross dock, în Europa, unde o parte dintre mașini să aducă mărfurile și de unde altă parte să le livreze, „dar deocamdată în 2024 cumpărăm 30 de semiremorci și ne pregătim să putem acorda subcontractanților noștri carduri de combustibil. Și pe viitor am putea avea chiar flotă proprie, deoarece e un domeniu în care e nevoie de sute de mașini. Trebuie doar să ai un departament comercial puternic și dispeceri bine pregătiți.”
Dezvoltarea pe mai departe a companiei s-ar putea face prin francizare, prin găsirea de parteneri români sau străini care să investească și să primească redevențe sau care să vină cu propriile camioane, să lucreze exclusiv pentru Fra Express și să beneficieze de un tarif mai mare decât al altor subcontractori. „Deocamdată analizăm posibile variante, dar probabil până la final de an vom veni cu o propunere consolidată de parteneriat.”