Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

Transportatorii ar trebui să tranșeze problema printr-un proces colectiv.

Adoptarea legii amnistiei nr. 72/2022 și intrarea acesteia în vigoare din 3 aprilie 2022 a stopat valul de controale din ultimii doi ani și a relaxat într-o oarecare măsură situația tensionată din transporturi, toată lumea așteptând ordinul Ministerului de Finanțe (MF) cu privire la modul de aplicare a legii – normele metodologice. Din păcate, abia la sfârșitul lui mai s-a publicat în Monitorul Oficial ordinul de anulare a obligațiilor fiscale, transportatorii cu RIF-uri pe diurnă primind ordine de executări silite și somații de plată din partea ANAF până cu câteva zile înainte de asta. Pentru ca istoria să nu se repete, avocații implicați în astfel de spețe recomandă un proces colectiv împotriva Statului român, care a permis ca ANAF să ajungă în același punct ca în 2015 după numai 5-6 ani.

Legea nr. 72/2022 prevede anularea obligațiilor fiscale principale și accesorii stabilite contribuabililor pentru recalificarea diurnelor. Astfel, prin efectul legii, în acest moment obligațiile sunt anulate. Întârzierea adoptării normelor metodologice a creat însă confuzie, Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) așteptând indicații cu privire la modul în care trebuie instrumentate toate dosarele deschise pentru recalificarea diurnelor.

Firmele pot cere ANAF anularea deciziei de impunere

Ordinul MF legat de amnistie este destul de succint și nu lămurește foarte multe aspecte, a explicat avocatul Oana Chiriță, SCA Chiriță și Asociații, cu prilejul conferinței Tranzit de la Suceava. Astfel, în ordin se precizează că firmele care au decizii de impunere primite, dar care nu au fost puse în executare, vor primi de la ANAF o decizie de anulare.

ANAF ar trebui să întocmească o evidență cu firmele care au controale în derulare pe această temă a reîncadrării diurnelor și respectiv decizii emise și, din oficiu, să le anuleze pe toate.

Pe de altă parte, ordinul permite și contribuabilului să solicite anularea deciziei de impunere, iar acest lucru se poate face deja, după publicarea în MO din 26 mai.

Mulți inspectori ANAF au susținut până la finele lui mai că nu știu nimic despre amnistie, că nu ar fi intrat încă în vigoare și, din acest motiv, au emis în continuare decizii de atragere a răspunderii. Legea însă produce efecte ireversibile, or, în baza acestor efecte, inspectorii fiscali nu ar mai fi trebuit să ia niciun fel de măsuri împotriva contribuabililor, nici să stabilească taxe, impozite și contribuții pentru perioada de timp prevăzută de legea amnistiei (între 1 iulie 2015 – data la care a fost adoptată vechea lege a amnistiei – și 3 aprilie 2022).

Odată cu adoptarea legii 72 ar trebui restituite toate obligațiile principale stabilite și cele accesorii, procedura fiind prevăzută în Codul Fiscal. Practic, contribuabilii ar trebui să înregistreze o cerere la ANAF (însoțită de acte doveditoare), prin care să se indice care sunt sumele plătite deja (pentru cei care au făcut-o). ANAF are la dispoziție (conform legii) 45 de zile pentru a da un răspuns solicitării primite, iar variantele sunt fie de a restitui sumele încasate, fie de a le compensa cu datoriile companiei – aceasta din urmă este varianta preferată de instituție.

Se pot cere prejudicii pentru pierderile suferite?

Mulți transportatori au suferit deja pierderi în urma controalelor ANAF și a tuturor problemelor rezultate de aici și doresc să își caute mai departe dreptatea, solicitând despăgubiri din partea statului român. Avocatul Aurelian Opre a obținut deja o sentință favorabilă la Curtea de Apel Brașov, prin care organul fiscal a fost obligat la plata unor prejudicii de peste două milioane de lei ca urmare a reîncadrării diurnelor, la care s-a adăugat și dobânda fiscală, pe motiv că a emis un act administrativ nelegal, care a fost desființat ulterior de instanță. „Emiterea unui act administrativ nelegal pune ANAF în postura de culpă procesuală, respectiv de răspundere civilă delictuală, cu varianta răspunderii civile administrativ-patrimoniale. Contribuabilul s-a obișnuit să solicite mereu doar dobânda fiscală, adică acel 0,02%/zi pentru fiecare zi de întârziere de când s-a emis actul și încasat suma până când acesta a fost anulat și s-a restituit suma. Noutatea acum este tocmai această despăgubire de peste două milioane de lei, care reprezintă calculul prejudiciilor, raportat la marja de profit a societății, adică efectiv câștigul pe care societatea l-ar fi putut realiza cu acei bani dacă i-ar fi avut la dispoziție pe perioada cât au fost blocați de Finanțe. Decizia în acest caz este definitivă.”

Fiecare speță trebuie tratată însă separat, de la caz la caz. Se pune și problema unor procese colective împotriva ANAF. Trebuie ținut cont însă de faptul că aici nu mai vorbim de răspunderea funcționarului public sau a ANAF, ca în cazul anterior, ci de răspunderea statului român, prin Ministerul de Finanțe, pentru prejudicii aduse la nivelul unei întregi ramuri. Pentru a instrumenta corect un caz de o asemenea amploare este nevoie de o echipă de avocați profesioniști, care să evalueze foarte bine situația. „Temeiuri sunt, pentru că într-un timp foarte scurt (2015-2019) s-a ajuns la aceeași situație din 2015, deci Ministerul Finanțelor, în numele statului român, nu și-a făcut treaba, nu a creat mecanisme care să asigure o punere corectă în textul de lege a acestor reglementări și nu a creat mecanisme interne pentru ca și în interiorul ANAF să se înțeleagă aceste lucruri. Am trecut printr-o amnistie atunci și au reînceput controalele fiscale în aceeași notă.”

Avocatul Oana Chiriță opinează că în situația recalificării sumelor datorate nu avem jurisprudență, însă există practică judiciară pe alte spețe împotriva ANAF. Totuși, „Înalta Curte de Casație și Justiție opinează că în orice acțiune de acest fel trebuie îndeplinite cele 3 condiții ale răspunderii civile delictuale: trebuie probat că avem de-a face cu o faptă ilicită a ANAF și trebuie dovedit prejudiciul companiei și raportul de cauzalitate. Fapta ilicită este acea acțiune contrară legii, ordinii publice sau bunelor moravuri. Prin urmare, în acest caz ar trebui demonstrat că acțiunile de control ale ANAF pot fi încadrate ca fiind un abuz în aplicarea legii. Un minus este acela că se plătește taxă de timbru pentru acțiunea deschisă în instanță. Procesele colective sunt de mai mare impact, însă fiecare trebuie să își probeze propriul prejudiciu.”

Termenul de „diurnă” trebuie eliminat

Este clar că trebuie să renunțăm la această formulare de „diurnă”, întrucât legea vorbește acum de detașare transnațională, de indemnizație transnațională și de cheltuieli de cazare, transport și masă, care au alt regim fiscal. Și, dacă operatorii își vor însuși această terminologie, nu le vor mai da ocazia nici inspectorilor care vin în control să le dea altă calificare decât cea pe care o au prin lege. Pentru că prin „diurnă” fiecare înțelegea ce voia, este de părere avocatul Opre.

Cert este că de acum înainte controalele ANAF pe această speță vor fi făcute ca urmare a controalelor și sesizărilor inspectorilor de Muncă. Neajunsuri însă s-ar putea să mai apară, deoarece prin Pachetul Mobilitate s-a introdus un sistem complicat, care va ridica probleme de interpretare și de aplicare în special firmelor mici.

Certificatul A1 ar trebui obținut în continuare

Avocații specializați în legislație fiscală sunt de părere că obținerea documentelor portabile A1 trebuie să meargă în paralel cu completarea declarațiilor de detașare. Practic, A1 atestă afilierea la un sistem de asigurări sociale. „Dezafilierea de la sistemul românesc și înregistrarea într-altul se face doar dacă se petrec mai mult de 24 de luni într-un alt stat membru. În cazul transportatorilor acest lucru nu este posibil, odată pentru că șoferii au obligația să se întoarcă la 3 săptămâni, dar și pentru că aceștia nu stau într-un singur stat, ci tranzitează mai multe”, a explicat Aurelian Opre.

Și Oana Chiriță susține că nu trebuie să se renunțe la A1, chiar dacă acesta nu se potrivește foarte bine situației șoferilor, întrucât ei se află mai degrabă într-o situație de pluriactivitate. Mai importantă însă decât obținerea A1 este respectarea tuturor celorlalte prevederi din Pachetul Mobilitate.

Companiile de transport trebuie să se ferească să aibă un singur client în străinătate. Pentru că altfel va fi greu de demonstrat caracterul temporar al detașării pe teritoriul unui stat, dacă șoferii și vehiculele stau dedicat doar acolo. „Potrivit regulamentelor europene, orice lucrător din Uniune are dreptul să se miște liber și să lucreze unde dorește timp de 3 luni. Peste 3 luni se poate cere dovedirea anumitor condiții – de exemplu, dacă persoana respectivă deține asigurare medicală și dacă se poate întreține pe sine și familia sa. Dacă un angajat, indiferent de funcția lui, lucrează peste 6 luni în alt stat, atunci acesta din urmă poate cere schimbarea domiciliului fiscal pentru angajatul respectiv, iar firma la care este angajat trebuie să facă demersurile necesare pentru a-i plăti asigurările sociale în respectivul stat.

Atunci când o firmă de transport are un singur client, iar la control se constată că 80% din activitatea șoferilor se realizează în statul membru unde se află clientul respectiv, se poate decide că firma trebuie să se înregistreze acolo pentru a plăti taxele și contribuțiile sociale pentru angajații săi. Altfel, poate fi acuzată de dumping social.”

Legea amnistiei lasă deschisă cutia Pandorei

În afară de chestiunile procedurale de stingere a obligațiilor fiscale pentru cei vizați de reîncadrarea diurnelor, rămâne problema că în actuala lege a amnistiei se păstrează referirile la caracterul temporar al muncii prestate în afara sediului, este de părere avocatul Oana Chiriță.

„Practic, în cadrul controalelor ANAF pentru recalificarea diurnelor există două etape clare: prima în care se făcea distincția delegare/detașare și a doua în care au abandonat teoria inițială și au invocat faptul că șoferii care lucrează doar în Comunitate și nu au curse și pe teritoriul țării nu desfășoară activități cu caracter temporar în străinătate, ci permanent. Cum această dezbatere despre caracterul temporar sau permanent al muncii șoferului nu a fost rezolvată prin legea 72, istoria se poate repeta oricând. Legea amnistiei a venit acum ca o soluție pentru cei care aveau decizii de impunere emise și cu controale pe rol, însă nu rezolvă fondul problemei pe viitor”, opinează avocatul Oana Chiriță.

De asemenea, actul normativ nu rezolvă nici problema încadrării zilelor libere ale șoferilor: au dreptul la indemnizație și la rambursarea costurilor de cazare, transport și masă, sau nu? Pentru că modul în care este definită teoretic activitatea șoferilor nu include și perioadele de odihnă, deși plata trebuie să acopere și aceste zile. HG 518 prevede că, pe perioada când un angajat este trimis în afara țării și se află la dispoziția angajatorului, acesta din urmă este obligat să îi dea indemnizație. „Cea mai sigură variantă pentru a avea un răspuns clar este de a adresa o întrebare oficială în acest sens Inspecției Muncii. Și tot Inspecția Muncii ar trebui să lămurească și problema caracterului temporar sau permanent al activității șoferilor care lucrează în Comunitate.”

Pentru a se pune la adăpost, operatorii de transport sunt sfătuiți să aibă acte adiționale încheiate la contractele de muncă, prin care să le fie aduse la cunoștință șoferilor drepturile pe care le au, inclusiv în conformitate cu legislația statelor membre în care sunt detașați transfrontalier. Pentru că aceasta este o obligație a angajatorilor care se regăsește inclusiv în directiva 1057/2020 privind detașarea transfrontalieră. În plus, pentru orice dubiu este bine să se ceară clarificări de la Inspecția Muncii, pentru că un răspuns oficial poate reprezenta garanția că nu se vor lua amenzi sau, în cazul în care se primesc sancțiuni, acestea pot fi contestate în instanță.

Avocatul Oana Chiriță a mai lămurit și diferența dintre punct de lucru și filială, în contextul în care tot mai mulți operatori se interesează de deschiderea de puncte de lucru lângă frontiera de vest a țării, pentru a eficientiza întoarcerea camioanelor la 8 săptămâni. Astfel, orice companie poate deschide un punct de lucru în România, cu mențiunea că pentru firmele care au peste 5 angajați înregistrarea punctului de lucru trebuie făcută cu cod fiscal distinct, iar ulterior trebuie ținută contabilitatea separat în punctul de lucru respectiv.

Diferența față de filială este personalitatea juridică a acesteia din urmă. Iar pentru firmele care vor să își stabilească un punct de lucru în alte țări este necesară mai întâi deschiderea unei filiale.

Articole similare