Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

Vă invităm la Gala Tranzit!

Gala Tranzit de transport persoane va avea loc după modelul binecunoscut, cu prezență fizică, pe 14 și 15 octombrie 2021, la Cluj, la Grand Hotel Italia. Încercăm, așadar, o revenire la normalitate, chiar dacă suntem sub amenințarea valului 4 Covid, pentru că simțim nevoia discuțiilor față în față, mai ales într-o perioadă atât de dificilă pentru industrie.

Principalul subiect pe care îl vom aborda va fi organizarea transportului județean. Se face sau nu licitație pentru atribuirea traseelor? Se mai poate obține prelungirea până în 2023, așa cum scrie și pe licențele eliberate de Autoritatea Rutieră? Cum vor fi gestionate diferențele între județe? De asemenea, nou-adoptata OUG 71/2021 privind vehiculele ecologice se aplică și în cazul atribuirilor potrivit regulamentului 1370, iar microbuzele nu sunt exceptate, ceea ce ar însemna că orice licitație care nu respectă procentul de microbuze electrice este în afara legii.

Tariful plafonat la transportul elevilor este un alt punct extrem de sensibil, în condițiile în care tariful impus de stat, prin OUG 50/2021, nu acoperă decât o treime din costul de operare. Consiliile județene nu au buget pentru compensarea diferenței și nici nu doresc să își asume această obligație, iar cărăușii nu sunt dispuși să semneze acte adiționale la contractele de delegare (acolo unde este cazul), pentru a se angaja să opereze sub costuri. Oricum volumele de pasageri în scădere fac ca transportul județean să fie tot mai puțin atractiv chiar și la tarifele actuale. Iar din bruma de călători rămasă, o parte sunt atrași în continuare de pirații cu autoturisme, care sunt veșnic greu de prins și de acuzat.

Criza forței de muncă este o problemă de actualitate și după pandemie și acum s-a adăugat suplimentar chestiunea vaccinării șoferilor, atât la transportul public, cât și privat. În plus, la transportul urban apar probleme de concurență neloială din partea producătorilor de autobuze chinezești, care vin cu prețuri extrem de mici, chiar suspecte pentru a acoperi achiziția, garanția pentru o perioadă de 8 ani și poate o înlocuire de baterie. Toate aceste subiecte, și nu numai, vor fi abordate în cadrul conferinței.

În plus, joi seară va avea loc și ceremonia de premiere a celor mai eficienți operatori de transport din 2020 – finaliștii vor fi, ca de obicei, 10 firme de transport privat și 5 operatori urbani.

Știm că a fost un an dificil, în care toată industria a fost afectată și s-a muncit pe rupte pentru a se menține afacerile pe linia de plutire. Vă invităm să punem țara la cale și să dezbatem cele mai presante probleme pentru industria de transport pasageri într-o atmosferă profesionistă și, în același timp, între prieteni.

Pentru informații suplimentare sau confirmări ale participării ne puteți scrie pe adresa: office@traficmedia.ro.

Articole similare

Ad