Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

Vehicule cu atat mai ranforsate cu cat mergi mai spre est

Camioanele de constructii reprezinta circa 20% din totalul productiei RT, iar in ultimii 2-3 ani, chiar 15%, asa cum declara Patrice Roeser, director de marketing pentru gama de constructii a producatorului francez. Dintre acestea, aproape 70% sunt Kerax – acest model se vinde foarte bine la export – aproape 30%, Premium Lander, iar Midlum si Magnum cu sasiu ranforsat detin o pondere nesemnificativa. Principalele piete pentru camioanele RT de constructii sunt Franta, Italia, Elvetia, Marea Britanie, Polonia, Cehia si Slovenia. „Romania era si ea o piata buna inainte de criza, dar intre timp situatia s-a schimbat, ca si in Spania“, precizeaza Patrice Roeser.

Dintre modelele Kerax, 80% au primul nivel de ranforsare a sasiului, de 300 mm, deoarece in vest conditiile din santier nu sunt atat de dificile, iar supraincarcarea nu prea se practica.
O alta versiune Kerax care se vinde foarte bine la export, desi nu se adreseaza constructiilor, este Xtrem, cu tandem bine ranforsat si capacitate tehnica de 38 t, pentru minerit, solicitat mai ales in Polonia.
Motorul cel mai bine vandut din echiparea Kerax este cel de 11 l, dar in Suedia sau Italia este cerut si cel de 13 l. In ceea ce priveste Romania, varianta cea mai solicitata este cea cu tandem mecanic de 32 t.
Din gama Premium Lander, 50% sunt autotractoare 4×2 cu bena, sasiu preluat de la Kerax, de 300 mm, motor de 11 l si cutie de viteze robotizata Optidriver, care detine 70% din vanzari, optional fiind posibila si echiparea cu transmisie manuala.
In ceea ce priveste Premium Lander OptiTrack, cu tractiune integrala temporara, acesta a fost lansat la IAA Hanovra 2010 si a intrat in productie la inceputul lui 2011, dupa teste indelungate in conditii reale. Daca initial a fost disponibil doar autotractorul 4×2, din iunie pot fi comandate sasiurile 4×2 si 6×2, iar din septembrie, autotractorul si auto-sasiul 6×4. Premium OptiTrack este preferat pentru constructii, transport de lemn, dar si agricultura si colectarea deseurilor, si s-a vandut cel mai bine in Germania, Suedia, Austria si Franta. Asa cum declara reprezentantul RT, diferenta de pret fata de Premium Lander este de 19.800 de euro, dar se amortizeaza rapid datorita flexibilitatii in exploatare si consumului mai mic atunci cand nu e nevoie de tractiune integrala. In plus, la modelele 4×4 sasiurile sunt inalte, pe cand la OptiTrack sunt mai joase, pentru mai multa stabilitate, iar cabina este mai confortabila, deoarece suspensiile sunt tipice pentru on-road.
Reamintim ca, in cazul OptiTrack, comutarea intre 4×2 si 4×4 nu necesita decat apasarea unui buton de pe bord. Optiunea este disponibila de la 0 la 30 km/h si permite o scadere cu 10% a consumului de carburant fata de un Premium Lander, asa cum declara reprezentantii producatorului.
OptiTrack este oferit fie cu transmisie manuala, fie cu transmisie robotizata Optidriver+.
In ceea ce priveste Midlum pentru constructii, acesta are sasiu ranforsat, punte cu dubla reductie, configurat ie 4×2 sau 4×4 si acelasi motor de la modelul pentru distributie: de 5 l pentru 4×2 si de 7 l pentru 4×4.
Intervalele de service pentru camioanele RT de santier sunt de la 40.000 la 80.000 km, in functie de dificultatea conditiilor de exploatare.

Articole similare