Compania daneza AlgoPlan Technologies dezvolta de doi ani, in special in Vietnam, dar cu sprijinul unor transportatori din tara sa de origine, softuri pentru firmele de distributie, pe care le propune de circa sase luni in diverse tari din Europa, in special Finlanda, Germania sau Belgia. Compania este prezenta din februarie si in Romania, prin doi parteneri care sunt deocamdata in faza de instruire, dintre care unul e Glykon S.R.L., si este convinsa ca in curand va avea si la noi clienti printre firmele de distributie, lanturile de supermarketuri sau chiar societatile care se ocupa de managementul deseurilor.
Solutia AlgoPlanner nu necesita decat un terminal, in rest este o aplicatie web, deci nu impune clientului investitii in instalarea de sisteme, ci doar un abonament lunar de 50 de euro/vehicul si niste costuri cu implementarea – deoarece e nevoie de integrarea cu sistemele IT ale clientului, pentru ca programul sa aiba fluxuri constante de date – dar care se achita o singura data. Sistemul poate fi updatat automat, deoarece totul se afla in server, deci nu trebuie sa mergi la client: acesta plateste o taxa lunara si beneficiaza direct de cea mai recenta versiune.
Nici in camion nu trebuie neaparat instalat vreun dispozitiv, dar sunt indicate un terminal portabil cu scaner si, preferabil, cu conexiune de date mobile (GPRS sau mai nou) si un GPS, astfel incat soferul sa aiba o imagine mai clara a ceea ce are de facut intr-o zi – ce livrari are, unde, cate opriri s.a. – si sa evite erorile la livrare, care sunt printre cele mai scumpe operatiuni pentru un transportator, deoarece presupun ca masina sa se intoarca sa ia inapoi marfa pe care a livrat-o gresit, sa o descarce acolo pe cea corecta si sa mearga la destinatia corecta cu marfa livrata initial gresit. Or, AlgoPlanner, prin scanarea la destinatie a codurilor de bare ale marfurilor, aduce confirmarea ca livrarea este corecta sau, dimpotriva, nu le recunoaste si impiedica soferul sa le livreze la locul nepotrivit.
Softul a fost creat pornind de la realitatea ca distributia urbana se face impartind localitatea in mai multe zone, in functie de codul postal, si repartizand fiecarui sofer o anumita zona, ceea ce poate conduce la zile mai aglomerate – in care firma de distributie are nevoie de vehicule si oameni in plus, deci are costuri suplimentare – si zile mai putin aglomerate, cand soferul nu lucreaza la capacitate. In aceste conditii, pentru a optimiza activitatea, de obicei se face o medie intre zilele aglomerate si cele mai putin aglomerate, dar AlgoPlanner, cu ajutorul unor algoritmi matematici, recalculeaza si redimensioneaza permanent zonele, in functie de activitatea din fiecare zi, astfel incat ziua de munca a soferului sa fie plina, dar sa nu fie nevoie de ore suplimentare. Iar clientii de pana acum raporteaza economii de 5-20% prin folosirea acestui soft, din salarii si carburant.
…