Toamna incepe, ca de obicei, cu conferinta anuala de transport calatori pe care revista Tranzit o va organiza la Sibiu, la hotelul Hilton, pe 12 si 13 septembrie. V-am pregatit si de aceasta data subiecte care cu siguranta va vor starni interesul. Vom dezbate, asadar, modificarile legislative prefigurate pentru perioada urmatoare, impactul lor asupra transportului intern de pasageri, dar si situatia organizarii transportului in zona metropolitana Bucuresti, pentru care procedura de atribuire a traseelor ar trebui sa se reia anul urmator.
Pentru ca socoteala de acasa sa se potriveasca cu cea din targ, avem nevoie de un control corect si eficient, al carui principal obiectiv trebuie sa fie asigurarea unei piete concurentiale corecte in transporturi si combaterea pirateriei. Aici atributiile sunt impartite intre Politia Romana si ISCTR, iar la Sibiu vor fi alaturi de noi reprezentantii ambelor institutii, pentru a discuta atat despre problemele pe care le au transportatorii, cat si despre recomandarile forurilor de control.
Cat de competitiv mai este transportul international de linie si ocazional in fata celui aerian este un alt subiect pe care dorim sa il abordam, iar corelat cu acesta vom discuta despre idei de marketing si de promovare a serviciilor de transport: politica de discounturi si abonamente, servicii on-board, infotainment etc.
Transportul public urban sufera cel mai mult la capitolul investitii si parc auto national. Vestea buna este ca pentru programul investitional 2014-2020 s-ar putea sa fie eligibile pentru finantare cu fonduri europene si autobuzele conventionale, iar acest lucru ar putea reprezenta o adevarata gura de oxigen pentru acest segment de piata. Oricum, faptul ca vehiculele folosite la transportul urban nu se „califica“ la recuperarea accizei suplimentare la motorina reprezinta o grea lovitura pentru toate companiile de profil, ale caror sperante se agata acum de majorarea subventiilor acordate de municipalitati. Nici pentru restul firmelor de transport lucrurile nu sunt prea clare privind recuperarea accizei, iar acesta va fi un alt subiect important pe care il vom aborda la conferinta. Dar mai sunt si alte teme la fel de interesante.
Operatorii de transport care vor sa participe la conferinta sunt invitati sa se inscrie la telefon 021.777.06.98/9 sau pe mail la office@traficmedia.ro. Va asteptam!