Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

Vandalismul este la el acasa in Franta

In conflictul generat de fermierii francezi, de la finalul lui iulie, au cazut victime atat camioane romanesti, cat si franceze. Acestea au fost oprite cu forta de fermierii care, desi erau insotiti de jandarmi, au deschis vehiculele cu forta si au aruncat pe jos marfa, generand pierderi imense. Ambasada Romaniei la Paris i-a sfatuit pe cei aflati in astfel de situatii sa ceara ajutorul politiei sau al jandarmeriei si sa depuna plangere… Insa, in acest caz, jandarmeria nu a fost de niciun ajutor victimelor, care isi vor putea recupera pagubele doar de la asiguratori, daca au incheiate polite ce includ cazurile de vandalism.

La finalul lui iulie, fermierii francezi au blocat mai multe autostrazi din Franta, fiind nemultu- miti de preturile pe care le primesc de la comercianti pentru produsele lor, in special pentru lapte, carne de porc si carne de vita.
 

Pentru ca nu mai doreau ca acestia sa cumpere produse ieftine din alte state, in mai multe regiuni din Franta fermierii au blocat autostrazile, au controlat in special camioanele care ar putea transporta carne, pe care le-au vandalizat, iar marfa transportata a fost aruncata pe camp. Au fost afectate multe camioane care transportau astfel de produse, inclusiv cele frantuzesti. Nici transportatorii romani ce au nimerit in aceste zone nu au fost iertati. In total au fost oprite peste 40.000 de vehicule.
Situatia s-a deblocat dupa ce guvernul francez a decis acordarea unui ajutor de 600 de milioane de euro acestor fermieri.

Franta, mai sigura ca Rusia?
In haosul creat, a fost atacat de agricultorii din departamentul francez Moselle inclusiv un camion din Romania ce transporta anvelope, dar si unul ce transporta carne.
Agricultorii, urcati la volanul a 90 de tractoare incarcate cu baloturi de fan si anvelope, au blocat autostrada A31, iar alti 50 de fermieri au blocat intersectia Mittelbronn din Phalsbourg. Protestatarii au pus gunoi de grajd si anvelope in fata magazinelor in comunele Maizieres si Marly, pe care au inceput sa le arda. Pentru a debloca situatia au fost mobilizati in jur de 110 jandarmi, 60 de politisti si 20 de functionari ai autoritatii de control al transportului rutier.
Unul din transportatorii romani afectati ne-a povestit ca „in data de 24.07.2015, in jurul orei locale 01.00, camionul nostru parcat in localitatea Plouay (Franta), in fata depozitului clientului nostru, unde trebuia descarcata marfa congelata, a fost inconjurat cu utilaje agricole de catre mai multi protestatari (fermieri francezi), care au obligat soferii sa coboare din camion, s-au dus in spatele camionului, au deschis usile cu forta si au inceput sa arunce marfa pe jos, pretinzand ca lor li s-a taiat subventia agricola“, a aratat directorul general al firmei romanesti, care a avut de suferit din cauza furiei agricultorilor francezi. El ne-a mai declarat ca in momentul venirii protestatarilor „acestia erau insotiti si de jandarmi, care i-au sfatuit pe conducatorii auto sa nu se opuna si sa depuna o plangere.

Articole similare