Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

RCA a anulat planurile de crestere ale transportatorilor

Preturile crescute chiar si cu peste 100% ale politelor RCA au dat peste cap planurile de dezvoltare ale companiilor de transport pentru anul acesta. Astfel, majoritatea a renuntat la negocierile, pe care le-a inceput anul trecut, de achizitie a zeci de vehicule, avand in vedere ca deja contractele cu clientii pentru 2016 au fost semnate, astfel ca aproape niciunul nu accepta cresterea tarifelor. In ciuda promisiunilor primite de asociatiile transportatorilor de la ASF, ofertele primite de la societatile de asigurari au variatii de pret foarte mari. Astfel, pentru acelasi autotractor, asiguratorii au oferit RCA de la 7.000 la 41.000 de lei, chiar 76.000 de lei pentru un autovehicul fara evenimente anterioare.
 

Aceleasi variatii de pret exista si in cazul semiremorcilor, unde preturile RCA pentru aceeasi unitate au fost atat de 315 lei, cat si de 3.462 de lei, desi transportatorii considera ca RCA la semiremorci este inutila, deoarece aceasta poate provoca un accident doar atunci cand este cuplata la un autotractor, caz in care se ia in considerare oricum doar polita autotractorului. Solutia de supravietuire gasita de transportatori pana in prezent este alegerea celei mai ieftine variante pentru RCA, avand in vedere faptul ca deja au epuizat celelalte masuri de eficientizare.

Cresterea pretului la RCA a venit ca un bumerang peste firmele de transport din Romania. Cyrom Cargo deja a achizitionat polite RCA valabile pentru anul acesta la preturi cu 100% mai mari decat in 2015. Astfel, pentru un ansamblu politele au fost de 9.500 de lei/an fata de 4.800 anul trecut si de 2.200 de lei la utilitare usoare fata de 1.100 anul trecut. Compania are un parc format din 11 ansambluri, sase utilitare de 7,5 t si trei microbuze Sprinter, din 2006-2008, Euro 3 si Euro 5, pentru care detine atat asigurari RCA, cat si CMR.
Dumagas a bugetat pentru anul acesta 550.000 de euro pentru politele RCA la cele 250 de autotractoare din parc, un cost cu 30-40% mai mare decat anul trecut. Compania detine asigurari RCA, Casco si CMR (inclusiv cabotaj pentru 20% din flota de 320 de semiremorci).
Pentru Asexpress politele RCA s-au scumpit cu mai mult de 50%. Dar, datorita unei rate a daunalitatii destul de mici, anul acesta tariful a fost diminuat cu circa 5%. Compania are circa 100 de vehicule si detine asigurare RCA, CMR si Casco pentru intreaga flota. Compania a optat pentru Casco pentru cazurile de accident in care nu este implicat un alt vehicul, cum este atunci cand acesta se rastoarna. Compania face transport intern, international si distributie.
In cazul BCVO Logistic preturile la RCA au crescut inca de anul trecut. Astfel, la inceputul lui 2015, compania avea bugetati 150 de euro pe luna pentru RCA, insa anul s-a incheiat cu un cost de 265 de euro pe luna. BCVO are 51 de masini proprii si circa 120 inchiriate. Pentru 2016 compania avea in plan achizitia a inca 15 camioane, dar a intrerupt negocierile din cauza acestor costuri, dar si pentru ca nu s-a clarificat necesitatea respectarii MiLoG.
Sorlimar are politele valabile pana la mijlocul anului, data de la care trebuie sa isi bugeteze un pret dublu la asigurarile RCA. Firma are o flota compusa din 12 camioane cu care face atat transport intern, cat si international.

„In patru ani le dam banii pe camion.“
Firmele de asigurari au trimis oferte cu preturi total diferite pentru aceleasi vehicule. Astfel, potrivit ofertelor primite de un transportator, care a avut amabilitatea de a impartasi informatia intregii piete, polita RCA pentru o semiremorca noua costa la Groupama 315 lei, la Allianz 500 de lei, iar la Asirom si Omniasig peste 2.100 de lei. O alta oferta primita de transportatori de la Uniqa pentru polita RCA la un autotractor a fost de 76.000 de lei, astfel ca „in patru ani le dam lor banii pe acel autotractor. Nu cred ca unii nu stiu sa-si calculeze tarifele, iar ceilalti au oferte mai mari cu 300-500%. Este clar un abuz din partea firmelor de asigurari, care profita de faptul ca proprietarii de autovehicule trebuie sa-si faca RCA la masini. Deci legea ne forteaza pe noi, transportatorii, iar ei incearca sa profite de faptul ca suntem clienti captivi. Pe de alta parte, firmele de asigurari nu au nicio obligatie legala de a oferi tarife rezonabile. Daca pe noi ne obliga legea sa incheiem polite RCA, atunci ar trebui sa le oblige si pe firmele de asigurari – care sunt in numar limitat, deci pot avea intelegeri neconcurentiale – sa incheie un minim de polite (un procent din totalul politelor RCA existente pe piata), iar in acest fel toate firmele de asigurari ar fi obligate sa concureze intre ele pentru a incheia un numar minim de polite RCA. Trebuie sa existe o egalitate de tratament“, a declarat Mircea Manescu, director general Ahead Logistics. Pentru un alt autotractor, preturile au variat de la 7.000 de lei la Carpatica la 41.000 de lei la Uniqa.
Alte oferte primite de firmele de transport au aratat valori similare pentru vehiculele Euro 3 ca pentru Euro 5, respectiv 4.500-5.000 de lei pe semestru si intre 7.800 si 9.500 de lei pe an. Iar la utilitare usoare preturile au fost cuprinse intre 1.000 si 1.400 de lei pe semestru si intre 2.000 si 2.800 de lei pe an.
Potrivit lui Mircea Manescu, este falsa ideea potrivit careia firma Astra a dat faliment deoarece a practicat preturi mici, ci, potrivit raportului KPMG, compania a fost decapitalizata. „Nu este normal ca Fondul National de Garantare sa suporte din banii nostri (procent din fiecare polita se duce in acest fond) fraudele. Nu trebuie ca frauda sa devina un pretext pentru altii sa distorsioneze piata prin majorari nejustificate ale tarifelor“, a spus Mircea Manescu.

RCA nu se justifica la semiremorci
Anul trecut, firmele de asigurari au operat majorari ale tarifelor de la 20 la 300% in anumite cazuri. De exemplu, pretul initial al politei RCA pentru o semiremorca noua, fara istoric de daune, era de 675 de lei, insa pana la semnarea contractului a crescut la 2.136 de lei. „Explicatia firmei de asigurari a fost ca «a crescut daunalitatea». Daunalitate la ce? Este vorba de o semiremorca noua! Se mai pune intrebarea de ce o firma de asigurari ofera tarif de 2.136 de lei/an iar alte firme de asigurari (firme foarte serioase) au oferta de 300 de lei?“, a spus Mircea Manescu. Insa RCA la semiremorci este complet nejustificat, deoarece, in cazul unui accident, victimei i se da RCA-ul autotractorului, atunci cand semiremorca a fost cuplata, chiar daca lovitura a fost produsa de aceasta. RCA-ul semiremorcii se da victimei numai in cazul in care semiremorca loveste ceva fiind necuplata, or, aceasta se deplaseaza numai cuplata. „Deci povestea cu daunalitatea semiremorcilor pe RCA este o minciuna inventata de fimele de asigurari pentru a putea mari in mod nejustificat cotatiile.“

Preferati sunt cei mai ieftini
Daca la Casco firmele de transport au optat pentru companii care ofera cele mai bune servicii, la RCA, avand in vedere noile preturi, toti au ales acum cele mai ieftine oferte. „Am optat pentru valoarea cea mai mica de pret de la asigurator, in acest caz pot spune ca oferta asiguratorului cu care ai un istoric este (in conditiile in care ai un istoric bun) una cert mai avantajoasa. Diferenta este de la 5-10% pana la 200%“, a spus Ioan Draghiciu, directorul general de la Cyrom Cargo.
La fel a procedat si Dumagas, care a primit oferte pentru aceleasi vehicule cu variatii chiar si de 500%.
BCVO Logistics, daca pana acum se orienta la valorile medii de pret ale RCA, acum ia in considerare doar cele mai mici valori, pe care oricum le considera mult mai mari decat ce platea anul trecut.
Evident, cei care au incercat sa isi faca aceste asigurari in avans anul trecut pentru 2016 nu au reusit.
Fiind o polita obligatorie, majoritatea companiilor de transport nu a reusit nicio negociere cu firmele de asigurari. „Aici este vorba de «take it or leave it». O flota mare este, din pacate, un punct negativ in negocieri, pentru ca acolo se aduna orice dauna si firmele de asigurari ar prefera sa platim atat asigurarile, cat si reparatiile“, arata Mircea Manescu.
Au fost, insa, si cateva firme care au reusit sa obtina mici reduceri la pretul politelor RCA de 3-5%, in functie de dimensiunea flotei, vechimea firmei, loialitatea fata de firma de asigurari sau rata daunalitatii. „Avantajul flotelor mari este posibilitatea de a negocia o plata lunara a politei RCA si nu pentru sase luni sau un an“, a spus Lucia Apostol, chief of operational excellence Dumagas.

Malusul poate falimenta transportatorii
Valori inca si mai mari ale politelor RCA au primit companiile ce au inregistrat evenimente anul trecut. Companiile de transport acuza faptul ca nu se tine cont de valoarea pagubei, ci doar de numarul de evenimente, ca nu exista o perioada de prescriere a unor accidente, dar si ca nu exista un mod transparent de calcul la sistemul bonus/malus. „In cazul firmelor cu daune mi se pare normal sa intervina si acest sistem de malus. Dar nu este corect ca se calculeaza partea de malus dupa numarul de evenimente si nu dupa valoarea pagubei. Poate un camion se rastoarna in accident si aduce o paguba de sute de milioane de euro, sau poti sa acostezi 2-3 autoturisme cu valoare totala de 1.000 de lei, iar aici polita RCA sa fie mai scumpa decat in primul caz. Cred ca este foarte greu de gasit o solutie in aceasta problema“, a explicat Adi Szabo, director general Asexpress.
Ioan Draghiciu apreciaza ca sistemul de malus este unul care responsabilizeaza asiguratul. Insa „este discutabila valoarea variatiei de la normal la bonus si la malus ca numar de pasi, perioade de acordare a nivelului procentual de crestere de pret sau de bonitate“.
Un transportator ne-a explicat ca un accident poate determina o crestere de aproape 50% a politei RCA pentru o perioada de patru ani. In alte cazuri, in urma unui eveniment, pretul politei a crescut cu 10-15%.
Sistemul de malus poate creste atat de mult valoarea asigurarii, incat, in cazul unui camion mai vechi de 4-5 ani care face transport intracomunitar si a inregistrat trei evenimente, pretul RCA poate ajunge la un minim de 7.000 de euro, adica peste valoarea vehiculului. Asa ca pastrarea acestuia in flota este doar o pierdere. Insa „daca acel camion este inca in datorii financiare (leasing sau credit) lucrurile se complica: fie inchizi anticipat leasingul, fie incerci solutii de eficienta si sa scoti diferenta de RCA. Daca in urma cu un an ai platit 1.000-1.200 de euro/vehicul/an, iar acum se plateste 7.000, acest lucru atrage dupa sine o crestere de eficienta undeva la 500 de euro lunar suplimentar, aproape imposibil de obtinut in conditiile de piata de azi“, a explicat Lucia Apostol. Dumagas a inregistrat sistem de malus la sub 2% din flota, astfel incat firma nu este afectata de o astfel de crestere de pret.

Atentie la calitatea soferilor
Transportatorii spun ca de vina pentru producerea accidentelor sunt in primul rand soferii, care, insa, nu au de suportat nicio consecinta vizavi de costurile asigurarii, aceasta fiind facuta pe firma. Iar soferii care fac accidente se pot muta de la o firma la alta provocand mai multe daune. Din acest motiv, reprezentantii Asexpress sunt foarte atenti atunci cand recruteaza soferi. „Cu toate ca avem o flota destul de mica, avem o selectie a soferilor foarte riguroasa. De exemplu, am strans circa 800 de CV-uri, din care am ales doar cativa soferi, pentru ca, in general, ne interesam la ultimele doua locuri de munca. Nu sunt acceptati soferii care au furat sau au distrus la alte firme, chiar daca sta camionul pe dreapta. Alti transportatori spun ca, decat sa le stea camionul, prefera sa puna pe oricine pe masina. Noi nu adoptam aceasta tactica pentru ca, daca este un om de proasta calitate, nu avem niciun beneficiu. Daca avem un camion stationat, avem un zero, dar daca avem un om care ne face accidente, atunci avem paguba. Preferam un zero decat o paguba si nu ne gandim ca ne poate aduce un plus pentru ca se vede ce a facut la alte firme“, a explicat Adi Szabo.
Problema costului asigurarii RCA nu este, pana la urma, faptul ca un vehicul a avut unul sau mai multe accidente si urmeaza sa i se aplice sistemul de malus. „Ci modul complet gresit in care este conceput sistemul de asigurari RCA in Romania“, explica Ioan Draghiciu. Mai exact, principiile care stau la baza conceperii sistemului de asigurare, atat pentru firme, cat si pentru persoane fizice. „A stabili drept criteriu de baza al nivelului de incadrare a nivelului de taxare RCA varsta asiguratului, fara nici cel mai mic criteriu de corelare cu aspecte strict practice, este ca si cand am spune ca toti cei care au luat un permis vor putea ajunge piloti de Formula 1. Iar acest criteriu de departajare se pastreaza pe tot parcursul relatiei asigurator-asigurat. Un cetatean care are permis de 10 ani, este antitalent si nu a avut masina nicio zi, va plati o polita mai mica decat un tanar care are permis de doi ani si o experienta de 40.000-80.000 km de condus. Pe acelasi principiu, firmele sunt analizate dupa un istoric al masinii, de parca firma ar produce in mod voit accidente sau masina cu numarul x ar avea vreo vina sa i se mareasca nivelul politei RCA, in loc sa se atribuie aceasta penalizare persoanei vinovate.“
Pentru a creste responsabilitatea soferilor, sunt transportatori ce au propus posibilitatea ca sistemul de asigurari sa creeze premisele unei asigurari de risc profesional pentru soferi, iar cei neprofesionisti sa fie exclusi din piata. „Din nou punem problema cu jumatati de masura. Dorim sa avem o societate civilizata, dar pe care s-o cream cu oameni pentru care altcineva sa plateasca”, a opinat Ioan Draghiciu.
Mircea Manescu a explicat ca este foarte greu in prezent sa convingi soferii care au fost implicati in accidente sa dea declaratii la asiguratori, fiindu-le teama de eventualele consecinte personale negative. De aceea, avand in vedere faptul ca oricum firma suporta consecintele, este de parere ca ar trebui ca si ea sa aiba posibilitatea de a da declaratii in acest sens.

Cresterea de pret nu este transferata clientilor
Este clar ca orice crestere de cost inseamna diminuarea profitului inregistrat. Mai mult, sistemul de malus poate aduce pe pierdere o firma, mai ales in cazul transportului intern, unde preturile sunt deja mici. Iar majoritatea clientilor nu accepta o crestere a tarifului ca urmare a scumpirii RCA. Dimpotriva, acum se fac presiuni pentru scaderea pretului de transport, cel putin la intern, ca urmare a scaderii pretului la combustibil, „desi atunci cand pretul la motorina era de 6,1-6,2 lei/l nimeni nu era de acord sa majoreze tarifele. Multi clienti care nu au dat majorari de tarife pentru motorina foarte scumpa au acum pretentii foarte mari cu privire la diminuarea tarifelor. Nici cand s-a introdus supraacciza de 0,07 centi/l niciun client nu a dat ceva in plus la tarif, mergand pe ideea ca 0,04 euro/l se recupereaza, iar restul de 0,03 euro/l a ramas paguba noastra. Poate parea o suma mica, dar pentru un camion de intern inseamna in jur de 1.700 de euro/an pierdere“, a spus Mircea Manescu. Ca sa nu mai spunem ca nici recuperarea celor 4 centi/l nu e atat de usoara si, daca dosarul e acceptat, oricum banii sunt returnati dupa mai multe luni.
Mergand pe ideea ca cel putin clientii interni ar putea intelege cresterea de tarif cauzata de RCA, deoarece si ei insisi se confrunta cu o crestere a pretului politelor RCA la autoturisme, unii transportatori au inceput deja sa trimita propuneri de crestere a pretului. Raspunsul primit a fost insa ca scaderea pretului la combustibil compenseaza cresterea RCA.
Altii, cum este BCVO Logistic, nu mai pot veni cu acest cost suplimentar catre clienti deoarece a bugetat deja cresteri de salarii pentru soferi, cost pe care l-a negociat cu clientii la finalul anului trecut, inainte de cresterea pretului la RCA.
Reteta cu care Decebal Popescu, directorul Cartrans Romania, a reusit sa obtina cateva cresteri de pret a fost o negociere detaliata pe costuri cu fiecare client in parte. „Mai bine astepti putin si te duci cu o crestere combinata la client, respectiv pe asigurari, pe salarii etc. Atunci ai mai multe sanse sa convingi clientul sa mai creasca pretul. Dar daca mergi doar cu asigurarea RCA nu ai nicio sansa. Trebuie sa faci un pachet de cresteri de costuri din care sa-i vinzi clientului 60-70%. Eu am aceiasi clienti de aproape 10 ani, cu care am tot negociat de-a lungul timpului. Daca esti un transportator al carui serviciu nu prea conteaza si te tine clientul doar pentru ca esti ieftin, daca vei creste pretul, atunci va gasi un alt colaborator. Dar daca ai un serviciu bun si ceri la un moment dat cate ceva nu te va da la oparte. Deoarece pe el il va costa mai mult sa te schimbe decat cresterea pe care o ceri.“

Pretul RCA a anulat achizitiile de camioane
In conditiile in care presiunea pe tarife este tot mai mare, deocamdata transportatorii nu au un plan de compensare a acestei cresteri de pret. Unii au decis sa renunte la planul de dezvoltare a flotei pe care il aveau pentru anul acesta, asa ca au anulat negocierile pentru zeci de camioane. Este posibil, in schimb, ca multi dintre ei sa renunte la o parte din flota atat din cauza cresterii RCA, cat si a faptului ca se gasesc greu soferi buni in Romania, iar pe cei pe care ii au trebuie sa-i motiveze financiar sa ramana in firma. Majoritatea se gandesc ca o parte a acestei cresteri sa fie compensata de pretul inca scazut la combustibil, dar si din reducerea consumului. „Incercam sa supravietuim si acestei probleme, continuand in spirit traditional romanesc. Daca-i musai, cu placere. Bucurosi le-om duce toate!“, a concluzionat Ioan Draghiciu.
La Asexpress, cresterea pretului la RCA nu influenteaza activitatea companiei atat de mult incat sa ia in calcul o micsorare a flotei. „Ne gandim intotdeauna la dezvoltare. Vrem sa ne indreptam mai mult catre piete noi si clienti care platesc, deoarece sunt foarte multi care doresc sa lucram numai pentru ei. Trebuie sa lucram si pentru noi.“
BCVO Logistic, care are atat flota proprie, cat si in leasing operational, are in vedere sa lucreze pe viitor doar cu vehiculele proprii. Solutia de a innoi parcul de transport pentru eficientizarea costurilor este discutabila, deoarece RCA la o masina noua poate fi mai scump decat la una deja aflata in parc careia i se calculeaza un bonus la asigurare. La achizitia unui vehicul nou firmele de asigurari sterg istoricul de la masina veche, indiferent ca este vorba de bonus sau malus. Solutia ar aduce, insa, avantaje in cazul in care in parc exista un vehicul cu un grad mare de malus. „Innoirea unei flote nu se poate face doar pentru ca a crescut pretul RCA, deoarece este nevoie de capital pentru investitii“, crede Lucia Apostol.

Serviciile asiguratorilor lasa de dorit
Pretul mare practicat de firmele de asigurari ar trebui, cel putin teoretic, sa aduca si servicii de calitate clientilor. Insa cei care au incheiate atat polite RCA, cat si Casco, incearca sa-si rezolve problemele pe asigurarile Casco, iar ceilalti in atelierele proprii. „Relatiile noastre cu firma de asigurari sunt foarte bune, nu am avut probleme in recuperarea costurilor pe dosare de dauna RCA. Cele mai multe probleme se intalnesc la recuperarea Casco sau CMR“, a spus reprezentanta Dumagas.
Altii, insa, au avut experiente negative in relatia cu asiguratorii. Potrivit lui Mircea Manescu, unele firme de asigurari cauta solutii de a nu plati daunele, in unele cazuri chiar si firmele mari. Si Ioan Draghiciu a avut experiente neplacute in relatia cu asiguratorii, considerand ca acestia impun tot felul de proceduri care fac viata un calvar in primul rand partii vatamate.
Cristian Codarean nu a avut niciun caz in care un vehicul al companiei BCVO Logistics sa fie lovit de un vehicul romanesc, pentru a avea vreo experienta cu asiguratori romani. A avut astfel de experiente, insa, cu asiguratori din Franta si Germania. Daca germanii platesc pagubele in doua luni, francezii au achitat facturile abia dupa 6-7 luni. In aceste state, in caz de accident partea vatamata trimite catre firma de asigurari datele celui care a lovit-o si un deviz de reparatii. Iar asiguratorul trimite un expert din orasul in care se afla service-ul care repara masina, care face o contraexpertiza, da acordul pentru reparatii si apoi trimite factura finala. „In trei cazuri, cate am avut in Franta, expertul nu reusea sa vina sa vada camionul. Intr-un final s-a rezolvat, dar a durat cu patru luni mai mult decat in Germania.“
O alta practica intalnita la service-urile din Romania este de a creste costul reparatiei realizate catre asigurator de la 20% in sus. Insa cei care au lucrat cu service-uri autorizate nu au trait astfel de experiente.
Mai sunt si cazuri in care dosarul de dauna a fost respins. „Am avut un caz in care un camion al firmei stationa la rampa, iar un alt camion care, de asemenea, vroia sa traga la rampa, a lovit usa cabinei de la soferul ce incerca sa coboare din masina. Asiguratorul a spus ca soferul nostru nu trebuia sa coboare din cabina“, a povestit Mircea Manescu.
Ioan Draghiciu nu a avut cazuri in care sa i se respinga dosarul, insa s-a confruntat cu neachitarea intregii valori a pagubei sau au fost stabilite limite de valoare la care nu se puteau face reparatii de calitate, iar service-ul agreat de asigurator le efectua in conditii de slaba calitate.
Deoarece Asexpress efectueaza reparatiile in regie proprie, negociaza cu asiguratorul pentru despagubire. Sau, daca reparatiile depasesc atelierul firmei, se pun de acord service-ul cu asiguratorul, iar compania accepta sau nu conditiile impuse.

Deocamdata ramanem aici
Majoritatea companiilor de transport de la noi nu doresc deocamdata sa-si mute afacerile in alte state. Insa sunt si firme care se gandesc si acest aspect, considerand ca o astfel de alternativa trebuie judecata pe termen lung, iar mutarea este posibila doar treptat si nu se va face in tari precum Ungaria sau Bulgaria, unde economia este la fel de impredictibila. Decebal Popescu este de parere ca, daca tot se ia in calcul o mutare de flota, atunci o optiune buna ar fi intr-o tara din vestul Europei. „Este adevarat ca in acest caz si costurile cresc, dar cand te prezinti ca o firma germana clientul stie ca ai costuri mai mari, insa si o alta calitate, alte asigurari etc. Nu mai e mult si vom vedea mai multe firme romanesti in Germania, Olanda, Luxemburg… stiu unele care deja au demarat activitatea in astfel de tari.“

Avem nevoie de legi coerente
Desi transportatorii romani sunt dispusi sa se afilieze atat la asociatiile profesionale de profil de la noi, cat si la protestele organizate de acestea pentru diferite cauze, in decembrie nu multi au fost convinsi sa iasa in strada. „Nu am avea o problema de a participa la un protest. Insa modul in care rezolva protestul o anumita problema din aceasta tara si cum se raporteaza cei fata de care protestam trebuie discutat. Un protest la care participam si doar pierdem timp si bani, consumam energie, iar a doua zi lucrurile continua in acelasi mod, consider ca este inutil si pagubos. Sistemele institutionale trateaza protestul cu lipsa de respect, continuand sa-si deruleze activitatea fara a schimba lucrurile, sau gasesc solutii sa schimbe elemente care pana la urma se dovedesc insa si mai paguboase pentru cei care initiaza o actiune”, a spus Ioan Draghiciu. Potrivit acestuia, singurul lobby care da rezultate 100% este cel al parlamentarilor, in rest, „orice sistem care spunem noi ca va face lobby va incepe cu elan si va continua cu uitarea scopului pentru care a fost creat. Suntem dispusi sa cotizam, dar nu pentru a ne organiza sa protestam pentru a schimba legi proaste, ci pentru a nu permite sa se ajunga aici. Cred ca trebuie sa se faca lobby pentru responsabilitate si profesionalism, legi coerente si corecte.“
Cat priveste cresterea pretului la RCA, Ioan Draghiciu considera ca ar fi trebuit sa se plece de la nivelul practicat in 2014-2015, la care sa se aplice o crestere anuala de 3-4%. „Altfel, discutam doar de o crestere ce are ca scop o alta afacere paguboasa pentru majoritate si cu beneficii doar pentru un grup.“
Directorul Asexpress considera ca, din pacate, nu avem o coeziune de breasla, iar „subiectele nu sunt coerente si nu se ajunge la o concluzie corecta care sa fie propusa in fata autoritatilor, si acestea profita de situatie. Asociatiile de la noi au interese diferite in functie de zona geografica, de cei pe care ii reprezinta.“
Cristian Codarean crede ca protestele din decembrie au fost de forma, deoarece nu s-a concluzionat nimic. „Nu facem parte din nicio asociatie pentru ca pana acum nu am vazut nici macar o masura care sa vina in sprijinul companiilor.“

Articole similare