Otokar a prezentat in premiera la Congresul UITP 2019 autobuzul Kent C, de 12 m lungime, cu sistem de propulsie 100% electric. Vehiculul este echipat cu axa motoare ZF AVE 130, ce incorporeaza cate un motor electric pe fiecare roata si dezvolta in total 250 kW. In functie de pachetul de baterii ales si de conditiile de drum, autonomia e-Kent C poate ajunge pana la 300 km. Autobuzul a inceput sa fie oferit deja la licitatii, primele livrari fiind estimate pentru a doua jumatate a lui 2020.
Otokar are un istoric mai vechi in dezvoltarea de solutii de propulsie ecologica: primul model hibrid a fost lansat inca din 2007, iar cinci ani mai tarziu a fost urmat de midibusul electric Doruk Electra, de 9 m lungime. Vehiculul, realizat in colaborare cu un partener francez, s-a bucurat de succes din punct de vedere tehnic, dar, la momentul respectiv, disponibilitatea pentru investitii in solutii cu zero emisii nu era atat de mare din partea autoritatilor locale, astfel ca productia Doruk Electra a fost stopata pentru o perioada.
Acum, Otokar a venit cu o abordare noua, e-Kent C, de 12 m lungime, echipat cu axa electrica ZF AVE 130 in locul propulsorului electric central. Cele doua motoare montate direct pe roti dezvolta impreuna 250 kW. Pachetul de baterii standard este alcatuit din patru module a cate sapte baterii li-ion fiecare, ce asigura o capacitate totala de stocare de 300 kWh si o autonomie maxima de pana la 300 km. Gratie unitatii performante de management al bateriilor si sistemului de racire pe baza de lichid, bateriile pot fi operate pe o plaja larga de temperaturi si au o durata de viata optima.
Aparitie futurista, spatiu optimizat pentru pasageri
e-Kent C frapeaza de la prima vedere printr-un design futurist atractiv, linii dinamice, iluminare LED si camere de luat vederi in locul oglinzilor retrovizoare, cu monitoare montate la interior (echipare optionala). Acestea din urma se incadreaza foarte bine in tinuta moderna a vehiculului si elimina unghiul „mort“, obisnuit la oglinzile conventionale.
Amplasarea pachetelor de baterii integral pe plafon permite amenajarea unui spatiu generos pentru pasageri in partea din spate a autobuzului, unde locul compartimentului motorului a fost luat de mai multe scaune si de o luneta mai mare. Salonul, realizat in tonuri de albastru si gri deschis, este aerisit, iar linia joasa a geamurilor laterale confera luminozitate sporita si vizibilitate optima la exterior. Capacitatea maxima de transport este de 95 de pasageri, dar aceasta depinde de legislatia specifica din fiecare tara.
Special pentru modelul electric a fost dezvoltat un bord nou, cu panouri digitale de instrumente, grupate inteligent, pozitionate in stanga si in dreapta volanului. Agregatul de aer conditionat Eberspächer are o capacitate de 29 kW si poate fi comandat optional cu pompa de 20 kW pentru incalzire. De asemenea, in tarile cu temperaturi scazute exista si alternativa unui pre-incalzitor Webasto, cu ajutorul caruia se pot realiza economii importante de energie.
Pentru moment, autobuzul electric este disponibil doar cu sistem de incarcare lenta (plug-in), intreg procesul de alimentare fiind realizat in patru ore. In functie de specificul aplicatiei de transport se poate opta si pentru stocarea unei capacitati mai mici de energie, in doar trei module de baterii (225 kWh). Oricum, aproximativ 15-20% din energia consumata este recuperata la franare.
Din a doua jumatate a acestui an vor fi demarate testele pentru implementarea sistemului pantograf pentru incarcari de oportunitate.
Gama de autobuze urbane electrice va fi extinsa in perioada urmatoare cu modelele de 10,8 si 18 m lungime, construite de asemenea pe platforma Kent. Depinde insa si ce solicitari vor fi primite din piata, pentru a prioritiza un model sau altul, a precizat Ali Riza Alptekin, director general adjunct Otokar. De asemenea, constructorul turc si-a propus sa realizeze in propria fabrica multe dintre componentele electrice (invertoare, asamblare de baterii), pentru a creste valoarea adaugata a produsului.
Alte sisteme de propulsie alternativa sunt in lucru
e-Kent va fi construit pe aceeasi linie de productie cu modele cu propulsie conventionala, insa toate testele de functionare vor fi facute intr-o zona dedicata, cu acces restrictionat. Un grup restrans de angajati va fi instruit special pentru a putea face toate verificarile tehnice care se impun, iar pe masura ce volumele vor creste se va mari si echipa. Timpul de livrare pentru autobuzul electric nu ar trebui sa creasca fata de cel al vehiculelor conventionale, insa acest lucru depinde si de furnizorii de componente specifice.
Piata de autobuze cu sisteme alternative de propulsie va creste semnificativ in Europa in urmatorii 10 ani, modelele hibride si cele 100% electrice urmand sa detina o cota de aproximativ 70%, este de parere Ali Riza Alptekin. „Conteaza insa mult cum va evolua politica de pret, pentru ca in acest moment vehiculele electrice costa mai mult decat dublul celor diesel.“ In aceste conditii, motorizarea pe gaz natural comprimat (CNG) ar putea ramane o solutie fezabila pentru urmatorii ani, intrucat gazul este mai ieftin, astfel ca piete importante, precum Spania, Franta si Italia, sunt tot mai interesate de acest carburant.
Otokar dezvolta in prezent modelul Kent CNG, care va fi propulsat de motorul Cummins de 8,9 l. Vehiculul va fi disponibil in versiunile de 10,8, 12 si 18 m lungime.
Intrucat se constata pe piata europeana o preocupare pentru tehnologia pe celule de hidrogen, producatorul turc va incepe de anul viitor testele si pentru un asemenea model, insa din cauza pretului mare de achizitie (peste cel electric) nu se asteapta cereri prea consistente, cel putin pana nu se va subventiona serios acest segment, a mai adaugat directorul Otokar.