Hotararea de Guvern prin care tariful RCA se plafoneaza la maximum 7.500 de lei pentru un camion in B0 pentru urmatoarele sase luni (cu posibilitatea de prelungire cu alte 3+3 luni) a fost adoptata de Executiv saptamana trecuta, iar astazi, 7 noiembrie a.c., se astepta sa fie publicata in Monitorul Oficial. Din momentul publicarii in MO, HG intra in vigoare dupa zece zile. Pana la momentul intrarii efective in vigoare a HG, ofertele inaintate de asiguratori ar putea sa nu fie cele corecte, au fost atentionati carausii in cadrul Galei Tranzit. „Este adevarat ca am primit mesaje pozitive din tara: in multe cazuri tarifele au coborat deja semnificativ si au fost incadrate corect, cu aplicarea corespunzatoare a claselor bonus/malus.
Sunt insa in continuare si situatii de abuz. Dupa alegerile parlamentare trebuie sa ne apucam serios de treaba si sa modificam legea RCA, in special in ceea ce priveste tariful de referinta, pentru a ne asigura de un comportament corect in piata pe termen lung“, a declarat Augustin Hagiu (FORT).
Chiar daca plafonarea tarifelor reprezinta o batalie castigata pentru transportatori, razboiul este departe de a fi incheiat. UNSAR a notificat deja Comisia Europeana cu privire la plafonarea tarifelor si nu este exclus ca cele sase luni sa fie scurtate. „Ar fi bine ca piata sa beneficieze de aceasta perioada de stabilizare, insa exista precedentul Italiei din urma cu sapte-opt ani, in cazul careia – dupa patru luni de plafonare – Comisia a notificat statul membru si s-a revenit asupra plafonarii. In orice caz, piata in momentul de fata nu este reglata si simpla perioada de plafonare nu va rezolva situatia. Este nevoie si de intrarea unor noi competitori in piata, iar unul dintre ei trebuie sa fie EximAsig. Altfel, nu se stie daca se va ajuge din nou la tarife de 20.000 de lei pentru un RCA (care erau aberante) dupa incheierea celor sase luni, insa in niciun caz nu vor ramane la 7.500 de lei“, a atras atentia Viorel Vasile, CEO Safety Broker.
Pentru a oferi preturi cat mai bune la RCA, APTE 2002 analizeaza varianta infiintarii unui fond mutual, care va lucra cu costuri de administrare si comisioane mai mici. Functionarea fondului mutual este permisa in legislatia europeana, doar ca trebuie obtinuta autorizarea ASF pentru a se putea incheia polite RCA. Iar RCA-ul, in toata Europa, are niste conditii foarte stricte de functionare. In paralel, se discuta si varianta asigurarii in comun a unei flote mari de camioane (intre 3.000-5.000 de vehicule), care ar conferi brokerului ales sa o reprezinte o putere mare de negociere, inclusiv pe piata internationala.
Transportatorii sunt indemnati in perioada urmatoare sa fie atenti la ofertele primite si la incadrarea in clasele de bonus/malus, precum si la prevederile contractelor de asigurare incheiate. Foarte important aici este clauza compensarii directe, pe care asiguratorii nu au nicio obligatie legala de a o include in contract, insa care important sa fie solicitata de catre carausi, pentru a beneficia, pe de o parte, de serviciile companiei de asigurare preferate si, pe de alta parte, de confort in solutionarea dosarului de dauna.