De la inceputul acestui an, prestarile de servicii se impoziteaza in functie de cele doua reguli generale, business to business, adica in relatia dintre doua companii, si business to consumer, in relatia dintre companie si consumatorul final, valabila pentru cei care presteaza servicii direct catre public. Ca si inainte de ianuarie 2010 insa, si aceste doua reguli generale sunt insotite de o serie foarte lunga de exceptii si alte aspecte care trebuie luate in calcul la prestarea de servicii, cum sunt scopul in care este folosit serviciul sau locul utilizarii acestuia.
Daca pana la inceputul acestui an exista o singura regula generala care presupunea ca toate prestarile de servicii sa fie supuse TVA in tara in care prestatorul este stabilit, incepand cu 2010, regula se bifurca, astfel ca, in relatia dintre companii, TVA se va factura in tara beneficiarului, iar in relatia cu consumatorul final, aceasta se va aplica in tara prestatorului.
Odata cu noile modificari insa, si exceptiile devin mai complexe, astfel ca exista exceptii atat de la regula b2b si regula b2c, cat si de la ambele reguli. Comisia Europeana are in dezvoltare un proiect pentru un regulament nou, care sa contina toate liniile directoare discutate in cadrul comitetului TVA, si care sa se aplice tuturor statelor membre UE din momentul publicarii sale. In afara de cele doua reguli generale, mai sunt si alte aspecte care trebuie luate in considerare la prestarea de servicii, cum este scopul in care sunt folosite serviciile oferite. Spre exemplu, in cazul unei companii care ofera consultanta specifica unui actionar al unei companii-client, nu se poate considera ca firma de consultanta a prestat un serviciu pentru scopul activitatii economice a companiei-client. Prestatorul de servicii trebuie astfel sa fie informat cu privire la scopul utilizarii serviciului de catre client si ii poate cere in scris acestuia enumerarea activitatilor respective. Acest tip de declaratie este important atunci cand clientul care beneficiaza de serviciu se afla in afara tarii. Conform regulii b2b, serviciul nu va fi supus TVA in Romania, unde prestatorul este stabilit, ci in tara beneficiarului, insa daca respectiva companie client declara ca nu foloseste serviciile in scopul activitatii economice, regula business to business nu mai este aplicabila. Prin consecinta, se va aplica regula business to consumer, iar serviciul se va taxa cu 19%. Astfel, prestatorul trebuie sa se intereseze de acum care este scopul pentru care ii sunt utilizate serviciile.
Un alt aspect important este locul utilizarii serviciului de catre client. Acesta poate fi o companie multinationala. De exemplu, unui client din Romania, caruia i se presteaza un serviciu catre sucursala pe care acesta o are in Bulgaria, nu i se va putea aplica TVA de 19%, chiar daca ambele companii sunt romanesti, deoarece consumul nu se realizeaza in tara noastra. Neaplicarea impozitului de 19% pentru o companie romaneasca se justifica in fata inspectorului fiscal printr-o dovada de la client, fie sub forma de declaratie, fie prevazuta in contract, care sa arate ca locul utilizarii serviciilor nu e Romania. De acum inainte, pentru prestarea de servicii, companiile trebuie sa fie la fel de vigilente ca in cazul tranzactiilor cu bunuri in comunicarea cu partenerii din afara tarii.
Regula b2b nu se aplica doar in comunitate, sau doar international. In functie de aceasta noua regula generala, prestarile de servicii se impart in trei categorii. Astfel, pentru serviciile prestate intre companii stabilite in Romania, se considera ca locul impozitarii este acolo unde se gaseste beneficiarul, cu exceptia cazului in care serviciul respectiv este utilizat in alta parte. Insa regula b2b se aplica si pentru clienti din afara Comunitatii, ca Elvetia, de exemplu.
In momentul de fata, Romania nu are conventii de reciprocitate pentru recuperarea TVA cu alte state din afara Comunitatii, in afara de Turcia si Elvetia, ceea ce inseamna ca TVA de pe o factura pentru un client din Rusia, de exemplu, reprezinta un cost care nu poate fi recuperat de acesta. Pentru ca si clientilor din afara Comunitatii Europene sa li se aplice aceeasi regula generala b2b, adica facturarea TVA in tara beneficiarului, in functie de natura tranzactiei, compania prestatoare trebuie sa detina o dovada ca acestia sunt persoane impozabile. Pentru statele care aplica sistemul de TVA, compania prestatoare trebuie sa detina codul de TVA din tara respectiva. In acest sens mai pot fi folosite si informatiile de pe website-urile companiilor, unde se descriu activitatile derulate si, in functie de acestea, se poate determina daca o persoana este impozabila sau nu. Tot in acest scop se mai poate utiliza si o declaratie de la autoritatea fiscala care sa dovedeasca faptul ca respectiva companie este inregistrata in scopuri TVA.
E foarte important ca prestatorul sa aiba codul de TVA al clientului, iar pentru anumite tranzactii specifice, compania care ofera serviciile trebuie sa se asigure ca cel care primeste serviciile sale are o adresa valida in Comunitate.
Noi obligatii de raportare pentru serviciile intracomunitare
De asemenea, incepand cu 1 ianuarie 2010, au fost introduse si noi obligatii de raportare, aplicate companiilor care presteaza servicii la nivel intracomunitar. In acest sens, declaratiile recapitulative trebuie sa cuprinda si prestarile de servicii intracomunitare, iar in Romania, ca si in Italia, Spania, Cehia, Polonia, in declaratiile recapitulative trebuie sa se regaseasca, de asemenea, si achizitiile de servicii intracomunitare. Obligatia depunerii declaratiei recapitulative pentru achizitiile de servicii intracomunitare ii obliga pe cei care in mod normal sunt scutiti de la plata TVA sa obtina o inregistrare speciala. Aceasta este, practic, un cod special, care le este necesar pentru a putea sa depuna declaratia recapitulativa daca este cazul. In momentul in care clientul poate furniza un astfel de cod, compania prestatoare poate considera in continuare aplicabila regula b2b si nu trebuie sa aplice TVA pentru respectivele servicii. Dar nu toate statele membre aplica o astfel de procedura.
Regimul declaratiei 390 este altfel decat regimul declaratiilor fiscale obisnuite. Aceasta nu se depune decat atunci cand sunt realizate tranzactiile care necesita raportare in luna respectiva. Daca nu s-a realizat nicio tranzactie, acest lucru nu se va raporta cu 0, asa cum se depune decontul de TVA daca nu s-a realizat nicio operatiune in luna respectiva. Declaratia 390 trebuie depusa de toate persoanele impozabile inregistrate in scopuri TVA care realizeaza tranzactii intracomunitare, respectiv livreaza bunuri, achizitioneaza bunuri, presteaza servicii, primesc servicii intracomunitare. De asemenea, mai trebuie sa depuna aceasta declaratie acele persoane impozabile scutite de TVA, respectiv persoanele care fac operatiuni sub plafonul de inregistrare, societatile de asigurari sau alte persoane impozabile care realizeaza doar operatiunile strict scutite si pentru care nu trebuie sa solicite o inregistrare normala pentru scopuri de TVA, ci un cod de inregistrare special. Codul respectiv se utilizeaza doar in scopul raportarii in declaratia recapitulativa.
