Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

Desi are marfa putina, regiunea Moldovei nu duce lipsa de transportatori

Regiunea Moldovei, fiind una mai slab dezvoltata economic, ofera putina marfa de retur transportatorilor care se incumeta sa vina aici. Cu toate acestea, inca exista disponibilitate de transport in zona si preturile nu au crescut, ci in unele cazuri chiar au scazut prin prisma costului redus al combustibilului. Insa un pret mic nu poate aduce si calitate, asa ca si aici, ca, de altfel, in intreaga tara, pentru intern se gasesc in special vehicule vechi ce risca sa se defecteze in timpul curselor. Acesta a fost unul din subiectele dezbatute cu ocazia conferintei Tranzit de la Iasi.
 

Pretul redus la combustibil a determinat o mentinere a costului de transport pentru clienti. Daniela Midvichi, reprezentanta Gefco, a explicat ca, desi au existat cresteri ale costurilor de transport, ieftinirea carburantului a mentinut preturile la acelasi nivel. Iar la Pambac, producator de produse alimentare din Bacau, acest lucru a ajutat chiar la scaderea unor tarife.
Gefco incearca sa contracteze cat mai multe curse tur-retur, iar in acest sens exista si o colaborare buna intre subsidiarele companiei din toata Europa. „Noi colaboram foarte bine si cu Gefco Rusia si impreuna incercam sa alipim fluxurile de marfa pentru a avea cea mai buna solutie de transport, atat din punctul de vedere al costurilor, cat si al contractelor incheiate cu transportatorii. In plus, incercam sa le oferim o anumita siguranta, un pret stabil, astfel incat ei, la randul lor, sa ne asigure capacitate de transport pe parcursul intregului an, indiferent de fluctuatiile legate de sezonalitate. Asta ajuta la diminuarea riscului si a costurilor in fata clientilor.“

Inca mai sunt camioane
Cu toate ca uneori s-au practicat preturi foarte mici, clientii nu au simtit o scadere a disponibilitatii de transport. Nicu Ungureanu, director de logistica in cadrul Garom Food, un distribuitor de condimente si alte produse alimentare din Iasi, a recunoscut ca nu este greu de gasit transportatori in zona Moldovei, de cursele de import ocupandu-se mai mult firma producatoare din Cehia.
Vincon realizeaza 85% din transporturi cu ajutorul flotei proprii, motiv pentru care producatorul nu a simtit fluctuatiile de pret de pe piata. Acesta inchiriaza vehicule de transport in special in perioada sarbatorilor. Compania nu a luat inca in calcul o externalizare a activitatii de distributie, deoarece multe din autotractoarele sale sunt folosite si cu cisterne, iar numarul de kilometri realizati in prezent asigura continuitate, astfel ca se justifica pastrarea parcului. Camioanele Vincon realizeaza lunar minimum 7.000 km fiecare.
Aici, elementele de cost ale activitatii de transport au ramas constante deoarece cresterile salariale au compensat scaderea costului la combustibil. In plus, desi flota nu este foarte mare, uneori se gaseste si marfa de transport la retur, aducand venituri in plus companiei. „Asa ca exista disponibilitatea companiei de a recompensa suplimentar soferii“, a mentionat C. Ifrim, responsabilul de transport al Vincon.

Calitate la pret redus
Nici Pall-Ex nu a mai modificat preturile de transport de circa doi ani, iar acum la nivelul companiei exista o regandire a sistemului de constructie a tarifelor intre membri care sa duca la o scadere a preturilor. Catalin Chelaru, manager comercial Pall-Ex, a explicat ca acest lucru va fi posibil si prin crearea de noi hub-uri care sa scurteze timpii de transport si sa creeze relatii noi.
Scaderea tarifelor nu va insemna insa si o diminuare a calitati oferite clientilor. Reprezentantul Pall-Ex a explicat ca niciun membru al retelei, indiferent de zona unde activeaza, nu trebuie sa aiba un alt standard de calitate decat cel stabilit de retea. La acest moment, cel mai important indicator care evalueaza calitatea activitatii retelei este „livrarea la timp si in intregime” si se situeaza la 99,4%, care este superior angajamentului retelei fata de clienti, de peste 98%“. Numarul de parteneri cu care colaboreaza este stabilit in functie de volumele de transport din fiecare zona. In Transilvania, compania are doi parteneri arondati aceluiasi judet, la fel la Bihor, Timis, Brasov, Cluj. In Moldova compania are cate un partener la doua judete. Astfel, Suceava si Botosani sunt deservite de firma Asico, Iasi de Transgor, iar Bacau, Neamt si Vaslui de Gral Logistic. „Avem foarte putini parteneri care sunt exclusiv parteneri Pall-Ex, cei mai multi au si alte activitati, cum ar fi transport international sau national cu camioane de 20 t, distributie, depozitare etc. Am incercat sa atragem in retea companii de calitate, stabile/potente financiar, care sa ofere garantia ca si a doua zi vor livra marfa la timp clientului.“

Transportul reprezinta chiar si 1% din pretul produsului
Deoarece presiunea pe pret la raft este tot mai mare, majoritatea clientilor incearca, la randul lor, sa reduca din costuri. La produsele Pambac, costul transportului este cuprins intre 1 si 3% din pretul de la raft. Compania distribuie produsele atat la nivel national, cat si international. „Exportam inclusiv in Africa de Sud si ne pregatim pentru Angola cu cantitati importante. Cu flota proprie asiguram circa 40% din necesarul de transport, restul cu diferite case de expeditii“, a spus Marius Iftime.
In cazul Garom Food, fiind vorba de produse de mici dimensiuni, costul transportului variaza de la 3 pana la 10% din cel al produsului la raft, in functie de valoarea acestuia, dar si de destinatie. Compania vinde produsele in toata tara, dar le si exporta in Ungaria si Republica Moldova, unde in ultima perioada, insa, volumele au scazut. Garom Food distribuie condimente Gastom, care are sediul central in Cehia si detine filiale in Polonia, Ungaria, Croatia si Slovacia.
La Vincon, ponderea transportului in pretul final al vinului a scazut pe masura ce producatorul a adus pe piata produse tot mai scumpe, ajungand la maximum 1-2%. Vincon are deja 60 de ani de experienta in productia de vinuri, iar distributia se face la nivel national, dar si in state precum Spania sau Italia, Canada, China. Transportul catre aceste destinatii este asigurat de clienti de la poarta fabricii.
Cei trei reprezentanti ai producatorilor au mentionat ca pentru partidele mici de marfa colaboreaza cu Pall-Ex si ca asteapta cu interes noile tarife imbunatatite.

Camioanele de la intern sunt vechi
Principala problema cu care se confrunta companiile din regiunea Moldovei este legata de lipsa infrastructurii, care creste atat timpul de transport, cat si costurile.
In plus, fiind o zona mai putin dezvoltata economic, transportatorii gasesc mai putina marfa de retur aici. „Acest lucru se compenseaza, insa, cu apropierea de statele din est, iar transportatorii de aici au o mai mare accesabilitate la fostele state CSI“, a spus Daniela Midvichi.
Insa, cum cei mai multi transportatori isi trimit camioanele noi in Comunitate, pe intern raman in special vehiculele vechi. „Flota de aici este invechita si mereu se mai strica un camion pe drum, ceea ce este frustrant!“, a spus reprezentantul Pambac.

Articole similare