Adoptarea pachetului rutier/de mobilitate este departe de a fi incheiata, intrucat la nivel european se poarta inca discutii aprinse pe marginea restrictiilor pe care noile prevederi le aduc in piata de transport international si de cabotaj, dominata in acest moment de operatorii din Europa centrala si de est. Europarlamentarul Claudia Tapardel, membra in Comisia de Transport si Turism a Parlamentului European, a transmis un mesaj inregistrat pentru conferinta de transport marfa din cadrul Expo Tranzit, prin care anunta coagularea un grup de rezistenta a statelor est-europene, a caror economie se bazeaza pe transportul rutier si al caror obiectiv comun este apararea elementelor ce constituie avantajul competitiv al tarilor din regiune.
„Anumite prevederi cuprinse in pachetul rutier nu numai ca au consecinte negative asupra transportatorilor europeni din estul continentului, dar contravin unor principii de functionare a pietei unice europene, riscand sa duca la distorsionarea acesteia in favoarea companiilor din vest. Limitarea cabotajului sau aducea transporturilor sub incidenta directivei pentru detasarea lucratorilor loveste direct in avantajul competitiv al tarii noastre, cu riscul de a scoate cu totul companiilor romanesti de pe piata europeana. Nu este corect ca salariul si sporurile pentru fiecare sofer in parte sa fie calculate in functie de prevederile legale din toate tarile in care acesta s-a aflat in decursul unei luni. Desigur, este important ca soferii sa primeasca o remuneratie corecta, dar nu cu pretul inchiderii unor companii care joaca un rol semnificativ pentru economia mai multor state membre, acest lucru determinand in mod direct pierderea unor locuri de munca“.
Adevarata sursa a deteriorarii conditiilor de munca si sociale din UE sunt companiile de timp casuta postala, este de parere europarlamentarul roman. Vorbim aici de entitati sociale din vest, care se folosesc de anumite lacune legislative pentru a-si plati angajatii cu salariile din est, desi isi desfasoara intreaga activitate in Occident si implicit in tari unde costurile cu traiul sunt mult mai mari. Deseori, acesti angajati muncesc in conditii precare. „In acest sens, am pledat in favoarea luarii unor masuri urgente la nivel comunitar, pentru a stopa exploatarea acestor cetateni europeni. Scopul comun trebuie sa fie protejarea companiilor care isi desfasoara activitatea in conformitate cu prevederile legale, cat si protejarea unui segment de lucratori vulnerabili din punct de vedere social si nu numai“.
Referitor la cabotaj, Claudia Tapardel este de parere ca orice tendinta de limitare afecteaza principiile de functionare ale Uniunii Europene.