În timp ce statele occidentale se zbat să–și reducă amprenta de carbon, în vederea atingerii obiectivelor asumate prin Pactul Verde European, politicienii români se mulțumesc să se bucure de faptul că s-au vândut 2.000 de autoturisme prin programul „Rabla” și nu fac nimic pentru a stopa importurile masive de vehicule rulate vechi, adevărate „cazane” pe 4 roți, pentru care taxele de punere în circulație sunt mai mari decât prețul de achiziție. Se vede cu ochiul liber că suntem îngropați sub gunoaie, pe străzi – în special în zonele rurale – circulă cu precădere mașini de pe care cad tablele, iar specialiștii atrag atenția cu privire la creșterea alarmantă a indicilor de poluare a aerului.
Se poate numi indolență. Sau frică. Frica de a „rupe pisica” și de a lua o decizie care să supere o mare masă de alegători. Pentru că, altfel, de ce se întârzie cu adoptarea unei viniete corelate nu doar cu cilindreea vehiculului, ci și cu norma Euro – așa cum este în toate țările civilizate – sau cu introducerea unei formule de calcul al impozitului pe autovehicule care să țină cont de nivelul de poluare. Am luat-o peste nas cu taxa de primă înmatriculare, pe motiv că era neconcurențială, i-am „premiat” pe cei care își aduseseră mașini de import și le-am restituit taxele, iar acum nu mai avem curaj să facem nimic pe această temă. Inclusiv fostul primar al Capitalei a bătut în retragere, după ce anunțarea taxei de acces în zona centrală a orașului a stârnit un val de nemulțumire printre bucureșteni. Că doar ne dorim o țară ca afară, dar pe banii altora!
Avem două fabrici de autoturisme, iar noi cumpărăm chilipiruri de la vesticii care se bucură să scape de vechiturile lor (pe care românii le iau de noi).
Toată această „mișcare populară” de achiziție de mașini accesibile ca preț va afecta ireversibil dinamica pieței de transport călători, iar efectele deja se văd în mai multe județe. Odată instalat comod călătorul în autoturismul personal, cu greu va mai face pasul înapoi spre autobuz. Volumele la județean au scăzut în toată țara și nu doar în contextul pandemiei. Se estimează că aproape jumătate dintre traseele județene vor rămâne neatribuite la următoarele licitații. Poate nu vor fi chiar atâtea, dar, cu siguranță, destule. Chiar nu este nimeni în stare să–și asume acele decizii importante, care să ne dea o direcție sănătoasă de dezvoltare pe termen mediu și lung, pietenoasă cu mediul și cu mai eficientă din punct de vedere economic?
