Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

„Ai fi sau a nu fi? Aceasta este întrebarea.”

Proiectul de modificare a OG 27/2011, prin care se dorește liberalizarea transportului interjudețean cu o perioadă de tranziție de trei ani, întârzie să fie votat de Parlament. Deși conducerea MT și reprezentanții operatorilor au căzut de acord asupra conținutului noului act normativ, adoptarea acestuia s-a împotmolit la Legislativ, unde se pare că se fac presiuni pentru deschiderea rapidă și totală a pieței. Dacă se va concretiza totuși proiectul în forma convenită, următorii trei ani vor aduce o liberalizare controlată, cu un decalaj de minimum 30 de minute între cursele de pe aceleași trasee și, apoi, din 2026, o vârstă maximă a autobuzelor folosite la interjudețean de 12 ani la finalul perioadei de valabilitate a autorizației de transport. Din păcate, la momentul închiderii ediției nu era nimic sigur, proiectul nu ajunsese încă la dezbatere în Plenul Parlamentului, iar incertitudinea planează asupra interjudețeanului, cu doar două luni înainte de expirarea programului actual. Se prefigurează oare un vid legislativ?

Destabilizarea negocierilor privind liberalizarea transportului interjudețean s-a produs la începutul acestui an, când un grup de operatori plus un consultant și o platformă (nelicențiată în transportul de pasageri) au transmis o scrisoare Comisiei pentru transporturi și infrastructură din Camera Deputaților, în care cereau sprijinul pentru deschiderea pieței, „după o lungă perioadă în care legislația transporturilor rutiere a fost ținută deoparte de modificările atât de necesare pentru o sporire a competitivității și alinierii la conceptele europene de piață liberă”.

Una dintre solicitări s-a referit la posibilitatea efectuării cabotajului de către operatorii români, ceea ce ar permite companiilor care fac transport regulat internațional să îmbarce pasageri și între două orașe de pe teritoriul României. Acest lucru ar contribui, fără îndoială, la optimizarea curselor internaționale de linie, operatorii având posibilitatea să vândă de mai multe ori același loc în autocar. Este discutabilă însă adoptarea acestei măsuri, întrucât ar crea o concurență suplimentară, în condițiile în care primii trei ani ar trebui să faciliteze tranziția spre deschiderea completă a interjudețeanului. Apoi, se mai pune următoarea întrebare: un pasager care își va cumpăra bilet pe ruta Sibiu-Cluj-Napoca, de exemplu, va avea acces și la cursele capilare cu ajutorul cărora se aduc călătorii spre stația de îmbarcare pentru cursele internaționale? Pentru că, în acest caz, vorbim de o concurență neloială și pentru transportul județean.

Tot în această scrisoare a fost criticată și propunerea de introducere a unei perioade de 60 de minute între cursele existente și cele care ar putea fi nou înființate după 1 iulie, pe motiv că un ecart de timp atât de mare nu va permite o deschidere reală a pieței și, în fapt, vom avea o prelungire mascată cu încă trei ani a programului de transport interjudețean. Astfel, un decalaj de doar 30 de minute ar fi suficient. Coroborat și cu recomandările Consiliului Concurenței (CC) privind organizarea pieței naționale după 1 iulie, unora dintre parlamentari li s-a indus ideea de a nu accepta cu prea mare lejeritate proiectul de modificare a OG 27, pentru că nu ar liberaliza de fapt piața, așa cum se prevede prin regulamentul european 1073/2009.

Cum temerea politicienilor români a fost mereu de a nu încălca legislația UE mai degrabă decât de a lua decizii în sprijinul industriei autohtone, frâna pusă în adoptarea noii legislații este ușor de explicat. De menționat că CC a opinat, în ianuarie 2023, că actul normativ „trebuie să prevadă explicit faptul că nu sunt acordate exclusivități pe trasee și/sau curse și că, practic, în orice moment poate intra un nou concurent pe piață, la aceeași oră și pe aceeași cursă”.

Se încearcă deblocarea situației

În ultimele trei luni, asociațiile patronale din transporturi, dar și ministerul de resort, au făcut eforturi pentru deblocarea situației și adoptarea legislației cu modificările agreate și mai ales în timp util, pentru a lăsa suficient timp operatorilor să se pregătească de viitor.

Astfel, în urma discuțiilor purtate la începutul lui aprilie la sediul Ministerului Transporturilor între conducerea instituției și reprezentanții cărăușilor, s-a convenit asupra ultimelor modificări aduse proiectului de lege prin care se dorește liberalizarea treptată a transportului interjudețean.

Printre cele mai importante clarificări se numără păstrarea definiției capătului de traseu din OG 27/2011, ca fiind stația de plecare sau de destinație a unui traseu, utilizată pentru urcarea/coborârea, după caz, a persoanelor transportate prin servicii regulate contra cost, dar și problema valabilității autorizației de transport național de persoane. Aceasta din urmă va fi de maximum trei ani, dar va putea fi stabilită și pentru o perioadă mai scurtă de timp, la cererea solicitantului.

Foarte important, cererile de acordare a autorizațiilor de transport pentru un serviciu regulat interjudețean pentru o cursă de pe un anumit traseu vor putea fi depuse cu respectarea unui decalaj de minimum 30 de minute față de orele de plecare din capetele de trasee prevăzute în graficele de circulație. Practic, reprezentanții operatorilor au convenit să reducă la jumătate decalajul inițial de o oră între curse, care fusese propus în proiectul de modificare a OG 27, tocmai pentru a fi respinse acuzele de protejare mascată a actualului program. Prin excepție însă, în cazul traseelor cu un parcurs mai mic de 120 km, și orele de plecare din stațiile intermediare solicitate trebuie să respecte același decalaj de 30 de minute.

După expirarea programului de transport interjudețean în vigoare, autorizațiile de transport se vor elibera în ordinea înregistrării cererilor operatorilor care solicită efectuarea unor servicii regulate. Desigur, este vorba despre introducerea de curse noi, altele decât cele existente deja în programul interjudețean și pentru care operatorii deținători acum de licențe de traseu trebuie să depună cerere de autorizare cu minimum 30 de zile înainte de data expirării acestora.

Autobuzele nominalizate de cărăuși în vederea obținerii autorizațiilor cu valabilitate până la 30 iunie 2026 vor trebui să dețină copie conformă în termen de valabilitate, să fie clasificate pe categorii, să aibă instalație de aer condiționat și să fie deținute în proprietate, leasing sau închiriate (aceleași condiții din prezent). După 2026 însă se va introduce o cerință nouă referitoare la vechimea maximă a vehiculelor folosite la interjudețean, care nu trebuie să depășească 12 ani la finalul perioadei de valabilitate a autorizației.

La închiderea ediției, proiectul de modificare a OG 27 încă nu ajunsese la vot în Plenul Parlamentului, deși fusese înscris pe ordinea de zi în mai multe rânduri. Ne aflăm oare în fața unui potențial vid legislativ? Cine trebuie să tragă semnalul de alarmă pentru ca situația să se deblocheze? Cu doar două luni înainte de expirarea actualului program de transport nu avem încă o lege aplicabilă după 1 iulie, iar timpul necesar pentru emiterea normelor metodologice și pentru derularea procedurilor – inclusiv solicitarea autorizațiilor de către cărăușii licențiați în prezent pe liniile interjudețene – este extrem de scurt.

Articole similare

Ad