Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

Startul Caravanei DAF 2023 a fost dat la noul sediu TH Trucks din Oradea

Pe 28 iunie a avut loc, la Oradea, deschiderea oficială a noului centru de vânzări și service TH Trucks, care a marcat și începutul caravanei DAF de anul acesta din România.

Ea va ajunge la Arad (pe 6 iulie), Cluj-Napoca (13 iulie), Suceava, în premieră (pe 20 iulie), Bacău (26-27 iulie), Brașov (3 august), București (10 august) și Constanța (17 august). Adică în toate locațiile TH Trucks, cu excepția Craiovei, „unde încă nu avem o locație proprie de care să fim satisfăcuți din toate punctele de vedere“, așa cum explică Sandu Stoica, CEO TH Trucks, „dar unde am început construcția unui centru nou, în care sperăm să ne mutăm la final de an. Iar clienții și echipa din Craiova vor participa la caravana de la București.“ O parte dintre vehiculele expuse sau disponibile pentru teste aparțin DAF, o parte sunt ale TH Trucks, din stocul demo, iar o parte au fost deja vândute și livrarea către clienți întârzie tocmai pentru a putea fi prezente la evenimente. Concret, este vorba de modele XD și XDC pentru transport regional și construcții, XF, XG și XG+ pentru transport internațional pe distanțe lungi și, LF, care are tren de rulare complet nou și în curând va primi și un facelift. Toate acestea cu diverse tipuri de caroserii specializate.

În ceea ce privește noua locație din Oradea, mult așteptată de clienții din zonă, conform propriilor lor declarații, aceasta are 7.000 mp amprentă la sol și atelier de 1.000 mp cu 10 posturi de lucrul, inclusiv linie ITP, care, mai ales datorită apropierii de punctul de ieșire din țară de la Borț, a fost conceput atât pentru DAF, cât și pentru alte mărci de camioane și pentru semiremorci.

Articole similare

Ad