Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

Raport trimestrial CEE: „Creșterea mai rapidă se confruntă cu provocări externe”

Potrivit estimărilor realizate de analiștii UniCredit, economiile din UE-ECE* și din Balcanii de Vest ar urma să se majoreze cu aproape 1,6% în 2023 și 3,1% în 2024. Astfel, România va înregistra performanțe economice peste medie, în timp ce Ungaria și Cehia vor rămâne în urmă.

În cel mai recent Raport trimestrial ECE „Creșterea mai rapidă se confruntă cu provocări externe”, UniCredit Research subliniază că principalul risc va fi evoluția slabă pentru economiile regionale din Europa, SUA și China, iar revenirea ar putea să întârzie cheltuielile de capital, exporturile și cererile de consum spre final de an sau chiar și în 2024.

În plus, cererea internă s-ar putea consolida în continuare, deoarece creșterea salariilor va depăși inflația începând cu a doua jumătate a acestui an, iar condițiile financiare se vor relaxa anul următor.

„Guvernele din țările ECE sunt reticente în a retrage sprijinul fiscal pentru gospodării, ceea ce va declanșa procedura de deficit bugetar excesiv în 2024”, potrivit raportului trimestrial.

Economiștii UniCredit adaugă că se așteaptă ca sumele primite prin Facilitatea de Redresare și Reziliență (PNRR) să fie mai mici în acest an.   

Prognozele privind inflația, pentru finalul lui 2023, variază între 6% și 9%, cu excepția Turciei. Analiștii UniCredit estimând că, anul viitor, va fi un ritm dezinflaționist mai lent.

De asemenea, sunt așteptări ca toate băncile centrale din ECE să-și reducă rata dobânzii de politică monetară în 2024, la sub 6% în Europa Centrală și Serbia, la 7% în Rusia și la 20% în Turcia.

Printre principalele riscuri evidențiate în Raportul trimestrial ECE se numără inflația peste ținta stabilită pe termen mediu, recesiunea în Zona Euro și SUA, precum și creșterea economică sub așteptări în China care va afecta economiile țărilor  ECE, tot astfel impactul războiului Rusia-Ucraina asupra turismului de pe litoralul Mării Negre, precum și naționalismul și euroscepticismul care pătrund în politicile economice.

„Țintele de inflație vor fi probabil ratate din cauza prețurilor mai mari la energie și a presiunii cererii asupra prețurilor, pe fondul stimulentelor fiscale din 2023 și a creșterii salariilor reale. Rusia și Serbia ar putea fi excepțiile”,

completează Dan Bucșa, economist șef al UniCredit pentru țările ECE.
  • Foto: UniCredit

Articole similare

Ad