Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

Toți banii pe electrificare

Ora exactă în transportul public s-a dat la începutul lui iunie la Barcelona, cu prilejul congresului UITP. Toată industria fierbe în cursa spre zero emisii, iar constructorii de vehicule s-au întrecut în a-și prezenta soluțiile de mobilitate. Autobuzele electrice pe baterii au devenit deja banale – dacă poți numi astfel un vehicul a cărui valoare se apropie de jumătate de milion de euro – iar vedeta incontestabilă este hidrogenul. Oricum, în funcție de decizia pe care legiuitorii europeni o vor lua în legătură cu Euro 7 se va decide viitorul industriei în următorii ani. Pentru că, dacă producătorii vor fi nevoiți să investească masiv în dezvoltarea noului motor diesel, atunci cu siguranță vor fi descurajați să meargă mai departe și, cel mai probabil, inclusiv propulsia pe gaz va fi afectată, apreciază specialiștii. Cert este că o eventuală trecere la Euro 7 va face ca vehiculele diesel să se scumpească foarte mult și poate tehnologia electrică va ajunge chiar să fie mai ieftină. În aceste condiții, toți banii merg pe electrificare.

Cu o istorie de 145 de ani, Congresul UITP rămâne cel mai important eveniment din lume dedicat transportului public. Desigur, multe s-au schimbat de la primele ediții, când totul era despre tramvaie, dar, în această buclă uriașă de timp, industria de profil revine cu pași rapizi spre energie electrică și zero emisii.

Ediția din acest an a UITP a avut loc la Barcelona, Spania, la începutul lui iunie, și a abordat cele mai importante subiecte ale momentului: decarbonizarea și rolul transportului public în atingerea acestui obiectiv, digitalizarea și eficientizarea operațiunilor, decongestionarea traficului, dar și criza de personal calificat și schimbarea modelelor de business, în contextul creșterii costurilor. De altfel, tot mai multe orașe au anunțat că doresc să introducă servicii de transport public gratuite sau la preț redus, pentru a crește volumele de pasageri, însă acest lucru pune o presiune suplimentară pe încasări. Și, peste toate, prețul energiei este în continuă creștere… Dar, direcția este clară: din 2030 nu se vor mai putea cumpăra autobuze noi propulsate de motoare cu ardere internă, iar mai multe țări au restricționat de pe acum achizițiile. În Franța, spre exemplu, orice comandă de vehicule urbane este condiționată ca 50% din total să fie reprezentare de autobuze electrice sau pe hidrogen. Iar în România a fost adoptată OUG 71/2021 privind poluarea vehiculelor nepoluante, care stabilește procente diferite, în funcție de tipul de vehicul urban achiziționat.

În acest context, principalii factori de decizie din transportul public, reuniți la UITP, au semnat „Declarația de la Barcelona”, prin care își iau angajamentul să preia inițiativa și să susțină dezvoltarea transportului public, acesta din urmă fiind cheia pentru ca o urbe să devină o importantă atracție turistică, având toate beneficiile pe care acest lucru le aduce. Din partea României, directorul general al Societății de Transport București, Adrian Criț, a semnat declarația.

Pe lângă conferințele organizate pe perioada celor patru zile, care au reunit specialiști din toată lumea în transportul public (nu doar rutier, ci și feroviar), expoziția de vehicule a fost la fel de interesantă, producătorii de autobuze etalând cele mai noi modele și tehnologii „verzi” din portofoliu. Desigur, premierele vor fi dezvăluite în toamnă, la Busworld, însă, chiar și așa, cei care au vizitat cele două pavilioane ale Fira Barcelona și-au putut face o idee clară asupra direcției către care se îndreaptă transportul urban și suburban de călători: zero emisii, electrificare și sisteme alternative pe bază de hidrogen, pentru creșterea autonomiei și a plajei de aplicații posibile ce pot fi propulsate cu energie electrică.

Otokar mizează pe minibusul e-Centro, de 6 m

Vânzările Otokar au mers foarte bine în 2022, în ciuda problemelor care încă persistă în lanțul de aprovizionare cu piese și componente. În special de pe piața locală cererea este foarte mare, chiar dacă inflația a atins cote record, dar și de pe piețele de export se primesc comenzi importante. În România, spre exemplu, anul acesta se vor livra în total peste 115 unități – autobuze urbane și interurbane – iar per total la export vor merge aproximativ 1.000 de unități.

La UITP au fost expuse autobuzul e-Kent, cu motor electric central, și minibusul e-Centro C, ultimul fiind promovat mai mult în perioada următoare, având în vedere că oferta de pe piață pe segmentul minibusurilor urbane nu este atât de bogată.

e-Centro C are 6,6 m și o capacitate de transport de până la 32 de pasageri. Motorul electric Dana TM4 oferă o putere constantă de 140 kW, cu cuplu motor maxim de 1.200 Nm, iar cele două pachete de baterii Li-Ion NMC, având capacitate totală de 110 kWh, conferă suficientă autonomie pentru majoritatea aplicațiilor urbane, mai ales că circa 25% din energia eliberată la frânare este recuperată printr-un sistem regenerativ. Deși mic, vehiculul este foarte spațios și confortabil, accesul la bord făcându‑se pe o ușă dublă de 1,2 m lățime. Opțional, oglinzile retrovizoare pot fi înlocuite cu camere video.

e-Kent C este disponibil în variante de 10,8, 12 sau 18,75 m lungime. Autobuzul este propulsat de motorul electric Voith IPSM, de 410 kW, și, în funcție de configurație, se pot monta între 6 și 10 pachete de baterii a câte 35 kWh fiecare pentru modelele solo și respectiv între 14 și 16 pachete pentru versiunea articulată.

În perioada următoare, Otokar va înlocui actualele baterii Webasto cu baterii CATL și pregătește lansarea modelului interurban electric. De asemenea, se lucrează și la implementarea tehnologiei electrice cu pilă de combustie pe hidrogen (FCV – Fuel Cell Vehicle). De altfel, pentru 2024 a fost anunțat primul proiect de autobuz Territo FCV.

În ciuda presiunii europene pentru trecerea la mobilitate electrică, producătorul turc crede în continuare și în gaz. Nu mai puțin de 28 de autobuze urbane Kent CNG au fost livrate anul trecut în România, iar acest model va fi oferit și în continuare la licitații, în țara noastră și pe alte piețe de export.

Toți clienții au acces la aplicația My Otokar, disponibilă în Google Play și AppStore, prin care pot fi obținute numeroase sfaturi utile și tutoriale, în vederea unei exploatări optime a vehiculelor. Foarte important, serviciul de asistență service 24/7 poate fi activat de asemenea din aplicație, Otokar având o rețea densă de ateliere service proprii și partenere în toată Europa.

Karsan: gamă completă de tehnologii cu zero emisii

Karsan a rămas consecvent ideii de a avansa rapid pe drumul mobilității și se poate lăuda că are deja în portofoliu cele mai moderne tehnologii de propulsie. Astfel, pe lângă gama completă de vehicule electrice cu baterii, constructorul turc a lansat încă de anul trecut autobuzul e-ATA pe hidrogen și a demarat proiecte cu e-Atak autonom în Norvegia și Statele Unite. De altfel, un autobuz e-ATA pe hidrogen a fost expus și la târg. Vehiculul are o capacitate de transport de 96 de pasageri și o autonomie de 500 km. În plus, spre deosebire de propulsia cu energie electrică, hidrogenul se alimentează în doar câteva minute.

Constructorul turc a vândut în 2022 nu mai puțin de 287 de autobuze electrice, dublul față de anul precedent, adjudecându-și o cotă de piață la nivel european de 6,5% pe segmentul vehiculelor electrice. Pentru 2023 se dorește din nou dublarea volumelor, astfel încât flota totală aflată în operare în Europa să depășească 700 de unități. Numai în România – una dintre principalele piețe de export pentru Karsan – 2023 se va încheia cu 240 de autobuze electrice livrate în total.

Noutatea la UITP a reprezentat-o anunțul de extindere a operațiunilor în America de Nord, Karsan câștigând deja două licitații în Canada, pentru 21 de minibusuri e-Jest către orașele Saint John și Oakville. Până la finele acestui an, Karsan și-a propus să vândă 100 de vehicule pe continent. De asemenea, tot în 2023 a început și ofensiva japoneză, prin semnarea unui contract de colaborare între Karsan și un partener nipon, cu un obiectiv de vânzări ambițios, de 300 de unități în următorii trei ani. Special pentru Japonia vor fi produse vehicule cu volan pe partea dreaptă; modelele vor fi ofertate ulterior și pe alte piețe similare, inclusiv în Marea Britanie.

Și Solaris dorește să se extindă pe piața nord-americană. Desigur, pentru acest lucru este necesară deschiderea unei facilități de producție acolo, dar deocamdată nu au fost dezvăluite mai multe informații. Grupul CAF însă, din care face parte și constructorul polonez, are deja o fabrică în Statele Unite.

Solaris a încheiat 2022 cu 1.492 de vehicule livrate, dintre care mai mult de jumătate au fost cu zero emisii. Este vorba aici despre autobuze electrice pe baterii, cu hidrogen și troleibuze. Și volumele ar fi fost poate mai mari dacă nu ar fi fost problemele din lanțul de aprovizionare, care se resimt în special la producția de vehicule electrice. Constructorul polonez a vândut până în prezent peste 3.000 de autobuze electrice sau pe hidrogen (deja livrate sau încă în producție) din totalul de circa 10.000 de unități câte sunt în operare la nivel european. Tot un autobuz electric a fost expus și la stand, din flota livrată de către Solaris autorității metropolitane din Barcelona. De asemenea, a fost anunțată lansarea unei noi generații Urbino 12 și 18, cu baterii de mare capacitate, amplasate pe plafon.

Anadolu Isuzu rămâne fidel tandemului electric-gaz

Și pentru Anadolu Isuzu țara noastră este principala piață de export, cu peste 1.500 de vehicule aflate în operare aici. Au fost livrate recent 26 de autobuze pentru Linia Verde din Petroșani, 3 unități la Bumbești și alte câteva autobuze pentru transport interjudețean.

Electrificarea portofoliului de autobuze continuă, fiind urmărite toate licitațiile pe transport urban, sigurul segment unde se pot realiza acum volume mai consistente. Pe segmentul turistic piața nu și-a revenit complet după pandemie, nici în Turcia și nici în Europa, a arătat Hakan Kefoğlu, director comercial Anadolu Isuzu. Segmentul vehiculelor cu sisteme de propulsie alternative merge însă foarte bine, astfel că 2023 se va închide cu peste 100 de unități – autobuze electrice, dar și pe gaz. De altfel, vânzările pe piețele de export au crescut constant: cu 20% în 2022 față de anul precedent, iar pentru 2023 se estimează o dinamică similară.

Franța a fost una dintre cele mai piețe pentru Anadolu Isuzu în 2022, urmată de Georgia, Italia, Spania și Marea Britanie (aici se vând foarte bine Visigo și Grand Toro).

La stand a fost expus un Citivolt 12, vândut recent în Danemarca, unde a fost câștigată o licitație pentru 13 astfel de unități, alături de micul BIG e, comercializat sub brandul Anadolu Otomotiv Sanayi, un Novociti Volt și Citiport CNG.

De precizat faptul că micul vehicul de distribuție BIG e a intrat deja în teste în Turcia, la Coca-Cola și Anadolu Efes – companii din același grup de firme – anul viitor va începe producția de serie, iar pentru 2024 se preconizează comercializarea pe piețele de export.

Ebusco propune cel mai ușor autobuz electric de pe piață

Producătorul olandez Ebusco a revoluționat construcția de autobuze electrice cu noul său model 3.0, care are o greutate proprie de doar 9,950 t pentru versiunea standard de 12 m lungime, cu pachet de baterii de 250 kWh. Șasiul este fabricat din oțel inoxidabil, scheletul, din fibră de carbon, iar caroseria, din fibră de sticlă; zonele cele mai expuse la avarii și care pot fi înlocuite cu ușurință sunt fabricate, simplu, din plastic.

În funcție de autonomia dorită, Ebusco 3.0 poate fi echipat cu pachete de baterii LPF (Litiu-Fier-Fosfat) de 250, 350 sau 500 kWh, iar grație construcției ușoare a caroseriei autonomia poate ajunge până la 700 km. Bateriile sunt amplasate în podea, ceea ce asigură un centru de greutate coborât și manevrabilitate excelentă.

La stand a fost expus atât noul model 3.0, cât și generația anterioară Ebusco 2.2. Vehiculele sunt produse integral în Olanda, capacitatea maximă de producție fiind de 500 de unități pe an. Timpul de livrare este lung, de un an din momentul semnării contractului de furnizare. La începutul lui 2024 urmează însă să fie deschisă o fabrică Ebusco în Franța, iar planul pe termen mediu vizează inaugurarea altor două unități de producție în Europa de Sud și de Est.

Producătorii spanioli, pregătiți să răspundă cererii de vehicule electrice

Irizar a expus un autobuz ie tram, de 12 m lungime, livrat recent către EMT Madrid, alături de versiunea articulată, achiziționată de către Autoritatea de Transport Barcelona. În acest fel, ambele orașe emblematice ale Spaniei au fost egal reprezentate la standul constructorului basc. În ultimii zece ani, Grupul Irizar și-a concentrat toate eforturile către dezvoltarea soluțiilor de mobilitate urbană și nu este vorba doar despre vehicule, ci și despre construirea noii fabrici de baterii din Aduna (unde se asamblează și toate modelele de autobuze cu zero emisii), despre dezvoltarea sistemelor de încărcare cu energie etc. Anul acesta a fost produs autobuzul electric cu numărul 1.000 și au fost demarate două proiecte cu vehicule autonome, teste fiind începute la Malaga și Zaragoza, în parteneriat cu operatorii de transport public.

În 2022, compania și-a făcut intrarea în Polonia și Bulgaria, iar obiectivul pentru perioada următoare este de a-și crește prezența în Europa Centrală și de Est. Irizar are o capacitate de producție de aproximativ 300 de autobuze electrice pe an, iar la nivelul grupului sunt în analiză inclusiv noile tehnologii FCV, chiar dacă acum nu este niciun plan de reorganizare a producției la Aduna pentru a acoperi și acest segment.

Indcar sărbătorește anul acesta 10 ani de activitate în România. Fabrica de la Brașov merge foarte bine, cu o producție de 230 de unități pe an, destinată exclusiv comenzilor din Italia și Spania.

Recunoscut pentru gama largă de minibusuri construite pe șasiuri Iveco și Mercedes-Benz, carosierul spaniol a expus acum un concept de vehicul electric, de 6 m lungime, dezvoltat în colaborare cu Blue Bus. Minibusul este propulsat de motor Actia și este echipat un un pachet de baterii NMC având capacitate de 127 kWh.

Pentru perioada următoare, Indcar pregătește proiectul de minibus electric pe șasiu Iveco Daily, proaspăt lansat de constructorul italian.

BYD și Castrosua, o colaborare strategică

BYD, specializat în producția de baterii, motoare electrice și sisteme de control electrice, a anunțat începerea unei colaborări cu carosierul spaniol Castrosua pentru producția de autobuze cu zero emisii. Producătorul chinez pune la bătaie șasiul eBus de 12 m lungime, iar Castrosua vine cu caroseria Nelec, din fibră de carbon. Construcția ușoară permite un consum de sub 1 kWh/km (conform testelor SORT 1 și SORT 2) și o autonomie de până la 450 km, asigurată de energia stocată în bateriile de 422 kWh. Autobuzele K9UD – Nelec vor intra pe linia de producție la fabrica din Santiago de Compostella a Castrosua până la finele acestui an și vor fi vândute pentru început doar pe piața spaniolă, iar apoi și pe cea europeană.

Garanția oferită – la fel ca la toate autobuzele urbane BYD – este între 2 și 5 ani, în funcție de specificațiile caietului de sarcini. Se poate opta și pentru garanție extinsă pentru baterii, de până la 8 ani.

Constructorul chinez are în operare nu mai puțin de 90.000 de autobuze electrice și 50.000 de camioane electrice, iar în Europa a livrat deja 4.200 de vehicule, către 140 de orașe. Gama de autobuze electrice integrale include șapte modele, cu lungimi variind între 7 și 19 m, configurate pentru clasa I (transport urban) sau clasa II (interurban). Cel mai nou, modelul B19 articulat, având capacitate de 140 de locuri, a fost expus și la UITP. Vehiculul este echipat cu pachet de baterii de 563 kWh și are o autonomie de 470 km, conform testului SORT II. Sistemul de încărcare plug-in permite utilizarea a două pistoale de încărcare concomitent, la o putere maximă de 150 kW fiecare. Așadar, se atinge aceeași putere ca și în cazul alimentării de la pantograf (300 kW), care este, de asemenea, disponibil. Versiunea articulată de 18 m a fost deja comandată în Norvegia, Suedia și Finlanda.

Producția BYD din Ungaria merge mai departe, în ciuda zvonurilor de închidere a fabricii. Acolo se asamblează doar autobuzul de 12 m lungime, capacitatea de producție fiind de aproximativ 500 de unități pe an.

Cerere pentru autobuze FCV

De la lansarea ultimei generații a autobuzelor urbane electrice, Van Hool a primit comenzi pentru peste 300 de unități. Dintre acestea, 70% sunt pentru modelul pe baterii, 20% pentru vehicule FCV și 10% pentru troleibuze. Franța și Germania sunt pioniere în implementarea tehnologiei de propulsie cu pilă de combustie pe hidrogen, în aceste țări fiind oferită finanțare pentru achiziția de vehicule și, cel mai important, fiind în derulare proiecte pentru producția de H2 verde. În acest context, Van Hool a primit o nouă comandă de la operatorul francez Pau, pentru 8 Exqui.City articulate, în completarea flotei de 4 autobuze A12 FCV achiziționate anterior. Unul dintre aceste vehicule a fost prezentat și la UITP.

Dar nu doar autobuzele electrice au mers foarte bine în ultimul an, ci și noua generație de autocare T, lansată în toamna lui 2022. Nu mai puțin de 100 de unități au fost deja comandate, în special din Benelux, dar și din Austria, Elveția, Germania sau Franța. Fără discuție, preferatul este modelul etajat Astromega. Fabrica din Skopje, Macedonia, lucrează la foc continuu și se fac în continuare angajări, pentru a se putea crește capacitatea de producție.

În 2025-2026 se așteptă să fie gata și noua fabrică Van Hool din Statele Unite, care să impulsioneze vânzările peste Ocean. Până acum, acolo au fost livrate deja peste 130 de autocare electrice, configurate pentru transport intercity.

eCitaro FCV, în premieră la UITP

Mercedes-Benz a prezentat în premieră autobuzul urban articulat cu sistem de propulsie cu pilă de combustie pe hidrogen. Disponibil din iunie, eCitaro FCV articulat poate rula aproximativ 350 km fără reîncărcare. Vehiculul înlocuiește fără probleme autobuzele urbane cu motoare cu ardere internă și completează cu succes flotele existente de autobuze cu baterii, abordând cele mai lungi rute.

eCitaro este echipat cu baterii de înaltă performanță NMC 3, iar sistemul cu pilă de combustibil, având putere de 60 kW, servește ca generator suplimentar de energie. Spre deosebire de un vehicul complet pe hidrogen, cu o baterie „tampon” mică, Mercedes-Benz a optat pentru o soluție eficientă, care include stocarea completă, în baterii de mare capacitate (392 kWh), a energiei recuperate în timpul frânării. Se permite, de asemenea, utilizarea unor niveluri ridicate de putere pe distanțe mai lungi – de exemplu pe pante ori pe terenuri montane. Datorită distribuției favorabile a greutății bateriilor și sistemului FCV este posibilă transportarea a maximum 128 de pasageri. Dezvoltarea acestei tehnologii este susținută de Ministerul Federal German pentru Afaceri Digitale și Transport cu un total de 3,3 milioane de euro, ca parte a Programului Național de Inovare pentru Tehnologia Hidrogenului și a Pilelor de Combustie (ACUM).

Zero emisii și pentru autobuzele interurbane

Cum bateriile, oricât ar fi ele de performante, limitează autonomia vehiculelor, producerea energiei electrice la bord prin sistemele tehnologice cu pilă de combustie pe hidrogen reprezintă următorul pas pentru a putea scoate autobuzele din orașe. Producătorul francez Safra a prezentat în premieră un Mercedes-Benz Intouro adaptat cu sistem FC furnizat de Symbio (un joint-venture între Michelin, Foresia și Stellantis). Vehiculul, care are o autonomie de 500 km, este echipat cu baterii Microwast NMC, dar capacitatea acestora nu trebuie să fie mare, pentru că energia se produce pe măsură ce se consumă. Cantitatea depozitată în baterii este necesară doar pentru vârfurile de putere.

Pentru a fi adaptat cu noul sistem FC, autobuzul trebuie să aibă peste 5 ani vechime.

Deocamdată doar în Franța se poate omologa un astfel de vehicul retrofit. Safra nu intervine asupra șasiului ori a caroseriei, astfel că nu sunt dubii legate de siguranța la rulare. 15 autobuze Mercedes-Benz Intouro vor fi adaptate pentru rularea pe H2 pentru Région Occitanie, iar în viitor sistemele FC vor putea fi instalate și pe Iveco Crossway.

Prezentarea autobuzul interurban urmează lansării, în 2019, a urbanului HyCity, de asemenea pe H2, ajuns acum la a doua generație. 23 de unități HyCity sunt în operare, iar alte 20 sunt comandate în Franța, unde se subvenționează achiziționarea vehiculelor cu zero emisii nu doar cu baterii, ci și cu sistem FC. Suma oferită este de 55% din diferența de preț între vehiculul diesel și cel cu tehnologie FC (de aproximativ 320.000 de euro), plus că se poate primi subvenție și pentru stația de producere a H2 verde – principiul de funcționare este de a produce H2 la locație sau în apropiere.

Deocamdată costul de exploatare al autobuzelor pe H2 este mai ridicat comparativ cu cele diesel: 1 kg de H2 verde costă 10-12 euro, iar consumul urban este de 7 kg H2/100 km. Beneficiile însă pentru mediu sunt uriașe.

Iveco Bus a prezentat noul Crossway Low Entry electric, de 13 m, destinat transportului suburban, alături de midibusul E-Way, de 9,5 m.

Cu noul Crossway LE Elec, Iveco Bus face un pas înainte în sprijinirea tranziției energetice în aplicațiile suburbane și interurbane. Vehiculul este disponibil în versiuni de 12 și 13 m lungime în varianta de oraș (Clasa I), precum și într-o versiune interurbană (Clasa II). Motorul electric central are putere de 330 kW și cuplu maxim de 2.200 Nm, fiind alimentat de un acumulator NMC Litiu asamblat de FPT. Acest concept de baterie modulară de ultimă generație oferă densitate energetică ridicată și capacitate mare de încărcare. Pachetele de 5, 6 sau 7 baterii distribuite între plafon și compartimentul din spate oferă 346, 416 și, respectiv, 485 kWh pentru versiunea Clasa I și 416 și 485 kWh pentru versiunea Clasa II.

Crossway LE Elec are autonomie de aproximativ 400 km, suficientă pentru aplicații dincolo de limitele orașului. Livrările încep după jumătatea acestui an.

E-Way de 9,5 m poate fi configurat cu 5 până la 9 pachete, pentru a satisface chiar și cele mai exigente cerințe ale operatorilor în materie de autonomie zilnică și capacitate de transport. Midibusul este propulsat de noul motor electric Siemens Elfa III, care furnizează 185 kW de putere maximă (3.000 Nm) și echipează și versiunile mai mari, de 10,7 și 12 m. Versiunea articulată beneficiază de motorul mai mare, de 330 kW (5.000 Nm), precum și de o punte față nouă, de 8,2 t. Livrările pentru noua generație E-Way vor începe în a doua jumătate a lui 2024, cu modelele de 12 m.

Un pas înainte spre un transport autonom

MAN dispune de o familie completă de autobuze electrice cu baterii, din care modelul compact, Lion’s City 10 E, a fost expus la UITP. Constructorul german va produce anul acesta 850 de vehicule electrice, dovadă a interesului tot mai mare din piață pentru zero emisii, după 450 de unități în 2022. Următorul pas: Lion’s City E clasa II.

În paralel cu autobuzele integrale, Lion’s Chassis E este disponibil pentru piețele din afara Europei + Marea Britanie. Au fost construite deja mai multe astfel de autobuze electrice pe șasiu pentru zona Asia-Pacific și se așteaptă o cerere importantă pe acest segment în perioada următoare.

Pentru 2025 este planificată lansarea unei noi generații de baterii, care va permite creșterea autonomiei vehiculelor cu 25%. Bateriile vor fi asamblate in-house, la fabrica MAN din Nüremberg, capacitatea anunțată fiind de 100.000 de unități pe an. Deocamdată nu sunt planuri pentru hidrogen, MAN mizând pe creșterea eficienței bateriilor, astfel încât să acopere o plajă cât mai largă de aplicații. Se merge însă mai departe cu autobuzul autonom, despre care se preconizează că va reduce pe viitor costul total de operare cu peste 50%. Iar pe măsură ce noua tehnologie va deveni tot mai populară, prețul acesteia va deveni mai accesibil.

Tehnologia automată schimbă complet sistemul de operare, astfel că implementarea trebuie făcută pas cu pas. Deocamdată, constructorul german are în derulare mai multe proiecte pilot (faza I – City Project – derulat în München anul trecut, pe un traseu de teste, faza II – BeIntelli – se implementează acum în Berlin și faza III – MINGA, în parteneriat tot cu operatorul de transport public din München, care presupune funcționarea autobuzului în condiții normale de trafic, până în 2025). Cel mai probabil, până la finele acestui deceniu, autobuzul autonom va deveni realitate, apreciază reprezentanții MAN.

Operatorii privați, atenți la piața românească

Nu doar producătorii de vehicule și componente s-au numărat printre expozanții UITP, ci și marii operatori de transport, publici sau privați. Transdev este unul dintre aceștia, compania având operațiuni în mai multe state occidentale, dar și din centrul Europei, extinzându-se deocamdată până în Cehia.

În fața schimbărilor accelerate din industrie și a presiunii către zero emisii, reprezentanții Transdev se arată optimiști. Compania franceză are o flotă proprie de 3.000 de vehicule, pentru care ritmul de înnoire nu este suficient de mare pentru a putea atinge obiectivele ambițioase impuse la nivel european, dar, până la urmă, acest lucru depinde și de capacitatea beneficiarilor de a finanța achizițiile. Transdev operează în total 58.800 de vehicule, cea mai mare parte fiind deținută de autoritățile de transport, cu care se lucrează pe bază de contract. La fel și în cazul trenurilor.

„Transportul public este responsabil de doar 3% din emisiile totale, iar beneficiile sunt net superioare comparativ cu utilizarea autoturismelor personale, dacă se calculează amprenta de carbon per individ. Pentru a crește nivelul de performanță în transportul public este nevoie de informații, de expertiză. Și tocmai de aceea, divizia Transamo din cadrul grupului se ocupă exclusiv de consultanță pe proiecte de transport urban și regional, realizate în parteneriat cu autoritățile publice. În funcție de țară și de resursele din plan local se stabilește mixul de tehnologie cel mai potrivit. La nivel urban, cine are bani investește clar în metrou sau tramvai. Varianta alternativă o reprezintă autobuzul”, a declarat Mihai Chirica, Head of European Affairs Transdev.

Concluzia este însă clară: pentru ca transportul public să fie de succes, autoritatea de transport trebuie să știe clar ce își dorește. Targetul este atragerea unui public cât mai numeros, în vederea eficientizării tranziției energetice. „Călătorii sunt mult mai pretențioși acum, iar acest lucru a fost amplificat în pandemie. Se dorește confort sporit, acces la priză și conexiune Wi-Fi. În perioada următoare vom derula un proiect «Express Coach Line», pentru un transport rapid, pe distanțe lungi, cu opriri puține.”

Transdev este interesat să se extindă și pe alte piețe din est, însă predictibilitatea este o condiție esențială. Tocmai de aceea, România nu face încă parte din planurile pentru viitorul apropiat. Și tot în expectativă sunt și alte operatori occidentali, care monitorizează însă atent activitatea de la noi. Se așteaptă doar momentul oportun.

Mobileye lansează FisheyeTM pentru rezolvarea problemei unghiului „mort”

FisheyeTM este un sistem bazat pe inteligență artificială (AI) lansat de Mobile la UITP, foarte eficient în evitarea coliziunii frontale în cazul vehiculelor grele. Este rezolvată în special problema unghiului „mort”, prin detectarea promptă a pietonilor și bicicliștilor aflați în fața vehiculului sau în zonele lipsite de vizibilitate, indiferent că este zi sau noapte, și semnalizarea acustică și vizuală a șoferului.

Soluția completă include camere video, ecrane montate pe lateralele parbrizului în cabină pentru avertizarea șoferului și sisteme avansate de asistență și alertare (ADAS).

Pe platforma Mobileye Connect (MCP), managerii de flote pot monitoriza alertele de siguranță emise și comportamentul șoferilor. Sunt disponibile mai multe module, de tipul Localizare, Urmărire, Puncte fierbinți, Rapoarte de siguranță, Zone („Geofencing”) și altele.

Articole similare

Ad