Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

Brăila a inaugurat cel mai mare pod suspendat peste Dunăre

Podul de la Brăila, unul dintre cele mai mari proiecte finanțate prin politica de coeziune a Uniunii Europene (UE), a fost inaugurat pe 6 iulie, având o lungime de 2 km, patru benzi și un gabarit pe verticală al podului de 38 m de la nivelul de inundații maxim. De asemenea, este cel mai mare pod suspendat din România și al treilea ca mărime în Uniunea Europeană.

Contribuția UE pentru acest proiect a fost de 363 de milioane de euro, alocate din fondurile politicii de coeziune. Noul proiect va conecta porturile de la Marea Neagră și Delta Dunării cu restul țărilor, precum și cu rețeaua transeuropeană de transport. Podul va permite tranzitul liber al navelor și va înlocui una dintre legăturile parcurse cu feribotul, care se întrerupea des, datorită condițiilor meteorologice nefavorabile, reducând astfel timpul de călătorie cu aproximativ 50 de minute. Potrivit estimărilor podul poate fi utilizat de aproximativ 11.400 de vehicule fizice pe zi. Noul proiect va aduce beneficii semnificative în ceea ce privește mobilitatea, în turism și în comerț, consolidând în același timp legăturile regiunii cu restul țării.

De asemenea, podul de la Brăila va contribui și la construirea a 23,4 kilometri de infrastructură de transport, inclusiv drumuri, poduri, intersecții și treceri la nivel, care vor răspunde la nevoile cetățenilor din regiunile Moldova și Dobrogea.

Podul impresionează prin tehnologia sa avansată, cu turnuri și un sistem de ancorare remarcabile. Principalele cabluri au o lungime totală de circa 81.000 km și o durată de viață garantată de 120 de ani. Blocurile de ancorare au un diametru de 47 m și sunt îngropate la o adâncime de 31 m. Podul și unele părți ale drumurilor de acces sunt deja operaționale, iar construcția celorlalte drumuri de acces ar trebui să fie finalizată până la sfârșitul anului 2023.

Proiectul Brăila a fost aprobat în 2019 de către Comisia Europeană, după un studiu de fezabilitate care a analizat diferite alternative pentru a asigura o traversare eficientă a Dunării. Necesitatea de a păstra patrimoniul natural al României a fost un criteriu important care a fost luat în considerare toate etapele de dezvoltare a proiectului.

Totodată, proiectul face parte dintr-un pachet mai larg de investiții în rețeaua de transport din România, urmărind promovarea unui sistem de transport multimodal, completarea infrastructurii și îmbunătățirea siguranței și a conectivității transfrontaliere.

În perioada 2014-2020, România a obținut o sumă de peste 24 de miliarde de euro prin politica de coeziune a UE, din care o parte semnificativă a fost dedicată îmbunătățirii rețelei infrastructurii de transport și al energiei. Începând cu 2021 și până în 2027, România va dispune de 31 de miliarde de euro din fondurile politicii de coeziune, cu o alocare de 4,6 miliarde de euro pentru infrastructura de transport rutier, feroviar și pe apă.

Articole similare

Ad