Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

Fabrica Eaton din Arad introduce patru roboți mobili autonomi MiR pentru eficiența proceselor de intralogistică

  • Foto: Eaton

Eaton a implementat patru roboți mobili autonomi (AMR) de la producătorul danez Mobile Industrial Robot (MiR) în fabrica sa din Arad, cu scopul de a optimiza procesele intralogistice și de a economisi timp, orientând în același timp angajații către sarcini mai puțin solicitante fizic, dar mai valoroase și mai bine remunerate.

Cei patru roboți au fost aleși din seriile MiR500 și MiR200, iar planurile includ și implementarea unui alt robot MiR250 pentru gestionarea transportului într-o nouă unitate de asamblare.

Principalul motiv pentru introducerea acestor roboți a fost confruntarea fabricii Eaton din Arad cu deficitul de personal și manipularea unor sarcini grele cu risc de accidentări a angajaților. Înainte de implementarea roboților AMR, transportul componentelor către liniile de asamblare și preluarea produselor finite erau gestionate de angajații fabricii care foloseau stivuitoare manuale sau electrice.

Pentru a rezolva aceste probleme, Eaton a decis să se orienteze către automatizare. În prima etapă, au fost puși în funcțiune doi roboți mobili autonomi MiR200, capabili să transporte încărcături de până la 200 kg, putându-se deplasa cu o viteză maximă de 4 km/h. În 2022, inginerii fabricii au adăugat alți doi roboți MiR500, dispuși să deplaseze încărcături de până la 500 kg și să circule cu o viteză de 7,2 km/h. Următoarea implementare se află în curs de desfășurare, introducând un robot MiR250 care va gestiona livrarea și colectarea produselor într-o nouă unitate de asamblare.

„Proiectul Eaton are un nivel ridicat de complexitate, atât pentru că roboții operează în cadrul unei flote, cât și pentru că lucrează în același mediu cu oamenii. Mai mult, au fost instalați senzori de prezență la nivelul rack-urilor pentru a reduce timpul aferent fiecărei sarcini executate de roboți. Proiectul este reprezentativ pentru MiR și a fost finalizat cu succes, mulțumită implicării partenerilor noștri Alfa Test, în calitate de distribuitor, și AI Automation, în calitate de integrator. Sperăm că astfel de proiecte, prin beneficiile reale și măsurabile aduse, să devină un standard pentru optimizarea proceselor intra-logistice.”,

a precizat Paul Olariu, Area Sales Manager pentru Europa Centrală și de Est în cadrul Mobile Industrial Robots (MIR).

În prezent, roboții AMR efectuează 52 linii de asamblare și numeroase locații Kanban.

Funcționarea acestor roboți implică primirea unui semnal de la un angajat pentru a începe o sarcină specifică. Astfel, mașinile MiR500 se ocupă de mutarea paleților cu produse/componente între liniile de asamblare și stațiile de încărcare/andocare. În același timp, roboții MiR200 încep să lucreze atunci când un muncitor de la linia de asamblare îi solicită un anumit material. Operatorul de depozit ia componenta necesară de pe raft, o plasează spre robot și selectează una dintre rutele salvate, iar când MiR200 ajunge la destinație, semnalează prezența sa cu un sunet. Muncitorul preia încărcătura, iar AMR se întoarce la stația de încărcare.

Fabrica Eaton din Arad este prima unitate din România care a implementat roboți mobili autonomi MiR. Acești roboți lucrează șase zile pe săptămână, în două schimburi. Roboții MiR500 transportă mai mult de 100 de paleți în fiecare zi, parcurgând între 120 și 150 de metri la fiecare misiune și un total zilnic de 12-15 kilometri. Modelele MiR200 operează aproximativ 150 de rute diferite în fiecare zi, acoperind aproape 30 de kilometri.

În trecut, angajații companiei trebuiau să parcurgă o distanță de 35-40 de kilometri pe zi efectuând activitățile descrise mai sus, riscând accidentări și pierzând timp pe care acum îl pot dedica altor sarcini mai valoroase și mai bine remunerate.

Articole similare

Ad