Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

Gopet România va ajunge în 2023 la 100 de remorci proprii pentru intermodal

Gopet România va investi 1,5 milioane de euro în remorci intermodale, astfel încât până la finalul lui 2023 va avea o flotă de 100 de unități proprii și se va apropia mai mult de unul dintre obiectivele stabilite în strategia sa de business, integrarea de soluții pentru a transporturi mai prietenoase cu mediul și pentru predictibilitate mai mare.

Investițiile în remorci intermodale au început în 2020, așa cum amintește Dan Suciu, Intermodal Project Manager în cadrul Gopet România. Spre deosebire de containerele de 45′, acestea permit încărcarea/descărcarea din lateral sau de sus, aspect important pentru clienții care preferă o capacitate mărită și un management mai eficient al încărcărilor în perioadele supraîncărcate. „Prin intermediul acestor remorci ne putem adapta mai bine la posibilele întârzieri sau anulări de trenuri, având opțiunea să continuăm parcursul pe șosea, calea ferată sau feribot în eventualitatea unor situații neprevăzute. În plus, prin încărcarea remorcilor pe tren reducem numărul de șoferi necesari, ceea ce echilibrează raportul personal uman vs. marfă.“

Având peste 20 de ani de activitate în transport intermodal internațional, Gopet România este în top 15 case de expediții de la noi după cifra de afaceri din 2022, când a crescut cu 22% față de anul anterior, până la 235,8 milioane de lei obținuți din servicii de transport rutier, intermodal, maritim și aerian. Compania are o rețea diversificată de trenuri care fac legătura cu diferite terminale din Europa, prin colaboratorii săi, și intenționează să extindă rețeaua de transport combinat, domeniu în care are deja o experiență semnificativa in-house. În 10 ani, grupul a reușit să transfere de pe șosea pe calea ferată aproximativ 565.700 t de marfă, ceea ce înseamnă o reducere cu circa 206.6000 t a emisiilor de dioxid de carbon.

„Clienții arată un interes crescut pentru adoptarea unor soluții verzi, însă costurile rămân un factor esențial în procesul decizional privind alocarea contractelor. De aceea este nevoie de o revizuire la nivelul proceselor de achiziții. Încă se compară direct soluții de transport care au niveluri diferite de maturizare și structura de cost. Suntem deschiși să implementăm soluții personalizate, însă este esențial să dezvoltăm parteneriate pe termen lung pentru a susține investițiile necesare pentru o creștere durabilă”, explică Dan Suciu.

Gopet Romania a obținut finanțare prin programul Marco Polo al Uniunii Europene, prin intermediul căreia s-a axat pe crearea unor legături viabile road-rail între Balcani și Marea Britanie, propriul tren intermodal între Curtici și Ruse, Bulgaria (2014) și cel de al doilea care a făcut posibilă ruta de comunicații Oradea-Lodz, Polonia. În prezent, compania colaborează cu majoritatea furnizorilor importanți de transport feroviar din Europa, concentrându-se pe diversificarea setup-urilor și serviciilor oferite.
„Dar infrastructura rămâne o frână majoră când vine vorba de setup-uri care să conecteze România cu Bulgaria sau Grecia. Pe de altă parte, spre vestul Europei avem la dispoziție furnizori multipli cu servicii bine puse la punct, cu care este mult mai eficient să colaborăm. Sigur, în perioada aceasta eficiența este pusă sub semnul întrebării din cauza lucrărilor masive de infrastructură din Germania și Ungaria, dar și în România vor urma asemenea lucrări. De exemplu, ruta Oradea-Cluj se închide în ianuarie 2024 pentru lucrări de electrificare. Este o perioadă dificilă, însă când toate aceste lucrări se vor încheia va exista un real boom al transportului combinat”, anticipează Dan Suciu.

Articole similare

Ad