Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

Tarifele spot din Germania, cu circa 30% sub cele din 2022, dar încă peste cele din contracte

Tarifele de transport intern din Germania pe bază de contract au scăzut cu 13,7 puncte în trimestrul al treilea din 2023 față de trimestrul anterior și cu 40,3 puncte față de perioada similară din 2022, ajungând la 125,9 puncte, iar cele spot au scăzut cu 17,1, respectiv 63,7 puncte, până la 132,0, conform barometrului realizat de Upply, Ti și IRU (Upply – Market insights).

Motivul scăderii îl constituie scăderea cererii din economia germană, a cărei recesiune a fost confirmată în mai 2023, și pentru care cele mai recente cifre sugerează că traiectoria descendentă va continua, ceea ce va exercita noi presiuni în sensul scăderii tarifelor, în timp ce costurile tot mai mari acționează în sensul creșterii lor. Rezultatul este că tarifele spot vor ajunge și aici sub cele din contracte, așa cum se întâmplă deja în cazul curselor de import în Germania.

Cererea de bunuri este în scădere atât din partea consumatorilor, cât și a producătorilor. Datele institutului de statistică Destatis privind consumul din trimestrul al treilea al lui 2023 arată o scădere cu 2,3% față de trimestrul anterior și cu 4,4% față de anul anterior pentru comerțul total cu amănuntul. Iar vânzările de alimente au scăzut cu 5,3% față de anul trecut.

În plus, tarifele la energie sunt cu 180% mai mari decât în 2019, ceea ce face ca industria germană să continue să reducă producția pe măsură ce competitivitatea sa globală scade, deci scade și cererea pentru bunurile nemțești. Datele Eurostat disponibile pentru trimestrul al treilea din 2023 plasează volumele totale ale producției germane în scădere cu 1,7% față de trimestrul anterior, producția de vehicule în scădere cu 5,5%, iar cea de utilaje în scădere cu 2,2%. Deci se reduce cererea de transport rutier de marfă din FMCG și bunuri intermediare, lăsând capacitate de transport neacoperită și scăzând mult tarifele de pe piața spot internă.

Dacă tarifele nu scad cât ar putea din cauza situației economice este pentru că firmele de transport au costuri în continuă creștere. Motorina s-a scumpit în Germania cu 7,2% față de trimestrul anterior și cu 39,5% față de 2019, costul întreținerii vehiculelor a crescut cu 8,6% față de anul anterior și cu 24,0% față de 2019, iar asigurările cu 12,7% față de anul anterior. În curând vor crește semnificativ și cheltuielile cu taxele de drum: în medie cu 74% pentru vehiculele de peste 7,5 t din Clasa 1 (adică majoritatea celor de pe piață – pentru încadrarea în Clasele 2 și 3 firmele de transport trebuie să prezinte dovezi că emisiile de CO2 sunt mai mici).

Articole similare

Ad